DiverseA murit unul dintre cei mai iubiți preoți bârlădeni
Articol din categoria: Stiri si Informatii

A murit unul dintre cei mai iubiți preoți bârlădeni

Părintele este depus la Biserica „Sfântul Spiridon” din Bârlad, iar slujba de înmormântare va fi oficiată duminică, 17 octombrie, începând cu orele 12.00.

Cele mai citite Știri

A murit unul dintre cei mai iubiți preoți bârlădeni

Părintele este depus la Biserica „Sfântul Spiridon” din Bârlad, iar slujba de înmormântare va fi oficiată duminică, 17 octombrie, începând cu orele 12.00.

- Reclama -
Părintele Ioan Chirvase a fost, vreme de peste două decenii, paroh al bisericii „Sfântul Spiridon” din municipiul Bârlad.

A absolvit Seminarul Teologic din Buzău și Institutul Teologic de Grad Universitar din București.

De-a lungul activității pastorale, a activat ca preot și în Parohiile Ciortolom,  protopopiatul Bârlad, Parohia „Izvorul Maicii Domnului, municipiul Galați, iar din 1987 a fost numit preot paroh la biserica „Sfântul Spiridon” din municipiul Bârlad.

Ioan Chirvase
A murit unul dintre cei mai iubiți preoți bârlădeni

În toate aceste locuri s-a implicat în restaurarea bisericilor parohiale și în întărirea credinței în rândul enoriașilor, fiind un foarte apreciat părinte duhovnicesc al credincioșilor din Bârlad și reușind să restaureze din temelie biserica și întregul complex parohial al bisericii „Sfântul Spiridon”.

Părintele este depus la Biserica „Sfântul Spiridon” din Bârlad, iar slujba de înmormântare va fi oficiată duminică, 17 octombrie, începând cu orele 12.00.

În aceste momente de despărțire vremelnică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a transmis mesajul său de condoleanțe familiei părintelui Ioan, precum și aprecierea sa pentru tot efortul depus în slujirea Bisericii.

- Reclama-reclame ziare barlad

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!” au transmis reprezentanții Episcopiei Hușilor prin intermediul unui comunicat de presă.

Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.

- Reclama -

Comentarii știre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -
Constructii de drumuri si poduri Viacons rutier
- Reclamă -
Scoala de soferi Barlad
- Reclamă -
Taxi Barlad
- Reclamă -
Sape mecanizate si elicopterizate Barlad
- Reclamă -
- Reclamă -
- Anunturi de interse public -
- Anunturi de interse public -

Ultimele știri

Asociația Astronomică SIRIUS împlinește 25 de ani. Un sfert de secol de performanță în astronomie, umbrit de lipsa finanțării

Asociația Astronomică SIRIUS (AAS) din Bârlad marchează, în septembrie 2026, 25 de ani de activitate dedicată astronomiei, educației științifice...

Alte știri de interes

- Advertisement -