Implicare și voința- asta a demonstrat primarul comunei vasluiene Băcani, Vasile Stoica. Acesta a reușit să achiziționeze 358 de tablete care vor fi oferite, gratuit, școlarilor din acea urbe.
Vestea bună a dat-o chiar edilul comunei, care prin intermediul unui mesaj public, a ținut să-i informeze pe elevi, dar și pe părinți de noua achiziție.
“ Am semnat contractul de,,Achiziții Tablete școlare „pentru toți elevii din comuna noastră cu Societatea Orange România, care a câștigat licitația.
Astăzi pot să vă informez că săptămâna trecută am primit cele 358 de Tablete VONINO și 358 de cartele SIM,cu care vor fi dotate tabletele respective.
Tabletele au sosit însă mai avem puțin de lucru înainte de a le putea împărți tuturor elevilor.
Echipa Primăriei a lucrat săptămâna aceasta la Setarea și montarea cartelelor SIM în tablete, precum și la verificarea și inventarierea seriilor de pe tablete.
Dragi elevi, după ce vom termina această etapă obligatorie cerută de Finanțator (MINISTERUL fondurilor europene) toate tabletele (358 bucati) vor fi predate către conducerea Școlii Gimnaziale Băcani” , a anunțat Vasile Stoica, primarul comunei Băcani.
Dorința cea mai mare a primarului este ca elevii să aibă grijă de ele.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.