Amintiri din trecut cu Marian Rotaru

Revista “Formula As” a semnalat pe ultimul solomonar cunoscut. Trăia la marginea unui sat din Ţara Moţilor. Era bătrân. Localnicii spuneau că are puteri mari. Poate alunga furtuna, ori aduce ploia. Sătenii îi dădeau hrană pentru că le vindeca  bolile. Solomonarul a spus ziaristului că atunci când era flăcău, a făcut ucenicia într-o peşteră,  cu alţi 14 băieţi. Unde era peştera şi în ce a constat ucenicia, nu a zis.  

0
Amintiri din trecut
Amintiri din trecut
- Reclamă -

În satul tecucean Tălpigi a trăit până nu demult un formidabil prezicător şi vrăjitor. Putea intra în galeria marilor clarvăzători: Valentina, Vanga, Djuna, Edgar Cayce, în faţa cărora ştiinţa a trebuit să se încline. Despre tălpigean se spune că prin descântec  putea să închege apa. Nu ştiu cât de real este fenomenul, dar când eram copil auzeam la ţară de femei care făceau vrăji şi închegau apa. Și Ion Creangă în “Amintiri din copilărie”, face referire la o aşa minune. Biblia nu neagă existenţa magiei, dar interzice practicarea ei. De aceea se spunea despre vrăjitoare că sunt rele. Lăsând la o parte închegatul apei, bătrânul tălpigean, moş Florescu, era mai cu seamă clarvăzător. Știu două bârlădence care au apelat la serviciile lui şi ambele au mărturisit că ceea ce le-a zis, s-a împlinit până la amănunt! Bătrânul ştia arta divinaţiei şi magia dintr-o carte veche pe care o avusese soţia lui. O adusese cu ea ca un fel de zestre la măritiş şi numai ea ştia să o citească. Cu timpul l-a învăţat şi pe soţ taina cărţii. Omul a citit-o de atâtea ori că o învăţase pe de rost şi bine a făcut! Soarta a vrut să rămână văduv, iar nu după multă vreme  un codoş a sesizat miliţia cu privire la îndeletnicirea lui. Era pe vremea comuniştilor, miliţia confiscă  cartea şi odată confiscată, dispare. Faptul că numai soţia ştia să o citească, dovedeşte că literele în care era scrisă cartea nu erau latine şi nici chirilice şi se prea poate ca nici limba să nu fi fost română. Foarte probabil era scrisă  în alfabetul get şi era cartea pe care o  învăţau în ucenicie magii geţilor, ktistaii. Alfabetul get avea 56 de litere. Scrie autorul Silviu N. Dragomir că literele alfabetului get au supravieţuit până acum câteva decenii ca semne făcute de ciobani pe răboj, ca ornamente pe cergile şi covoarele ţesute la ţară, ori pe zugrăveli. Apar şi în pictura Mănăstirii Voroneţ. Atâta timp cât au mai existat, adică până către 1956, plutaşii de pe Bistriţa  însemnau buştenii cu litere getice, cum făceau din strămoşi. Pe cale cultă câteva literele getice se cunosc din Biblia tradusă în limba goţilor de episcopul Ufilia, în sec. IV.

