Amintiri din trecut- C.D. Zeletin și prințesa Elena Bibescu

0
Amintiri din trecut- C.D. Zeletin și prințesa Elena Bibescu
- Reclamă -

La 18 februarie 2020 pleca spre veşnicie marele bârlădean Constantin Dimoftache, un titan al culturii naţionale. Constantin Dimoftache, cunoscut cu pseudonimul C.D. Zeletin. Acesta s-a născut în satul Burdusaci aflat atunci în judeţul Tecuci, chiar la graniţa cu judeţul Tutova.

Pseudonimul provine de la râul Zeletin care trece prin satul natal și probabil Constantin Dimoftache l-a ales inspirat  de un predecesor, alt mare fiu al Burdusaciului. Este vorba de filosoful, economistul, sociologul și scriitorul Ștefan Motaș care a folosit în prodigioasa lui carieră pseudonimul Ștefan Zeletin. În satul tutovean Văratici, peste deal de Burdusaci, locuiau bunicii lui George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină şi căruia C.D. Zeletin i-a fost nepot de văr pe linie paternă. Constantin Dimoftache s-a impus ca o personalitate uriaşă a spiritului românesc. S-a dedicat ştiinţei, literaturii şi vieţii culturale, înstrăinat de cele lumeşti. A trăit ca un sfânt, numai asta explică cum a putut realiza atât de mult într-o existenţă de om! Întâi de toate a fost savant. A fost doctor în medicină, profesor universitar, din 1994 membru al Academiei de Științe Medicale, cercetător cu contribuţii originale în medicina mondială, autor a peste 70 de lucrări de specialitate, a cinci tratate universitare, a unei lucrări de istorie a medicinii şi redactor al “Revistei Române de Biofizică”.

C.D. Zeletin a fost membru al Uniunii Scriitorilor din 1967 şi într-adevăr este autorul a 40 de volume de beletristică şi a sute de articole publicate în peste 20 de reviste. A abordat în proza sa eseistica, memorialistica, filosofia şi istoriografia.                    C.D. Zeletin a scris poezii şi a tradus din franceză opera poetului Charles Baudelaire. A fondat Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, căreia din 1990 i-a fost preşedinte. În memoria unchiului său, C.D. Zeletin a editat lucrarea “George Emil Palade. Crestomație de familie”, autori Anca-Michaela Israil şi Radu Șerban Palade.

În 1948 , comuniştii au ştrangulat activitatea Academiei Bârlădene, considerată de ei instituţie burgheză. Activitatea a continuat totuşi pe ascuns sub preşedenţia poetului George Tutoveanu, până la moartea acestuia în 1957. Constantin Dimoftache este primit în Academie în 1950, avea 15 ani, fiind cel mai tânăr membru din istoria instituţiei. Participa la întâlnirile clandestine ale Academiei Bârlădene împreună cu bătrânul poet şi lor li se alătura câte un altcineva, aproape de fiecare dată altă persoană. Niciodată însă nu reuşeau să se adune mai mulţi de trei şi asta de teama securităţii. Întâlnirile lor erau un act de curaj, riscau enorm, dar după fiecare şedinţă George Tutoveanu căuta să insufle celorlalţi mândria de a fi mucenic al culturii: “Nu uitaţi, noi suntem Academia Bârlădeană!”.

Prin sârguinţa doamnei profesor doctor Elena Monu, Academia Bârlădeană a renăscut în 1991. C.D. Zeletin este ales preşedinte de onoare. Pentru prestigioasa societate literar-culturală va fi mentor, dar şi eminenţa cenuşie a revistei “Academia Bârlădeană”. Iubea enorm cartea.                                                                              “Cartea este altarul la care ne închinăm”, zicea şi în bună parte volumele din biblioteca Academiei Bârlădene au fost donate de dânsul. Povestea C.D. Zeletin că în 1948 comuniştii au “epurat” biblioteca Stroe Belloescu din Bârlad, iar cărţile şi publicaţiile care nu le conveneau ideologic le-au ars  într-o groapă de var. Viitorul savant şi scriitor, atunci avea 13 ani, a reuşit, strecurându-se nevăzut de paznici. să salveze de la foc câteva volume şi câteva reviste.

- Reclamă -

Din opera zămislită, cea mai dragă Profesorului a fost monografia “Prinţesa Elena Bibescu. Marea pianistă”.                                                                 Legată de această carte este confesiunea tulburătoare făcută într-o şedinţă a Academiei Bârlădene. C.D. Zeletin a urmat cursurile gimnaziale şi secundare la Colegiul Naţional Gheorghe Roşca Codreanu din Bârlad. Stătea cu gazdă la cineva în cartierul Rai,  cartier ezat pe Dealul Crângului,  din sus de Liceul de Fete Iorgu Radu şi întins până la cimitirul Eternitatea. Numele cartierului nu se datora vecinătăţii cu cimitirul, ci frumuseţii locului. Cartierul agăţat pe coasta de deal, avea gospodării arătoase cu vii, nuci, cireşi şi salcâmi, străzi umbrite, pavate cu piatră de râu. Era un spaţiu al tihniei, reflexia pământeană a Paradisului ceresc.

