Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare și un echipaj specializat la un accident rutier produs pe DN 24, în localitatea Muntenii de Sus, comuna Muntenii de Sus.
La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip C aparținând SAJ Vaslui.
În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz pentru transport persoane.
La fața locului au fost găsite două autovehicule avariate. În microbuz se aflau 12 persoane, nici una dintre acestea neavând nevoie de îngrijiri medicale. În autoturismul avariat a fost găsită o femeie blocată.
“ După deblocarea victimei, femeia în vârstă de 41 ani a fost preluată de echipajul ambulanței SAJ Vaslui pentru a fi evaluată medical”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Pompierii militari au asigurat măsuri PSI.
Potrivit primelor cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, şoferul microbuzului nu a acordat prioritate autoturismului care se deplasa pe direcţia Vaslui-Iaşi.
„Conducătorii auto ai celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.
În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.