Dintre prietenii de care-mi amintesc, un loc aparte ocupă Constantin Chifane, marele călător, omul despre care s-a spus că este “românul cel mai umblat prin lume”, omul care l-a avut ca model de viaţă pe Marco Polo. Nu cred să fi întâlnit pe careva mai profund umanist, mai optimist şi mai interesat de varietatea Lumii decât dânsul. Considera că omul, dacă este om, merităpreţuit, indiferent că este aborigen din Queensland, citadin din New York, negustor din Macao, ori văcar din Gran Chaco. A avut vocaţie de călător şi nu de glob-trotter care fuge bezmetic prin lume ca să alunge plictiseala. A ştiut săprivească minunăţiile lumii lăsate de Dumnezeu şi a avut harul să scrie desprece a văzut, mesteşug deloc uşor. Ori unde a mers a purtat în suflet icoana României şi cum nu există patriotism naţional, fără patriotism local, nu a uitat că este fiu al Moldovei şi al satului Drăguşani din judeţul Băcau. De aceea numele satului natal, pe care a vrut să-l facă ştiut în lume, l-a adăugat la numele de familie şi aşa, oriunde a fost, s-a prezentat ca fiind Constantin Chifane-Drăguşani. Existenţa lui Chifane-Drăguşani este dovada că momentul astral al vieţii, dacă este să fie vine oricând, la orice vârstă, chiar şi atunci când înmulţindu-se anii, nu mai speri.
Sociolog de profesie, Constantin Chifane a lucrat la serviciul personal al unui trust de construcţii din Bucureşti. Munca pe şantier a inspirat primul său volum, “Peisaje în mişcare”, publicat în 1985. Este o carte dedicată marilor construcţii ale lumii. Când s-a pensionat, la scurtă vreme după Revoluţie, avea planul de viitor făcut. În sezonul cald urma să locuiască în casa părintească de la Drăguşani, să cultive grădina, să crească păsări, să îngrijească via şi pomii. Toamna, după ce va răvăci vinul, va prepara conservele de casă, va tăia găinile şi le va pune la congelat, se va întoarce la Bucureşti ca să ierneze în apartamentul din strada Liviu Rebreanu. De fapt, dacă nu socotim călătoriile, conferinţele şi orele petrecute la masa de scris, acesta a fost ritmul vieţii lui Constantin Chifane-Drăguşani.
Într-o zi când încă nu se uscase cerneala pe decizia de pensionare, un prieten îi vinde un pont: UNESCO caută voluntari pentru programele sale. Desigur voluntarul nu-i salariat, dar primeşte cecuri de călătorie pentru deplasare, masă, cazare, diurnă şi mai ales are ocazia să vadă lumea. Constantin Chifane n-a stat pe gânduri. S-a dus glonţ la Comitetul Naţional Român pentru UNESCO şi a depus o cerere. A trecut un test de cultură generală, a dovedit că stăpâneşte engleza şi franceza şi iată-l voluntar! În următorii ani va umbla pe toate continentele ca participant la programele culturale “Drumul Mătăsii” şi “Patrimoniu Mondial”, patronate de UNESCO. Doar în Antarctica nu a fost! “Nu am constituţia fizică a unui sportiv, ca să ajung acolo”, îmi spunea.
