Adormirea Maicii Domnului SAU USPENIA – Sertarul cu vechituri
Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Maria Mare, Precista Mare sau Uspenia cum este numită în popor, Sfânta Marie Mare este o sărbătoare importantă din perioada de vară şi care aduce în atenţie, pe lângă rânduielile din cultul ortodox închinate cinstirii Maicii Domnului şi cele de tradiţie veche românească.
După săvârşirea tuturor tainelor mântuirii noastre şi după Înălţarea Domnului Iisus la ceruri, Prea Curata şi Prea binecuvântata Fecioară Maria, Maica lui şi Mijlocitoarea mântuirii noastre, s-a apropiat de prea cinstita şi prea slăvita ei Adormire, fiind plină de zile. Deci dorind ea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată şi necontenită dumnezeiască dorinţă ca să vadă prea dulcea şi prea dorita faţă a Fiului său. Ea se ruga Domnului cu căldură ca să o ia pe ea la Dânsul din valea aceasta a plângerii şi să o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfârşite. Fecioara zăcea cu cinste pe patul cel împodobit, se pregătise către fericita plecare, aşteptând venirea la dânsa a Fiului şi Domnului ei cel prea dorit.
Deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieştii slave. De acea strălucire lumânările s-au întunecat, iar acoperământul casei se vedea deschis, şi slava Domnului venea din cer. Atunci iată Hristosul, Împăratul slavei, cu arhangheli şi cu îngeri au vestit Prea Sfintei Fecioare Maria mai înainte că el se apropia către Prea Curata lui Maică. Ea s-a ridicat de pe pat, sârguindu-se întru întâmpinarea lui, şi s-a închinat Domnului său.
Sărbătoarea a pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind aşteptată, după unele tradiţii, cu aproape aceeaşi bucurie ca Paştele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este şi postul de două săptămâni (1 – 14 august) care precede sărbătoarea şi care se ţine de către creştini pretutindeni, nefiind îngăduită mâncare de dulce decât bolnavilor şi copiilor, căci postul ei este ţinut mai abitir ca al Crăciunului, după cum arată tradiţia.
Cu privire la perioada postului, muscelenii nu mănâncă nici chiar untdelemn, iar dezlegare de peşte nu-i decât o singură zi, Pobrejenia, că Postul Sîntă-Măriei este rupt din Păresimi. De asemenea, în popor există credinţa potrivit căreia, ,,La început, Postul Paştilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung şi prea sărăcăcios, şi că oamenii ieşeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micşorat acest post cu două săptămâni şi s-au pus aceste zile de post înaintea Sântămăriei Mari, când e belşug de legume şi zarzavaturi”.
Postul Adormirii Maicii Domnului nu trebuie să se confunde cu Postul Maicii Domnului, împământenit în tradiţia creştinilor ca o formă de evlavie populară şi care se crede că aduce împlinirea tuturor dorinţelor. Rânduiala acestui post era mai demult aceea ca să se postească începând cu ziua de luni (în orice perioadă de peste an), toată ziua până a doua zi dimineaţă. În săptămâna următoare se postea ziua de marţi şi, tot astfel, mai departe zilele următoare, în decurs de şapte săptămâni. Pe durata postului, candela trebuia să ardă neîncetat. Modul de postire era aspru, fără mâncare, numai unii oameni mâncau puţină pâine şi beau apă. Astăzi se ţine numai postul rânduit de Biserică şi care înseamnă o pregătire pentru cinstirea cum se cuvine a sărbătorii creştine.
În părţile Moldovei Sfânta Maria Mare era considerată, a morţilor, se fac şi praznice pentru cei din lumea de dincolo, atât în dimineaţa sâmbetei de dinaintea sărbătorii, cât şi a doua zi, după Sfânta Marie, mai ales când răposaţii sunt înecaţi, arşi, mâncaţi de lupi sau au suferit alte cumpene, dar fiind pomeniţi toţi ce au numele pornind de la cel al Preacuratei. Sărbătoare de Adormirea Maicii Domnului nu este nici un motiv de petrecere şi nici de serbare a numelui. Acest lucru se face de Sânta Mărie Mica sau Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie).
