La Hanoi sunt două cafenele vecine, perete în perete, cu uşile de intrare alăturate. Fiecare dintre patronii cafenelelor caută să convingă turiştii că localul lui a fost frecventat de romancierul Andre Malraux. În deceniul al treilea al secolului trecut Malraux a locuit o vreme la Hanoi, oraş care era pe atunci capitala protectoratului francez Tonkin, partea nordică a actualului Vietnam. Care dintre cafenele a ales-o Malraux nu se mai ştie sigur, poate că pe amândouă, le mai încurca şi el. Important este că proprietarii cafenelelor se mândresc că autorul “Condiţiei umane” le-a trecut pragul, că a fost clietul casei şi prin asta vor să-şi sporească afacerea!
La Karlovy Vary, în Cehia, ghidul arăta turiştilor o casă. Este o casă cu etaj, frumoasă, dar obişnuită. Autocarele opresc în faţa clădirii pentru că la inceput de sec. XVIII, a contruit-o cu mâna lui Pentru cel Mare, ţarul Tuturor Rusiilor. Nestâmpăratul ţar a facut o cură cu apă minerală la Karlovy Vary, pe atunci se chema Karlsbad şi ca să nu stea degeaba în staţiune, a zidit o casă! Cehii nu au dărâmat-o. Când am fost la Karlovy Vary în 1983, casa era bine întreţinută, adăpostea un restaurant şi era ridicată la rang de atracţie turistică!
Nu departe de Bârlad este satul Movileni. Mi-a povestit bunicul, ceea ce auzise şi el de la bunicul lui, că numele satului este legat de Ștefan cel Mare. Pe viitoarea vatră a satului domnitorul s-a luptat cu turcii. I-a învins şi în cinstea victoriei a plantat un stejar, iar pe prizonierii turci i-a pus să care pământ în fesuri, până au înălţat o movilă de vreo zece metri. De la movila lui Ștefan cel Mare vine numele satului Movileni. Jumătate de mileniu sătenii nu au adus atingere nici stejarului şi nici movilei. Le priveau cu respect. În anii 1930 un proprietar din Movileni, Mihai Dimopol, a săpat sub movilă o cramă. Nu a afectat cu nimic ridicătura de pământ, ba dimpotrivă a dat movilei o folosinţă demnă de sorgintea ei voievodală. Toate acestea se întâmplau înainte ca mentalitatea bolşevică să intoxice constiinţele multora dintre români. Cu mai bine de 30 de ani în urmă am fost la Movileni. Stejaul lui Ștefan cel Mare tocmai fusese tăiat la ordinului preşedintelui de CAP. Rădăcina era încă în pământ. Copacul fusese enorm. Pe secţiunea trunchilui, încăpeau o masă cu patru scaune. Cât priveşte movila, era pe cale de disparitie. Aproape jumătate din lungime fusese săpată. Prizonierii turci căraseră lut galben si iată că în anii 1980 localnicii transformaseră movila în lutărie. Culmea este că aşa ceva se petrecea într-o vreme când lăsând la o parte limitele ideologice, cenzura şi propaganda comunistă, cultura avea mult mai multă trecere decât astăzi. Pe atunci a fost posibil ca bunăoară în 1977 un savant de talia geografului Gheorghe Neamu să conferinţieze în faţa elevilor la liceul Mihai Eminescu şi să lansezae cartea “Am fost în Antarctica”, ori zece ani mai târziu, salariaţii din FEPA să asculte la clubul fabricii pe dr. Harald Alexandrescu, un mare nume ale astronomiei româneşti. Pe atunci Harald Alexandrescu făcea parte din echipa de redacţie a revistei “Magazin”.