În drumurile lui a întâlnit mizeria omenească! Era la Johanesburg, pe atunci capitala statului sud african Transvaal. Oraşul a fost întemeiat de buri, aşa se numesc coloniştii olandezi stabiliţi în Africa de Sud din sec. XVII şi care cu timpul s-au constituit într-o naţiune aparte, cu o limbă proprie derivată din olandeză. Chifane vroia să viziteze o biserică ctitorită de buri cu două secole în urmă. Biserica era aşezată la limita dintre partea europeană a oraşului, locuită de albi şi partea africană. În partea europeană turistul era în siguranţă, dar cu totul altfel stăteau lucrurile în cartierele de negri. Acolo fărădelegea era la ea acasă! Când a plecat de la hotel Chifane a fost întrebat de recepţioneră unde merge? I-a zis. “Este un loc periculos ca să mergeţi singur. Să aveţi în portmoneu cel puţin cinci dolari, dar nu cu mult mai mulţi. Dacăaveţi prea mulţi se poate întâmpla să vă pară rău după bani. Dacă aveţi mai puţini, riscaţi să vă pierdeţi viaţa”, îl atenţionează funcţionara. În fine ,Chifane ajunge la biserică şi cum stătea cu capul pe spate privind la stucatura lăcaşului, simte că ceva îl înţeapă prin bluză. Întoarce capul şi dă nas în nas cu un negru care tocmai îl împungea în coaste cu un cuţit. “Five dollars Sir– cinci dolari Sir”. Chifane îi dă portmoneul în care avea cinci dolari. Negrul ia banii, mulţumeşte şi pleacă. O trăire diametral opusă a încercat Constantin Chifane la o mănăstire creştină din Munţii Antiliban, aflată pe teritoriul Siriei, aproape de graniţa cu Înălţimile Golan, protectorat israelian. Călugării din mănăstire ca şi locuitorii a trei sate vecine, erau singurii din lume care la sfârşit de secol XX, foloseau limba aramaică, limba în care a vorbit Iisus Hristos. Stareţul mănăstirii, om de aleasă cultură, a citit lui Chifane poemul eminescian “Luceafărul”, tradus în aramaică. Chifane a trăit extazul sufletesc când acolo, în pragul Țării Sfante, pe pământul călcat de Patriarhii Vechiului Testament, a auzit cum sună versul lui Eminescu în graiul Mântuitorului! Impresionat a fost Chifane de splendorile Egiptului antic. La muzeul dinCairo a văzut tronul de aur al faraonilor care stăpâneau Orientul Mijlociu, mai înainte vreme ca Moise să primească Tabla Legilor pe Muntele Sinai! A fost curios şi pentru lucrurile mărunte, omeneşti. Curiozitatea l-a împins în Paraguay să guste ceaiul din iarba mate. I-a plăcut aşa de mult licoarea că a adus acasă la Bucureşti şi iarbă mate şi ustensilele care-i trebuiau ca să prepare ceaiul, aşa cum îl prepară gauchos, păstorii de vite seminomazi care hălăduiesc prin imensitatea Pampasului. “Ceaiul de mate are aroma nemărginirii, te face realmente să simţi spaţiul”, zicea Chifane.
Constantin Chifane –Drăguşani a scris cu îndârjire şi cu talent. A reuşit să publice 20 de cărţi de călătorie. Iată câteva titluri: ” Și eu am descoperit America”; “Taifunul Fotbal 2002 în Extremul Orient”; “La capătul Pământului” ; “Printre sultani, califi şi faraoni”; “Marco Polo, călător pe cinci continente”; “ Sfidarea faraonilor”; “ Cu Marco Polo pe Drumurile Mătăsii de ieri şi de azi”; “Am trăit (deja) un secol”. “Patrimoniul Mondial-moştenire pentru viitor”; “Scrisori către prietenul meu Marco Polo”, ”Almanahul lui Marco Polo”; “Reportaje anacronice”, “Ultima soluţie…. buna dispoziţie”,“50 de metropole şi metrourile lor”. Volumul “Taifunul Fotbal 2002 în Extremul Orient” conţine note de călătorie în Corea de Sud, Japonia, China,Taiwan, Hong Kong, Macao. La librăria “Casa Cărţii” din Iaşi, lucrarea era plasată la standul “Sport”. Personalul nu cunoştea tema volumului al cărui titlu este înşelător, inspirat fiind de un campionat mondial de fotbal ţinut în 2002 la Seul, capitala Coreii de Sud. Le-am spus despre ce este vorba şi au corectat pe loc situaţia. Interculturalitatea şi toleranţa, informaţia interesantă şi frumseţea descrierilor, caracterizează literatura lui Chifane-Drăguşani. Iată , bunăoară cum justifica una dintre lucrări: “Drumurile Mătăsii ar fi rămas doar o superbă şi sugestivă sintagmă dacă, dincolo de aceste cuvinte, nu am găsi în întreaga Epopee a civilizaţiei şi culturii Lumii Vechi, un Dialog permanent şi peren, între oameni şi popoare”. Cum a putut Chifane, un biet pensionar, să publice 20 de cărţi în România de azi, numai el a ştiut, dar ne putem imagina efortul său citind în ziarul “Adevărul”, comentariul Cristinei Modreanu: “…Omul despre care am scris este singur, nu din alegere, ci din nepăsarea altora: recent a publicat un volum despre Patrimoniul Mondial UNESCO şi cu toate încercările nu a putut stârni suficient interes din partea Ministerului Culturii. Chiar şi aşa ce reuşeşte să facă această fiinţă, trebuie semnalat, ca o sursă plină de speranţă, într-o lume plină de blazare”. Nu a putut publica şi a rămas în manuscris volumul “Egiptul contemporan”. Nu a găsit sponsor pentru editarea cărţii. A sperat să-l ajute prietenul lui, ataşatul cultural de la ambasada Egiptului şi care “pusese umărul” la apariţia volumului “Printre sultani, califi şi faraoni”, dar plecase din ţară.