Ufilia cu un grup de goţi creştini s-au aşezat în Moesia, la sud de Dunăre, teritoriu locuit de geţi.  Din alfabetul getic, Ufilia a creat alfabetul gotic. În secolul VI goţii din Moesia au migrat iarăşi. O vreme au stat pe valea râului Bârlad, crede istoricul basarabean Alexandru Boldur. În volumul “Ţara Bârladului, numele şi unele momente din istoria ei”, afirmă că etimologia Bârladului  vine din sintagma gotică Baur Land -Ţara Nouă. Din Ţara Bârladului goţii au luat a treia oară drumul pribegiei şi s-au stabilit în Crimea, pe ţărmul sudic al peninsulei, la poalele unor munţi. Este zona numită azi Riviera Crimeii.  Aici goţii au supravietuit ca etnie multă vreme. În sec. XVIII Stanislav Bogush-Sestrentsevich scria în volumul “Călătorie în Rusia de Vest”  despre goţii care trăiau în sudul Crimeii. În sec. XIII Crimea este cucerită de tătari şi până pe la jumătatea sec. XIX goţii sunt absorbiţi de tătarii din semniţia ialibolilor, care se aşezaseră pe pământul lor. Totuşi  locuitorii din fostele sate de goţi păstrau pe chip trăsături germanice. Am avut cândva la Bârlad două colege de servici, ambele tătăroaice din Dobrogea. Una arată ca o europeancă, doar ochii îi avea uşor migdalaţi, cealaltă avea  aspect mongoloid. Mi-au explicat că familiile lor proveneau din Crimea, dar erau de stirpe diferită. Cea cu chip  mongol se trăgea din tătarii nohai care locuiau în stepa Crimeii. Cealaltă cu chip de europeancă era din neamul ialibolilor care spunea ea, aveau sângele amestecat. Conştienţi de origine, tătarii goţi s-au aliat cu germanii în ultimul război mondial ca să scape de bolşevici. Nemţii au constituit o divizie de tătari şi au trimis-o în Franţa. După debarcarea din Normandia tătarii vor lupta contra anglo-americanilor. La sfârşitul războiului Aliaţii Occidentali dau prizonierii tătari pe mâna sovieticilor. În Rusia vor fi executaţi. Stalin va deporta în Kazasthan toţi  tătarii din Crimea. După 1980 o parte din ei sunt lăsaţi să se întoarcă acasă, dar în locul deja veniseră masiv colonişti ruşi, iar Crimea fusese dată Ucrainei prin voinţa lui Hruşciov, succesorul lui Stalin.  Dacă Stalin era georgian, Hruşciov era ucrainean şi a făcut ţării sale un cadou pe spinarea tătarilor. În 2010 tătarii goţi aflaţi în diaspora, au proclamat în exil republica Gothia şi au emis, este adevărat simbolic, moneda republicii.

Moş Florescu a plecat la cele veşnice şi a dus cu el taina cărţii, dacă o fi ştiut-o! Sigur cartea era copiată de mână, după alt exemplar mai vechi. Valoarea cărţii era inestimabilă, nu numai pentru bibliofili, ci şi pentru istorici şi etnografi. Poate şi fizicienii, medicii,  farmaciştii, ori psihologii ar fi avut ceva de aflat din ştiinţa secretă a ktistaiilor.  Ktistaiilor li se mai spunea kapnobataii-“călători prin fum”, pentru că, spun scrierile anticilor greci, se puteau face invizibili. De la Herodot ştim că pentru a ajunge  ktistaii,  erau racolaţi băieţi adolescenţi şi care din naştere aveau anumite semne. Odată racolaţi, de fapt răpiţi, tinerii erau duşi  în cetatea Babanului (Uriaşului), din peştera Crugul Pământului. Unde s-ar afla peştera nu se ştie. Unii bănuiesc că ar fi undeva prin Mărginimea Sibiului. Alţii cred că s-ar ajunge în Cetatea Babanului  prin peştera de pe Muntele Gugu din Masivul Godeanu. Localnicii considerată peştera de pe muntele Gugu magică şi o ocolesc cu teamă, scria Alexandru Borza în lucrarea “Sanctuarele dacilor”. Timp de 20 de ani în Crugul Pământului tinerii învăţau ştiinţa magiei din Marea Carte, scrisă de Zalmoxe. Ktistaii călătoreau prin nori şi se luptau cu ala, balaurii văzduhului aducători de furtună. Ştiinţa lor era mare: întorceau deochiul, aduceau norocul, vindecau, îmblânzeau şi călăreau balauri. Aveau mereu cu ei Marea Carte. Ktistaii purtau robă albă şi cingătoare roşie. Culorile purtate de ktistai se regăsesc pe şnurul mărţişorului, alb cu roşu. Șnurul semnifică îmbinarea masculinului şi femininului, yin-yang cum zic chinezii. Mărţişorul marchează 1 martie, anul nou după vechiul calendar get, când natura renaşte din principiile masculin şi feminin. Şi astăzi se zice despre culoarea roşie că apară de deochi şi purtată de femeii în noaptea de Anul Nou, le aduce noroc în anul care vine. Legat de credinţele geţilor iată o întâmplare redată într-o carte de etnograful Tudor Pamfilie. Scria Pamfilie că în vara lui 1910, în satul lui natal, Ţepu, pe atunci în judeţul Tecuci, a apărut prin vii un piton. Nu ataca oamenii, dar şarpele enorm putea fi periculos. Sătenii au zis să-l  împuşte. Preotul satului le-a cerut să nu facă una ca asta. Dacă fac rău şarpelui, peste moşia satului se va abate grindina. Oamenii l-au ascultat şi în toamnă şarpele a dispărut pentru totdeauna. Preotul satului nu era ecologist, ci pur şi simplu a crezut  că pitonul era vreun ala, balaur al văzdului, care supărat pe oameni va aduce grindina. De balaurii ala ştia probabil de la bătrânii lui.