Printre personalităţile care au vizitat Bârladul în istoria sa, se numără poetul Frederick Calvert baron de Baltimore. Numele nobiliar Baltimore vine de la domeniul ereditar Baile an Tí Mhoir, pe care baronii îl aveau în Irlanda Frederick Calvert de Baltimore a fost un voiajor pasionat şi atras de răsăritul european a publicat cartea “O călătorie în Est, în anii 1763 şi 1764: Observaţii cu privire la oraşul Constantinopol şi la turci”. Printre “turcii” baronului de Baltimore se numărau şi bârlădenii. Principatul Moldovei era vasal Turciei, iar occidentalii privind de la distanţă, ne aşezau în aceeaşi grămadă cu osmanlâii. Asemenea percepţii eronate sunt adesea întâlnite! Astfel exploratorul englez Percival Harrison Fawcett relata în cartea “Expediţie Neterminată”, că brazilienii îi considerau pe toţi balcanicii ca fiind “turci”! Asta se întâmpla în 1902, când deja o bună parte dintre ţările peninsulei, erau emancipate faţă de Imperiul Otoman. În 1764 Bârladul se prezenta lordului Baltimore ca o localitate săracă, înconjurată de pământuri bune, dar nelucrate. Populaţia era puţină. Cauza acestei situaţii erau tătarii şi ultima lor invazie asupra oraşului.În 1758 o sută de mii de tătari veniţi din Bugeac, aşa numiţii tătari de la Dunăre, au năvălit peste oraş şi l-au distrus. Avea să fie ultima invazie a tătarilor din istorie. În timpul nenorocirii, călugărul grec Chesarie Daponte umbla prin Moldova ca să strângă bani pentru renovarea Mănăstirii Xiropotamu de la Muntele Athos. Daponte scria în cronica lui despre “prădăciunile și batjocurile făcute de tătari în urma cărora Bârladul a fost prădat şi ars cu desăvârşire”. Acum mai bine de patru decenii, către Perieni, într-o lizieră care mărginea dinspre valea Tutovei şoseaua Bârlad-Bacău, se mai ghiceau nişte fundaţii. Bunicul meu din Ciocani, Vasile Ivas, spunea că acolo fusese o mănăstire de maici, arsă de tătari. Fundaţiile, sigur azi dispărute, erau ultima mărturie a nenorocirii care a lovit Bârladul în 1758.
Străbunul din sec. XVII a lui Frederick Calvert, George Calvert, a dus irlandezi într-un ţinut din insula Terra Nova şi a înfiinţat colonia englezească Avalon. Tot atunci a fondat oraşul Faerieland, capitala coloniei. George Calivert a fost fără doar şi poate un irlandez naţionalist, atras de mitologia celtică. Fearielandul este în folclorul celţilor, ţara zânelor , iar Avalonul o insulă fabuloasă localizată în Marea Irlandei. Pe insula Avalon a fost făurită faimoasa sabie Excalibur a regelui Arthur spune Geoffrey de Monmouth în „Istoria regilor britanici” şi tot în Avalon, Iosif din Arimateea, unchiul lui Iisus, a dus Sfântul Graal, scria în sec. XIII poetul Robert de Boron.
Fiul lui George Calvert de Baltimore, Cecilius, întinde stăpânirea engleză peste întreaga insulă Terra Nova şi îndeplinind voinţa tatălui său de a coloniza mult mai atractivele ţinuturi din sud, devine părintele fondator şi primul lord guvernator al coloniei Maryland din Noua Anglie. Cât despre insula Terra Nova, aceasta împreună cu teritoriul continental Labrador, vor rămâne colonie britanică până în 1949. În 1949 Terra Nova(Newfounland)-Labrador intră ca provincie federală în Uniunea Canadiană, dar va păstra până în 1980 drapelul Regatului Unit, ca stindard oficial. Fosta colonie Avalon este acum doar o regiune istorică. Irlandezii care o locuiesc şi-au făurit în timp propria limbă, derivată din irlandeza europeană şi întocmai ca strămoşii lor din sec.XVII sunt încredinţaţi că zânele, piticii, elfii şi uriaşii există cu adevărat.
