Amintiri din trecut-despre puterea basmelor de a spune lucruri adevărate

Țăranii de până-n generaţia bunicilor mei, credeau cu tărie că basmele spun lucruri adevărate. Nu numai că spun lucruri adevărate, dar pare-se că transmit şi informaţii ocultate, care luate în considerare ar impune rescrierea istoriei vechi a omenirii.

0
Amintiri din trecut
Amintiri din trecut
- Reclamă -

Spuneam într-un articol anterior că ţăranii de până-n generaţia bunicilor mei, credeau cu tărie că basmele spun lucruri adevărate. Nu numai că spun lucruri adevărate, dar pare-se că transmit şi informaţii ocultate, care luate în considerare ar impune rescrierea istoriei vechi a omenirii. S-au scris cărţi, articole în presă, ori pe internet, despre tainele Bucegilor. Radu Cinamar, un autor misterios, niciodată prezent sub această identitate, a publicat romanul “Viitor cu cap de mort: în culisele puterii”, legat de descoperirea pe Platoul Bucegilor, în zona Babelor şi a Sfinxului, a intrării într-un tunel subteran care traversează săli cu artefacte şi scrieri cu origine  nepământeană. Lumea academică nu ia in serios cartea lui Radu Cinamar, considerată roman de ficţiune. Însă adesea prin romanele SF se transmit informaţii altminteri ascunse.

Romanele de ficţiune pregătesc lumea pentru momentul când dintr-un oarecare motiv adevărurile şocante vor ieşi la iveală. Nu se recunoaşte oficial că sub Bucegi ar exista vreo structură subterană. Totul, se zice, este o poveste, o “aiureală” care ţine de “teoria conspiraţiei”, sintagmă la modă azi! Totuşi sunt aspecte care dau de gândit! În articole de pe internet se zice că intrarea în tunelul de sub Bucegi a fost descoperită în 2003. În 1935 Vasile Lovinescu  publica “Dacia Hiperboreană”, carte care s-a bucurat de aprecierea savantului francez  René  Guénon. Scria Vasile Lovinescu în “Dacia Hiperboreană” că sub Platoul Bucegilor este un tunel. Tunelul a fost explorat pe o lungime de 20 de kilometri. Atât şi nimic mai mult! Nu a spus cine şi când l-a descoperit, de ce expediţionarii s-au oprit după 20 de kilometri şi nici dacă au găsit ceva în subteran. Pare că Vasile Lovinescu s-a temut să spună mai multe. Aminteam  într-un articol anterior că în 1968 exploratorul peruvian Daniel Ruzo de Los Heros a cercetat Platoul Bucegilor, sau Țara Bucegilor cum este denumită zona şi a ajuns la concluzia că Sfinxul şi Babele sunt statui create de o civilizaţie formidabil de veche.

Cu câteva decenii înaintea lui Ruzo, Nicolae Densuşianu spunea în “Dacia Preistorică”, că Sfinxul înfăţişează pe Uranus, regele pelasgilor, misteriosul popor civilizat ajuns pe pământul nostru din Hiperborea.  O descoperire arheologică datorată domnului Dumitru Ioniţă, făcută  în ţinutul Țara Hangului din judeţul Neamţ, dovedeşte că Densuşianu şi Ruzo au avut dreptate. Printre altele domnul Ioniţă a descoperit în 2005 o statuetă veche de câteva milenii şi care este copia miniaturală a Sfinxului din Bucegi. Prin urmare Sfinxul nu-i o formaţiune naturală, ci înfăţişarea sculptată a unui personaj. Personajul era venerat, altminteri chipul lui nu era multiplicat în miniatură, deci ca obiect de cult, la sute de kilometri distanţă. Dumitru Ioniţă a descoperit în Țara Hangului plăcuţe cu o scriere mai veche decât scrierea de la Tărtăria, judeţul Hunedoara şi care precede cu un mileniu scrierea cuneiformă sumeriană. Domnul Ioniţă este profesor în satul Fărcaşa din Neamţ. Are doctoratul în ştiinţe juridice şi a publicat sute de articole şi câteva cărţi pe tema istoriei vechi. Cu descoperirile sale arheologice a organizat un muzeu. Pentru toate acestea în loc să fie apreciat,  a avut de pătimit de pe urma autorităţilor române.