- Reclamă -

Ktistaii făceau legământ de castitate. Asceţii făcători de minuni, fie creştini, ori musulmani, pătrează toată viaţa castitatea. Marii yoghini ajunşi la desăvârşire, păstrează castitatea pentru a nu risipi energia vitală kundalini, care trebuie canaliză spre creier. Până acum vreun secol se cerea în Prusia ca băieţilor să nu le fie permise relaţiile sexuale înaintea varstei de 25 de ani. Trebuia ca energia lor să se focalizeze pe învăţătură şi pe modelarea personalităţii. Medicii au criticat sistemul prusac, dar Prusia a fost o mare putere. Atât de acută era teama de Prusia, că în 1947 Marii Aliaţi au hotărât ca statul prusac să fie desfiinţat pentru totdeauna. Se spune despre ktistai că  puteau deveni invizibili! Poate fizica cuantică va explica fenomenul! Oricum sunt mărturii despre  sihaştri creştini din Carpaţi, ori de la Muntele Athos, care aveau darul de a se face nevăzuţi. Ktistaii zburau prin nori. Fenomenul este real. Iisus Hristos a levitat peste valurile Mării Galileii şi l-a ajutat pe Sf. Petru să facă la fel. Sf. Francisc de Assisi levita. Acum vreo 50 de ani revista “Magazin” publica un articol despre un italian, care brusc  capătase capacitatea de a levita. Mai mult, putea controla plutirea. Sub ochii oamenilor traversa strada prin aer. Un grup de medici au vrut să-l studieze, dar în faţa comisiei medicale nu s-a putut ridica în aer  şi nu a mai putut levita niciodată de atunci. Fusese pus să se dezbrace, iar el om cu bun simţ, s-a inhibat de ruşine. Medicii, prizonieri ai ştiinţei materialiste, vroiau să vadă mişcările muşchilor în timpul zborului. Nu au intuit realitatea care s-a şi dovedit. Puterea de a levita nu venea din aparatul muscular, ci din creier. Pe un film desecretizat din arhiva armatei britanice apare demonstraţia făcută de un fachir la o unitate militară din India în 1935. Militarii erau adunaţi în careu. Apare fachirul. Era slab,  cu barbă, cu turban pe cap, acoperit doar cu o pânză pusă la mijloc şi cu o frânghie în mână. În faţa careului aruncă frânghia în sus. Frânghia rămâne verticală în aer, dreaptă ca un par, plutind cu capătul de jos la un metru de sol. Fachirul se ridică în mâini pe frânghie până la căpatul de sus. Coboară apoi tot în mâini şi când a atins solul cu tălpile, scutură puţin frânghia. Aceasta cade şi în cădere se adună colac singură. Fachirul cu colacul de frânghie în mână, pleacă.