Viitorul savant a fost un copil studios. I-a plăcut mult să citească şi adesea mergea cu o carte în cimitir. Acolo găsea liniştea pentru lectură şi meditaţie. Constantin Dimoftache se aşeza să citeascăngă un mormânt străjuit de o piramidă. Piramida l-a atras. Acolo era mormântul lui Manolache Costache Epureanu Boldur, de care reamintesc că a fost paşoptist, unionist, prim ministru al Moldovei(1859-1860), apoi singurul moldovean prim ministru al Ţării Româneşti(1860-1861), de două ori prim ministru al Principatelor Unite Române(1870 şi 1876), ministru al justiţiei, autorul unor lucrări de ştiinţe economice, proprietarul celei mai mari biblioteci particulare din Moldova. Costache Epureanu Boldur făcea parte din familia Costache, cea mai veche spiţă de boieri moldoveni, scria paharnicul Constandin Sion în “Arhondologia Moldovei”, coborâtă din Boldur, cneaz al Ţării Bârladului în sec. XIII-XIV şi socru al voievodului Dragoş, întemeietorul Moldovei. S-a înrudt cu marele cărturar, Mitropolit şi o vreme regent al Moldovei, Veniamin Costache.Strămoş i-a fost şi hatmanul Boldur din vremea lui Ştefan cel Mare, acel Boldur Fiara Paloşului, cum i-a zis Barbu Ştefănescu Delavrancea în piesa de teatru “Apus de Soare”. Boldur este nume getic, înrudit cu vikingul baldr-brav, cu vechiul german baldraz-erou şi cu numele englez Baldwin- Îndrăzneţ. Unul din zeii vikingilor s-a numit Baldur. Costache Epureanu Boldur a fost mason, dovada o dă piramida care-i străjuie mormântul. Piramida este simbol masomic. În perioda comunistă piramida a fost distrusă. Va fi restaurată după Revoluţie. Lucrarea s-a efectuat la comanda şi cu banii unei organizaţii care a dorit să păstreze anonimatul, scria presa bârlădeană. Mă întreb dacă organizaţia aceea nu-i continuatoarea societăţii secrete Cerbul de Aur, de care am scris în articolele trecute?

Lângă mormântul lui Manolache Epureanu unde venea tânărul Constantin Dimoftache, era un altul, pe care scria Prinţesa Elena Bibescu. Privea lespedea de piatră şi se întreba cine-i misterioasa prinţesă care odihnea acolo din 1902? Taina i se va dezvălui curând printr-o întâmplare pe care doar voia lui Dumnezeu a făcut-o posibilă. După războiul mondial, băieţii purtau cu plăcere bocanci cu ţinte de oţel, inspiraţi de defilările cazone. Constantin Dimoftache nu făcea execepţie. Când el şi colegii veneau de la şcoală, băteau pasul milităreşte pe lespezile de piatră de răsuna strada şi hărăţeau câinii. Într-o zi, era în mai 1946, iese la poartă un gospodar trezit din toropeala amiezii de ceata de ştrengari. Omul aruncă ochii la Constantin Dimoftache. Îl cheamă şi-l întreabă ”nu vrei nişte cărţi vechi”? “Ba da” zice băiatul bucuros. A primit un teanc între care o carte de istorie a muzicii, editată la începutul sec. XX. O pagină din carte, ilustrată cu o poză, era dedicată prinţesei Elena Bibescu, considerată atunci şi rămasă până azi, cea mai mare pianistă româncă. Elenei Bibescu se datorează debutul carierei lui George Enescu.


Poza
din carte arăta o femeie frumoasă în floarea vârstei. Aşa a aflat Constantin Dimoftache cine-i personajul care odihnea alături de Costache Epureanu. Era fiica lui, descendenta Costăcheştilor după tată şi a principilor Moldovei din familia Sturdza după mamă. Elena s-a căsătorit cu Alexandru Bibescu, fiul domnitorului Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu şi totodată urmaşul unei dinastii de bani ai Olteniei. Soţii Bibescu au avut fii pe Emanuel şi Anton. Emanuel Bibescu a fost un mare viticultor. Vinurile sale olteneşti se consumau în cele mai luxoase restaurante pariziene. Fratele său, prinţul Anton Bibescu, a fost un mare binefăcător al literaturii române, el însuşi scriitor şi căsătorit cu o scriitoare, englezoaica Elizabeth Asquith. Datorită mamei sale, Anton Bibescu devenise un obişnuit al saloanelor literare pariziene şi iată, a oferit lui Marcel Proust ideea pentru ciclul de romane “În căutarea timpului pierdut”. Mai presus de toate însă Anton Bibescu a sprijinit financiar scriitori şi poeţi români şi a sponsorizat traducerea operei lui Eminescu în franceză. Pe romancierul, publicistul şi dramaturgul Mihail Sebastian, Anton Bibescu l-a găzduit la conacul său de la Corcova, Mehedinţi, ca să-l ferească de grijile materiale într-un moment de cumpănă a vieţii. La Corcova a scris Mihail Sebastian piesa de teatru “Steaua fără nume”.

Pe Constantin Dimoftache, Elena Bibescu l-a fascinat. O va purta în suflet din adolescenţă, pentru tot restul vieţii şi îndrăznesc să cred că a fost o iubire peste timp, ca să parafrazez titlul unui roman de Nora Roberts, o iubire de dincolo de lumea noastră, o iubire imposibilă, dar cu atât mai mult Dumnezeiască. În 2008 va publica volumul “Prinţesa Elena Bibescu. Marea pianistă”, lucrare amplă, erudită, rodul a peste patru decenii de muncă, căutare şi laborioasă documentare. Cum scria Albert Camus: “o iubire care nu suportă confruntarea cu realitatea, nu-i iubire. Dar în acest caz neputinţa de a iubi este privilegiul inimilor nobile”.

Marian Rotaru

- Reclamă -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.