Constantin Chifane a înfiinţat Fundaţia Culturală “Marco Polo”. Fundaţia şi-a împlinit menirea, a generat acte de cultură. Prin fundaţie ,Chifane a bătut ţara în lung şi în lat pentru a ţine conferinţe pe teme de cultură. “Ori că am avut în faţă trei oameni, ori că în sală erau o mie, la fel am vorbit!”, îmi spunea.Binenţeles fundaţia a editat cărţi de geografie şi călătorii. Un exemplu este lucrarea lui Viniciu Gafiţa, “Albastra chemare a muntelui”, dedicata drumetiilor prin Carpati. O mare realizare a fundaţiei a fost reeditarea lucrării “Averile Pământului-O geografie economică pentru oricine”, opera geografului german Julius Semionow. Prima ediţie în limba română a cărţii datează din 1938. „ În fine, de ar avea o ţară oricât de multe bogăţii, oricât de favorabilă poziţie geografică, nu va ajunge niciodată nicăieri dacă poporului îi lipseşte destoinicia şi cultura. Cel mai mare bun economic este omul”, scria dr. Julius Semionow în prefaţă! Volumul cuprinde istoria anecdotică a câtorva dintre reperele economice ale Terrei: cauciucul, bumbacul, petrolul, tutunul, cafeua, chiar şi opiul! În Imperiul Indiei din anii interbelici fumatul opiului era legal în localuri anume autorizate. Se fabricau pastile cu opiu şi chiar pastile cu conţinut redus de opiu pe care muncitoarele din fabrici, le dădeau dimineaţa copiilor ca să doarmă liniştiţi cât erau ele la servici. În India se consumă opiu de multe milenii. Asta nu i-a împiedicat pe indieni să producă o ştiinţă, o filosofie şi o literatură uriaşă, încă din vremurile străvechi, iar azi India să fie cea mai mare putere în industria softurilor de computer! În“Averile Pământului” ediţia a II-a, Chifane a înserat la locul potrivit pagini despre satul natal, despre mama sa, despre viaţa în gospodăria de la Drăguşani, unde vara muncea grădina şi via rămasă de la părinţi. Financiar a suportat greu reeditarea cărţii lui Semionow. A trebuit să renunţe la multe.Dar ce conta asta pentru un om cu inima mare, care cu drag şi fără să ceară bani, oferea cărţi oricui! Și cei care cumpărau, plăteau pe cărţile sale preţuri modice. Autorul, parcă îşi cerea scuze de la cititor, că trebuie să recupereze banii de editare, tipărire şi difuzare!