Românii au zis ktistailor solomonari. Poate pentru că erau întelepţi asemenea regelui evreu Solomon, autorul Pildelor din Biblie. Le-au zis solomonari poate şi pentru că zburau, ori scrierile antice apocrife spun că Solomon avea un tron zburător care-l ducea oriunde. O stâncă numită Tronul lui Solomon, pe care zic localnicii că poposea regele evreu există în Kashmir, remarcă exploratorul Nicolas de Roerich în volumul “Himalaia- Altai”. Nişte stânci numite Pietrele lui Solomon sunt în Munţii Bucegi.  Unii autori spun că dimpotrivă termenul  solomonar vine din sintagma getică zalman-omul lui Zalmoxe.  Cred că mai degrabă ktistaiilor li s-au zis solomonari pentru că zburau. De aceea în Moldova erau numiţi hultani, adică vulturi. Bunica de la Ghidigeni exasperată de obrăzniciile noastre, ale copiilor, ne spunea: “lua-v-ar hultanii!”. Se referea oare la vulturi, ori la solomonarii care furau băieţii ca să-i ducă departe? Marea Carte a ktistaiilor a devenit la români Cartea Solomonăriei şi probabil un exemplar l-a avut bătrânul din Tălpigi. Spun asta pentru că solomonari au existat până în vremurile din urmă prin Bucovina, în Apuseni, ori în Ţara Vidinului, ţinutul românesc de la sud de Dunăre. Revista “Formula As” a semnalat pe ultimul solomonar cunoscut. Trăia la marginea unui sat din Ţara Moţilor. Era bătrân. Localnicii spuneau că are puteri mari. Poate alunga furtuna, ori aduce ploia. Sătenii îi dădeau hrană pentru că le vindeca  bolile. Solomonarul a spus ziaristului că atunci când era flăcău, a făcut ucenicia într-o peşteră,  cu alţi 14 băieţi. Unde era peştera şi în ce a constat ucenicia, nu a zis.

Cuvântul ktistai provine din indoeuropeanul greyd-strigăt şi este înrudit cu sanscritul cita-suflet, termen care în greaca veche înseamnă celulă. Magii geţilor erau numiţi ktistaii pentru că în luptă scoteau strigăte cu energie nimicitoare. In Japonia luptătorii ninja pot pluti în aer şi pot doborâ cu strigătul o pasăre în zbor. Sunetul cu  anumite frecvenţe este ucigător. Dacă sunetul are frecvenţa la fel ca frecvenţa specifică a unei clădiri, o dărâmă. Aşa au dărâmat evrei suflând în trâmbiţe zidul cetăţii Ierihon, cum spune Biblia. În judeţul basarabean Lăpuşna este localitatea Cricova, cu celebra cramă de vinuri săpată în dealul calcaros, cea mai mare din lume. Se spune că etimologia Cricovei, slavonul cric-strigăt, este inspirată de ecoul  care-l dădeau dealurile din jur. Pare  ciudat  că localnicii au aşteptat pe slavi ca să denumească locul şi că tot slavii au remarcat primii ecoul, care de altfel azi nu se mai produce. De ce oare, nu ştim! Piatra Grăitoare din Munţii Apuseni, judeţul Bihor, a produs ecou pe vremuri, produce şi acum. În slavonă la strigăt se zice cric, în engleză cry, în franceză crier. Slavii n-au împrumutat cuvinte englezilor şi nici francezilor, nici nu au ajuns în Anglia ori în Franţa. Cric, cry, crier vin din indoeuropeanul greyd-strigăt şi au aceeași sorginte cu latinul crido, vechiul germanic kritana, francul kritan şi getul ktistai, toate înseamnă strigăt, dar şi cu verbul românesc a cârâi. În română verbul a striga vine din getul ktistai. Mai degrabă zic că etimologia Cricovei este legată de peşterile calcaroase de pe dealurile din jur unde sălășluiau în vechime ktistaii. Misionarii au predicat creştinismul pe pământul românesc în latină. Ei au înlocuit toponimul get legat de ktistai, magii păgâni, cu latinul crido şi de aici a derivat denumirea  Cricova, cu rezonanţă slavă adevărat, dar căpătată ulterior. Marian Rotaru

 

 

- Reclamă -

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.