În perioada 5 – 11 iulie 2021, polițiștii din structurile de poliție rutieră și de ordine publică aleInspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din județulVaslui, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale vehiculelor și încălcarea normelor rutiere.
De asemenea, acțiunile au vizat reducerea riscului rutier și impunerea unui climat de siguranță și disciplină în rândul tuturor participanților la trafic, prin sancționarea conducătorilor auto, a bicicliștilor, pietonilor și căruțașilor care nu respectă normele rutiere, dar și depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice.
În cadrul activităților derulate, la care au participat mai mult de 60 de polițiști, au fost verificate aproximativ 1.000 de vehicule și legitimate peste 1.200 de persoane.
Cu ocazia derulării acțiunilor, s-a constatat și săvârșirea a 6 infracțiuni la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”(3), ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”(3) și a 2 infracțiuni de altă natură.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 635 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 250.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 59 de permise de conducere și au fost retrase 39 de certificate de înmatriculare.
Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h (31), depășirea neregulamentară (15), neacordare de prioritate – pietoni (5), neacordare de prioritate – vehicule (3), conducerea sub influența alcoolului (3) și alte abateri (2).
Principalele cauze care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost: constatarea de defecțiuni tehnice, folosirea de anvelope uzate peste limita admisă, folosirea de anvelope de alte dimensiuni, lipsă ITP și constatarea de defecțiuni la sistemul de iluminare.
TUTOVA – REȚINUT – În data de 7 iulie a.c., ora 13:10, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bârlad aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ243A, din localitatea Crivești, comuna Tutova, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 38 de ani, din comuna Pochidia, județul Vaslui.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat.
În data de 7 iulie 2021, în baza probatoriului administrat, polițiștii bârlădeni l-au reținut pe bărbat, pentru o perioadă de 24 ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
BÂRLAD – Miercuri, 7 iulie a.c., ora 23:30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bârlad aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Republicii, în municipiul Bârlad, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către o femeie de 34 de ani, din comuna Banca, județul Vaslui.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, întrucât persoana depistată emana halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu aparatul alcooltestînsă a refuzat. Ulterior, a fost condusă la Serviciul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, dar aceasta a refuzat recoltarea acestor probe.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”și”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
DRÂNCENI – Sâmbătă, 10 iulie a.c., ora 8:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN24B, în localitatea Râșești, comuna Drânceni, județul Vaslui, au oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Galați condus de către un tânăr de 20 de ani, din comuna Perieni, județul Vaslui.
Acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Moldova. Întrucât documentul prezenta suspiciuni de contrafacere, s-a procedat la efectuarea de verificări, ocaziei cu care, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii hușeni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”,”falsul material în înscrisuri oficiale” și ”uzul de fals”.
ARSURA – În noaptea de 10/11 iulie a.c., ora 4:15, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Huși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 284 în localitatea Arsura, comuna Arsura, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Bihor, condus de către un bărbat de 25 de ani, din aceeași localitate.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
ARSURA – În aceeași noapte, 10/11 iulie a.c., ora 6:30, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Huși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Nicolae Gh. Lupu din localitatea Arsura, comuna Arsura, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce vehicule anulat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :
Nu consumați alcool sau substanțe interzise!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.
Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!
Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.
Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.
Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.
Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!
Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.
De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.