- Reclamă -

Daniel Ruzo a remarcat că Sfinxul privit dintr-un anume unghi, aduce cu un cap de câine, ori câinele spunea peruvianul, păzeşte o taină. Undeva  aproape de Sfinx este ascuns ceva valoros.  Cu totul inexplicabil descoperirile lui Daniel Ruzo au iritat securitatea. Ruzo a fost expulzat din România, iar cartea sa “Secrete din Carpaţi”, nu va fi publicată la noi! De ce securitatea l-a îndepărtat pe Ruzo? Răspunsul este unul singur: peruvianul s-a apropiat prea mult de o taină teribilă! Era pe cale de a găsi intrarea în tunelul de sub Bucegi, intrare aflată probabil pe direcţia în care privea câinele. Serviciul secret ştia de structura subterană, aşa cum ştiau Vasile Lovinescu şi desigur alţi iniţiaţi, dar totul era secret.  O relatare a expediţiei lui Daniel Ruzzo apare în cartea lui Dan Corneliu Brăneanu, “Explorări în enigmatic”, publicată între anii 2016-2018. Domnul Brăneanu a fost unul dintre însoţitorii cercetătorului peruvian în expediţia din Carpaţi. Spune un articol de pe internet că încă din anii 1990, un personaj cu calităţi extrasenzoriale, ofiţer în serviciul secret, a vizualizat tunelele şi depozitele iniţiatice de sub Bucegi. Cât o fi de adevărat nu ştiu.

Cert este că înaintea acelui domn, structura subpământeană a fost vizualizată de Valentina Gârlea, celebrul clarvăzător din Iaşi. Capacităţile extrasenzoriale ale doamnei Gârlea sunt de netăgăduit. Autorul ieşean Florin Gheorghiţă i-a dedicat o carte, “Fenomenul Valentina”. Azi ,Valentina Gârlea este denigrată în unele articole de pe internet, aşa cum este              împroşcat cu noroi tot ce-i valoros în România. În ce mă priveşte, o experienţă de familie mi-a confirmat puterea acestei doamne. Din copilărie tatăl meu suferă de un vertij la urechea stângă. Afecţiunea îi crează probleme de echilibru. Părinţii mei au citit cartea domnului Gheorghiţă şi au hotărât să meargă la Valentina, cu speranţa că tata va găsi un leac. Au mers la Iaşi. Valentina nu-l cunoscuse niciodată pe tata şi aşa cum se ştie, este oarbă. L-a privit pe tata cu ochii ei stinşi şi i-a zis de unde i se trage suferinţa. A redat totul în amănunt, ca şi cum a fost de faţă la întâmplarea aceea veche. Noi suntem din Ghidigeni. Pe dealul care străjuie satul, în locul numit Puturoasa, curge un pârâu. Până la colectivizare oamenii din sat aveau în Puturoasa grădini cu legume. Bunicul nu făcea excepţie. Avea şi el grădină şi ca să o ude, făcuse un iaz. În mijlocul iazului era o insulă. Puturoasa cu grădinile ei, dar şi cu viile şi pomii fructiferi din jur, alcătuiau ţarna satului. Țarna era îngrădită, avea poartă de acces şi era păzită de o caraulă  plătită de săteni. O ţarnă ca la Ghidigeni au avut şi bârlădenii. De aici vine toponimul Valea Țărnii, udată de pârâul Vărămizoaia, iar sus pe  Dealul Crâng, la marginea oraşului, este cătunul Poarta Țărnii, acum inclus administrativ comunei Ciocani. Pe vremea când Bârladul era capitala judeţului Tutova, Poarta Țărnii şi satul Crâng erau localităţi suburbane dependente de oraşul Bârlad. Cuvântul ţarnă aparţine familiei de substantive ţarină, ţărnă, ţărână, ţăran, ţară, înrudite cu latinescul terra-pământ.

Într-o zi din vara anului 1945, ca să reiau povestirea, tata şi mai mulţi băieţi de seama lui erau în ţarna Ghidigeniului. Părinţii lor munceau prin grădini, dar ei jucau fotbal pe drum. Cum  li se făcuse sete, tata a intrat în grădina alăturată şi a cules câţiva castraveţi. Dealtfel grădina era a unui vecin din sat, care ne era şi rudă apropiată. Caraula l-a văzut pe tata la castraveţi şi s-a dus glonţ la bunicul ca să-i spună. Pe atunci la ţară furtul, indiferent de valoare şi de motiv, era o mare ruşine. Era o fărădelege de neiertat şi de neconceput pentru românii gospodari. Furtul este unul din cele zece păcate strigătoare la Cer, enumerate de Biblie, fiind la fel de grav ca omuciderea.  Bunicul a venit val-vârtej, roşu de mânie că feciorul lui a furat! “Cum, eu cresc un hoţ?”, a ţipat bunicul şi orb de furie l-a lovit pe tata peste urechea stângă. Tata a căzut la pământ şi poate o păţea mai rău dacă nu apărea o mătuşă care l-a calmat pe bunicu. “De atunci ai rămas mata cu beteşug la ureche”, a zis Valentina tatei. Cum spuneam Valentina a povestit toate acestea în amănunt, a descris locul, oamenii, ca şi cum fusese de faţă acolo pe dealul de la Ghidigeni, cu şaizeci de ani în urmă! Când a fost păţania tatei, Valentina nu se născuse. De aceea spun că doamna Gârlea are calităţi extrasenzoriale certe şi ceea ce a văzut dânsa sub Platoul Bucegilor se prea poate să existe cu adevărat. A mai spus Valentina că sub Bucegi sunt tunele şi săli ca artefacte stranii, dar şi o mare subterană. Este interesant că afirmaţia Valentinei coincide cu o legendă din Braşov, publicată ulterior de autoarea Simona Suciu. Spun bătrânii braşoveni că muntele Tâmpa ascunde un mare lac subteran. Toponimul Tâmpa vine zic ei, de la Timp. Pe Tâmpa, munte din Masivul Bucegi, ar fi fost  palatul lui Saturn-Cronos, regele pelasgilor aşezaţi în Carpaţi. Cronos a trăit atât de demult  încât numele lui a devenit sinonim cu timpul.