Titlul de lord-guvernator al Marylandului va fi moştenit de următoarele cinci generaţii de urmaşii ai lui Cecilius Calvert. În 1729 strănepotul său Charles fondează în Maryland oraşul Baltimore, viitoarea metropolă americană, iar stră-strănepotul Frederick Calvert este cel care va vizita Bârladul. Frederic Calvert s-a născut în Anglia şi deşi a fost lord-guvernator al Marylandului, pare-se că arare ori a pus piciorul pe pământ american. A trăit la Londra, ba chiar o vreme la Neapole şi Constantinopol. După cum spuneam a scris poezii, dar şi lucrări de teorie literară. Politica şi administraţia publică l-au preocupat prea puţin. Moare în 1771. Fiul lui Frederick, Henry Harford de Baltimore, va fi ultimul lord al Marylandului. În 1774 izbucneşte Revoluţia Americană, iar la 4 iulie 1776 coloniile din Noua Anglie, între care şi Marylandul, îşi proclamă independenţa faţă de Marea Britanie şi alcătuiesc Statele Unite ale Americii. Războiul de independenţă al americanilor va dura multă vreme. În 1781 s-a dat ultima bătălie şi abia la 3 septembrie 1783, prin tratatul de la Paris, Marea Britanie recunoaşte independenţa Statelor Unite. Oficial din 1783 Henry Harford de Baltimore pierde titlul de lord-guvernator al Marylandului, deşi de fapt îl pierduse încă de la 21 martie 1777, când poporul a ales primul guvernator republican în persoana lui Thomas Johnson. În 1785 Henry Harford a cerut statului Maryland să-i restituie proprietătile imobiliare confiscate. Guvernul Marylandului i-a recunoscut cetăţenia americană, dar a refuzat să- i restiruie propietăţile pe motiv că statul făcuse un împrumut public pe care-l garantase cu terenurile familiei Baltimore şi l-a acuzat pe fostul lord, că la fel ca şi tatăl său, a locuit mai mult la Londra decât în Marylad. Familia Baltimore va primi o compensaţie bănească.
Frederick Calvert de Baltimore aparţine în egală măsură istoriei Marii Britanii şi Statelor Unite. În definitiv a fost cetăţean britanic până în 1776 chiar şi George Washington, părintele naţiunii americane. Prin urmare se poate spune despre Frederick Calvert de Baltimore că a fost primul american care a vizitat Bârladul.
Între Maryland şi Bârlad este o paralelă. Iniţial guvernatorii statului Maryland, aleşi incepând din anul 1777, aveau mandate de un an. Abia din 1922 au mandate de patru ani. Cetăţenii Marylandului acordau guvernatorului un mandat aşa de scurt pentru ca să evite instaurarea vreunei dictaturi, ori a vreunei camarile personale şi în plus obligau alesul să îndeplinească cât mai repede promisiunile electorale. Aceleaşi dorinţe i-au animat şi pe bârlădeni. Până după primul război mondial primarul Bârladului a avut mandat de un an. La fiecare an trebuia să dea socoteală electoratului. La începutul sec. XX Bârladul era împărţit în cinci “despărţăminte”: Bârladul propriu-zis, Munteni. Podeni, Cotu Negru, Gara şi Cazărmi, fiecare având în frunte un comisar care le reprezenta la Primărie. Toate acestea dovedesc că bârlădenii aveau mentalitate de om liber. Târgul Bârladului a fost întotdeauna liber. Am amintit într-un articol anterior că în 1873, August Treboniu Laurian afirma în capitolul “Geografia Daciei” din lucrarea “Istoria Românilor”, că Bârladul “este o republică”. Bârladul fiind târg liber obliga negustorii care-i treceau hotarul să plătească vamă. Vama o plăteau la intrarea în oras, la barieră. Și astăzi se mai spune unor locuri Bariera Puieşti, ori Bariera Tecuci. Ce însemna Bârladul la cumpăna dintre secolele XIX şi XX, o spune Marele Dicţionar Geografic al României editat în 1898. Bârladul era capitala judeţului Tutova, avea 19451 locuitori, 7 mori cu motor, mori de vânt, fabrici de săpun, ateliere de croitorie, cojocărie, cizmărie, cărămidărie, lemnărie, fierărie, olărie, tăbăcărie, lumânări, 976 magazine, casă de credit agricol, 4 pieţe, bâlci din 1863, 3 tipografii, 5 librării, teatru, 2 licee, gimnaziu tehnic, 2 şcoli de meserii, şcoală de menaj, 11 şcoli primare, 2 pensioane, câteva societăţi culturale, bibliotecă, 2 parcuri, spital, 3 farmacii, gară, poştă. Era centru viticol şi centru de comerţ cu cereale. De la morile de vânt provine toponimul Dealul Morilor. În privinţa industriei săpunului, Bârladul avea renume. Era celebru săpunul de Bârlad. Reţeta s-a pierdut, dar probabil aşa cum fac săpunarii din satele tutovene în zilele noastre, se adăuga mentă şi pelin, ori frunză de nuc. Sursa alcalină, echivalentă cu soda, era probabil cenuşa rafinată de sărăcică, ori din ciocani de porumb. În vechiul Bârlad, a existat o uliţă a săpunarilor, dar şi o uliţă a sodarilor, scrie în “In istoria Bârladului”, lucrarea doamnei profesor Oltea Răşcanu Gramaticu .
Marian Rotaru