În 2005 lumea civilizată comemora un secol de la trecerea în Pantheon a romancierului Jules Verne. Ca omagiu adus scritorului francez, Constantin Chifane-Drăgusani publica lucrarea”Ocolul Pământului în 800 de zile”, care parafrazează voit titlul romanului julesvernian ”Ocolul Pământului în 80 de zile”! Constantin Chifane a avut amabilitatea să răspundă invitaţiei mele şi pe 2 decembrie 2005, la Casa de Cultură “George Tutoveanu” din Bârlad a lansat această carte! Manifestarea a fost sponsorizată de S.C. OCPET S.R.L, iar regretatul doctor Aurel Ionescu Moţet l-a găzduit pe Chifane peste noapte.Am avut atunci bucuria să văd o sală plină, printre care mulţi liceeni aduşi de profesorii lor şi care s-au dovedit foarte interesaţi de subiect. Am putut să văd încă o dată generozitatea autorului, care a organizat ad-hoc pentru elevii prezenţi, un concurs gen “cine ştie câştigă”. Au câştigat toţi participanţii câte o carte cu autograful lui Constantin Chifane-Drăguşani! La Casa de Cultură,Chifane-Drăguşani a povestit ore întregi despre cărările bătute. A fascinat auditoriul, iar la rândul său, a fost entuziasmat de audienţă! A dorit să mai facem la Bârlad o acţiune similară. Din păcate , nu a mai fost posibil.
Pe 8 ianuarie 2012 doamna profesor Oltea Răşcanu-Gramaticu lansa la Biblioteca “Stroe S. Belloescu” volumul de călătorie “Cavalcada destinului”. L-am întâlnit la bibliotecă pe domnul profesor Vasile Cârcotă, fostul meu dascăl în ale geografiei. Domnia sa, constant sprijinitor al actelor de cultură, prezentase cărţile lansate la Bârlad de Constantin Chifane-Drăguşani si Teodor Gheorghe Negoiţă. M-a întrebat domnul profesor ce mai face Constantin Chifane. A trebuit să-i spun că plecase la cele veşnice! La fiecare ajun de An Nou, telefonam familiei Chifane pentru cuvenitele urări. De fiecare dată o auzeam pe doamna Olga Chifane strigând:”Costică, este domnul Rotaru de la Bârlad!”. Am sunat şi pe 31 decembrie 2011. Doamna Olga nu a mai chemat soţul şi atunci o întreb de domnul Chifane. Dânsa îmi răspunde: “Costică a plecat”. ”Unde?”, întreb mirat că tocmai de sărbători plecase în cine ştie ce voiaj! ”Costică a murit”, vine iarăşi răspunsul. În septembrie 2011, Olga şi Constantin Chifane au plecat să facă un sejur pe Coasta Dalmaţiei. În drum spre Dalmaţia ajung în Muntenegru. Erau în munţi şi la un moment dat Constantin Chifane remarcă un peisaj. Fiind scriitor de literatură de călătorie, era interesat să adune impresii. Aşa că a oprit maşina şi ca să vadă mai bine panorama, a coborât spre vale, pe un grohotiş. Pietrele au lunecat sub picioare, a căzut şi s-a lovit la cap. A fost dus la spitalul din Podoriţa, capitala Muntenegrului. Oraşul este mare cât Tecuciul şi cu dotareamedicală pe măsură! Dacă Constantin Chifane era dus cu avionul la Belgrad, sau la Bucureşti, scăpa cu viaţă şi încă complet refăcut, au zis medicii români. Doamna Olga Chifane nu a avut bani pentru o cursă specială de avion. Nimeni din ţară nu a vrut să–i ajute. După o săptămână, abandonat, Constantin Chifane-Drăguşani s-a stins pe patul de spital din Podoriţa cu doamna Olga la căpătâi, veghindu-l neputincioasă. A rămas în manuscris ultima sa carte,“Prietenii lui Marco Polo”, pe care după vacanţa în Dalmaţia vroia să o publice. Aveam de la autor promisiunea unui exemplar!
Autorităţile care gestionează cultura nu a spus niciun cuvânt de regret pentru Constantin Chifane-Drăguşani, plecat în Marea Călătorie! Cum era de aşteptat, mute au rămas şi televiziunile. Cănd un manelist face guturai, dau ştirea o săptămănă, de cinci ori pe zi! La vremea respectivă un articol din săptămânalul “Informatorul Moldovei” a cinstit memoria lui Constantin Chifane-Drăguşani. La Bârlad au rămas ca mărturii pentru viitorime un poster care anunţa lansarea cărţii ”Ocolul Pământului în 800 de zile”, aflat acum în colecţia de afişe a Muzeului “Vasile Pârvan” şi un exemplar din carte, cu autograful autorului, intrat în patrimoniul bibliotecii Casei de Cultură “George Tutoveanu”.
Marian Rotaru