Vasile Lovinescu, unul din marii fii ai Fălciului, a fost jurist, critic literar şi filosof ezoterist. Cărţile  şi articolele sale de ezoterism au ca izvor informaţii transmise printr-un şir neîntrerupt de iniţiaţi, din vremea geţilor şi până azi. Iniţiaţii aceştia care de milenii apără comorile spirituale getice trăiesc în total anonimat. Misiunea lor sacră, primită de la regii Daciei, o transmit din tată în fiu. În judeţul Braşov este oraşul Rupea, iar lângă oraş, pe dealul Cohalmului se vede o cetate.  În sec. I Claudiu Ptolemeu  amintea cetatea în lucrarea “Geographia” şi o numea Rumidava, romanii după ce vor cuceri Dacia, o vor numi Rupes. Azi cetatea este unul din obiectivele turistice majore de sorginte dacică pe care le are Transilvania. Mai puţin se ştie însă că o familie din oraşul Rupea veghează de două milenii asupra cetăţii. Despre familie s-a aflat doar că există, nu şi identitatea ei. Cu atât mai puţin se ştie ce apără de fapt. Probabil în zonă o fi vreo intrare secretă către adâncul Caohalmului, la vreun tezaur, la un depozit iniţiatic, ori la o arhivă dacică.  În treacăt fie zis, geţii au supravieţuit ca etnie până-n secolele din urmă. Într-un articol din revista „Dacia Magazin”, autorul Napoleon Săvescu arăta că în  documentele administrative ale Scaunelor Săseşti, emise la Sibiu în sec. XVI, apare distincţia dintre satele de valahi şi satele de daci existente la vremea aceea pe Munţii Cibinului. Funcţionarii vedeau clar diferenţa dintre două etnii, a valahilor romanizaţi şi a dacilor liberi care acum cinci veacuri coabitau în Carpaţii Meridionali.  Îmi relata un domn din Bucureşti surpriza avută într-o vară când a vizitat un prieten din Apuseni. Ca să-l uimească prietenul îi spune ceva într-o limbă pe care bucureşteanul nu o înţelegea, deşi nici străină nu-i părea.  ”În ce limbă mi-ai vorbit şi ce ai spus?”, întreabă domnul. „Este legea lui Arhimede enunţată în limba dacă”, răspunde prietenul. În Apuseni sunt oameni care ştiu limba geto-dacilor, dar o consideră sacră şi nu o vorbesc decât în taină. Prietenul din Apuseni avea o pensiune şi domnul din Bucureşti a fost servit cu cârnaţi preparaţi după o reţeta dacică. Patronul pensiunii moştenea reţeta din familie. Dan Silviu Boerescu scrie în volumul “Țările româneşti medievale şi misterele lor” despre cârnaţii vârşli, preparaţi în localitatea Sălaşul de Sus din Țara Haţegului, după o reţetă pe care sătenii o au de la daci şi o ţin secretă. Cârnaţii vârşli conţin carne de oaie şi de capră în amestec, usturoi, boia, sare şi sunt afumaţi. Se servesc fierţi. Până după ultimul război mondial, sălăşenii plecau prin ţară cu căruţele încărcate cu câte două mii de perechi de cârnaţi pentru vânzare. Spune domnul Boerescu în aceeaşi carte despre caşul de oaie preparat în Țara Oaşului, tot după un procedeu păstrat de  la daci. Din păcate în vremurile nenorocite de azi, oşenii au părăsit meşteşugul. Cumpără brânză şi unt din Ungaria!

Marian Rotaru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

- Reclamă -

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.