În urmă cu vreo şase decenii un copil din satul Tutova, pe nume Cornel, cade de pe cal, se loveşte şi își pierde vederea. Părinţii disperaţi îl duc la doctori. La spitalul din Tutova, la Bârlad, apoi la Iaşi, peste tot acelaşi răspuns: poate cu timpul băiatul va recăpăta văzul. Poate, dar trebuiau să se aştepte la ce este mai rău. Copilul risca să rămână orb. Într-o noapte Cornel se visează mergând la Ciortolom, satul vecin, unde îl vindecă o femeie vârstnică, cunoscătoare de leacuri vechi. În vis s-a arătat cum o cheamă pe bătrână, pe ce uliţă stă şi cum arată casa ei. Dimineaţa povesteşte mamei. Merg imediat într-acolo. Tot ce a visat, s-a adeverit. Găsesc căsuţa bătrânei fără să întrebe pe careva. Aflând cum au ajuns la ea, femeia s-a mirat.
Amintiri din trecut cu Marian Rotaru
“Ştiu farmece de la bunica mea care era vrăjitoare, dar la 16 ani, înainte să mă mărit, am mers la biserică pentru prima dată în viaţă şi am cerut iertare lui Dumnezeu. M-am jurat că nu voi mai face vrăji şi n-am mai făcut de atunci. Nu vreau să cad în păcat, dar pentru că băiatul m-a visat, înseamnă că Cel de Sus vrea ca eu să-l fac bine. Lăsaţi-l la mine trei zile. Nu-mi plătiţi nimic”.
Cornel a rămas în grija femeii. În cele trei zile este uns pe ochi cu o fiertură. La soroc, în a patra dimineaţă, când deschide ochii, vedea. Afară, pe plita sobei de vară era ceaunul în care doftoroaia pregătise leacul.
Creştinii considerau magia albă ca o practică inacceptabilă, păgână. Negrul este consubstanţial cu răul. De aici Ciortolom, nume care în slavonă înseamnă Locul Negru. Slavona era pe vremuri limbă liturgică, prin urmare originea toponimului pleacă de la anatema aruncată de preoţi asupra locului unde se săvârşeau ritualurile păgâne moştenite de la geţi. Preoţii păgâni erau totodată vraci. Locurile unde oficiau vracii erau pentru creştini rele, negre. De aici numele satului tutovean Valea Rea şi a cartierului bârlădean Cotu Negru.
Satul Valea Rea are condiţii geografice asemănătoare cu celelalte aşezări de pe Colinele Tutovei. Valea este “rea” pentru că, la fel ca Ciortolomul, a găzduit un altar păgân. De la ritualurile păgâne săvârşite pe acel loc până în primele secole creştine se trage şi numele satului Pogana, remarca distinsul profesor bârlădean Vasile Cârcotă.
În comuna Ghidigeni este un sat cu nume ciudat: Gefu. Unii cu mintea bolnavă, zic pe internet că toponimul ar fi unguresc!?! Nu este unguresc. Este un toponim getic, străvechi, de dinaintea venirii hoardelor ungureşti în Europa. Gefu este un nume cât se poate de indoeuropean şi în niciun cazturanic. Vechii vikingi aveau o scriere cu litere numite rune. Runele au şi o simbolistică magică. Runa pe care vikingii au dedicat-o zeului suprem Odin se chema gyfu și simboliza legătura dintre lumea materială și lumea spirituală, între om și zei. Runa gyfu era asociată glandei pineale, al treilea ochi, poarta de acces spiritual în alte lumi și alte timpuri. În limba localnicilor din insulele Frizone, împărțite între Olanda, Germania și Danemarca, Gefyr este nume feminin, înseamnă noroc.
În yoga, știința Indiei antice, gebu este mantra comuniunii. Mantrele sunt desene care ajută la concentrarea mentală. În vechea germană gefu însemna dar, iar în saxonă, gyfu însemna iertare. Înetimologia toponimului Gefu găsim deci conexiunea cu ideile de iertare, comuniune, dar, noroc, contact cu alte lumi. Concluzia este că pe vatra satului Gefu a existat în antichitate un sanctuar. În lăcaşul de la Gefu oficiau preoţi-magi, bătrâni venerabili, cu plete şi cu straie albe. Albul este culoarea senectuții , a purităţii şi a înţelepciunii Că aşa au stat lucrurile o demonstrează două toponime din vecinătatea satului Gefu: lacul Bălăneasa şi râul Gârbovăţ. Peste deal de Gefu, lângă satul Sălcieni, se întinde lacul Bălăneasa. În limba getilor balas însemna alb. Deasemeni în slavonă, băl înseamnă alb. Deci Bălăneasa este Lacul Alb. Din Lacul Alb pleacă doi afluenţi ai râului Bârlad. Unul este pârâul Bălăneasa care trece prin Gefu. Celălalt este un râu mai răsărit, Gârbovăţul. Gârbovăţul curge pe lângă satul omonim şi îşi uneşteapele cu Bârladul, în dreptul altui sat, Gura Gârbovăţului. Gârbovăţ este un toponim întâlnit în Moldova, Basarabia, dar şi în Banat, prin Ţara Nerei şi Ţara Almaşului. Este totodată numele pădurii Gârboavele din ţinutul Covurluiului. Un sat numit Gârbova îl găsim tocmai în Ţara Vinului din judeţul Alba. Cuvântul Gârbovăţ are origine getodacă şi nu bulgărească, cum zic unii istorici. Toponimul Gârbovăţ este răspândit în tot spaţiul românesc, inclusiv în zone unde nu au trăit niciodată bulgari. Migratorii slavi şi bulgari s-au aşezat la sudul Dunării, în Moesia, peste populaţia băştinaşă românească.
De la românii suddunăreni au luat bulgarii substantivul gârbov. De la românescul gârbov vine numele oraşului Gabrovo din Bulgaria, oraş care şi azi are mulţi locuitori români şi este vestit pentru arta feroneriei. De la meşterii fierari din Gabrovo stabiliţi la Bucureşti, vine numele străzii Gabroveni. Primii indoeuropeni ajunşi pe pământul Daciei şi al Italiei au fost păstorii ausoni. Ca etnie au coabitat până în primele secole ale erei creştine cu geţii şi italicii, urmaşii lor. Lângă Roma sunt Munţii Ausoni, portul Ostia şi Marea Ausonică, iar în Calabria supravieţuiesc oscii, o populaţie veche, urmaşi direcţi ai ausonilor. Ausonii se închinau unui zeu pastoral, Peh Uson- Zeul Ausonilor. De la Peh Uson a intrat în limba latină cuvântul picula-vită şi mai departe în româna arhaică substantivul păcurar- cioban. Azi doar româniisuddunăreni mai spun la oier, păcurar, dar avem iată satul tutovean Păcurăreşti şi cartierul Păcurari din Iaşi. Geţii, i–au numit pe înaintaşii lor ausoni, gârbovi-păstori, un termen înrudit desigur cu sanscritul gau-vită. Pentru geţi ausonii erau strămoşii, oamenii vechi, de aceea în limba geţilor, gârbov a devenit sinonim cu bătrân. Râul Gârbovăţ înseamnă Râul Bătrânilor. Apropierea toponimelor Gefu, Bălăneasa, Gârbovăţ, nu este deloc întâmplătoare. Undeva între aceste trei puncte geografice a existat în străvechime un mare sanctuar, un loc sfânt, slujit de sarcedoţi bătrâni şi întelepţi. Templul vechi de când lumea a fost între timp acoperit de pământ şi uitat de oameni.
Marian Rotaru