Formele cultice tradiţionale, închinate sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, dincolo de caracterul popular, sunt o expresie a sentimentului de cinstire mai deosebită cu care românii fac din sărbătoare un prilej de intimizare a credinţei lor în rituri şi practici ce se aduc, de fapt, ca o ofrandă de viaţă, de suflet şi această ofrandă stă mereu sub semnul încrederii în ocrotirea divină. În unele tradiţii Maica Domnului, adesea identificată cu astrul nopţii, Luna, sau cu Pământul, se roagă de Dumnezeu să nu prăpădească lumea, să nu izgonească vânturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor.
Se împart struguri şi prune pentru sufletul morţilor. În dimineaţa zilei de Sântămărie femeile merg la biserică cu ofrandă din ciorchini de struguri copţi de la soiurile văratice sau numai boabele desprinse de pe ciorchini, numită „coliva de pomană“ sau „colivă de struguri“. Prin Bucovina şi părţile Moldovei de sus, gospodinele merg la biserică şi împart struguri, prune şi faguri de miere. Cu acest prilej merg în cimitir şi tămâiază mormintele rudelor. În unele regiuni, porumbul de lapte copt pe jar sau fiert este o delicatesă specifica zilei de Uspenie.
După o veche tradiţie, în această zi se povesteau minunile Maicii Domnului. Pe 15 august, creştinii se roagă cu sufletul deschis şi fără nici o oprelişte la icoana Sfintei Maria, pentru căsătorie bună, însănătoşire grabnică, pentru naştere uşoară şi pentru a avea copii sănătoşi şi fericiţi. Femeile însărcinate ar trebui să păstreze cu sfinţenie postul de Sânta Mărie, mai ales pe 14 august, ziua Cercurilor Sfintei Maria, când nu au voie să lucreze în nici un fel.
Nu se taie părul şi nici nu se aruncă la gunoi părul din pieptene.
În ziua de 15 august, uşa de la gospodărie trebuie să fie lăsată deschisă înainte de răsăritul soarelui, astfel încât Fecioara Maria să poată intra dacă îşi doreşte, dăruind noroc şi alinare celor din casă.În această zi erau adunate flori şi ultimele plante de leac ce se pun la icoana Preacuratei. Una dintre ele este şi năvalnicul, o plantă care creşte în păduri, în locuri ascunse, cunoscute doar de femeile în vârstă. În general, planta aceasta este dăruită fetelor pentru a avea noroc să se căsătorească cu un băiat gospodar şi iubitor. Astfel, Caprifoiul numită şi ,,Palma” sau ,,Mâna Maicii Domnului” se pune în apa de îmbăiere pentru a face corpul să îşi menţină şi să sporească frumuseţea şi sănătatea.
Dacă de Sfânta Marie Mare înfloresc trandafirii, atunci va fi toamnă lungă, frumoasă şi îmbelşugată.
În perioada postului Sfintei Mării fetele îşi cos costume speciale, lucrate numai în alb, pentru pelerinajul din zilele de 14 – 15 septembrie la mănăstirile care poartă hramul Sfintei Mării. La ţară, în vii se angajează pândarii (oameni care să păzească viile) şi se spune că se leagă simbolic ciocul păsărilor pentru ca acestea să nu mănânce boabele de struguri.
Între cele două Mării, 15 august şi 8 septembrie, este timpul prielnic semănării grâului. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un ciclu, redeschis de cea a Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie). De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, sezon care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi se organizau târgurile şi iarmaroacele de toamnă. Perioada dintre cele două Sântămării, Sântămăria Mare (15 august) şi Sântămăria Mică (8 septembrie), era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă.
În această zi este celebrată şi Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este patroana marinarilor. Se fac serbări la malul mării, Constanţa, dar şi în oraşele dunărene.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Ed. Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Ed. Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Ed. ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Ed. Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Ed. Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Ed. Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Ed. Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Ed. Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Ed. Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Ed. Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Ed. Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Ed.: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Ed. Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dicţionar de simboluri si credinţe tradiţionale romaneşti”, Ediţie digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Ed. Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Ed. “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Ed. Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Ed. ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.