Amintiri din trecut – povestea exploratorului care a dus numele României în Antarctica.

0
Amintiri din trecut - povestea exploratorului care a dus numele României în Antarctica.
- Reclamă -

Într-o sâmbătă după-amiază  pe 13 martie 2010, întâlneam  pe peronul gării din Bârlad un om deloc înalt, puţin la trup, dar iute, vesel şi plin de viaţă. În spate ducea o raniţă cazonă, iar pe cap avea o uriaşă căciulă de blană. Căciula aceea înfruntase furtunile Antarcticii, pentru că proprietarul ei, omul din faţa mea, era exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă. Avusese bunătătea să răspundă invitaţiei de a vizita Bârladul. Urma ca a doua zi să susţină la Casa de Cultură “George Tutoveanu” o conferinţă pe tema cercetărilor polare şi să lanseze două cărţi de călătorie ale domniei sale: “Ambasada României înAntarctica. Staţia Law-Racoviţăşi “Știinţa pe gheaţă. Cu chinezii în Antarctica ”.

Teodor Negoită era inginer chimist şi obţinuse doctoratul în ştiinţe chimice, dar dincolo de activitatea profesională avea pasiunea geografiei. În anii ’70 îl preocupau triburile aborigene din ţările calde. Oricât şi-a dorit, nu a putut obține viza de ieşire din România ca să se alăture vreunei expediţii în junglă, dar a reuşit să colaboreze “de la distanţă” cu un institut etnografic din Bruxelles. Institutul trimitea expediţii pe teritoriul fostului Congo Belgian. Teodor Negoiţă primea de la institut materiale adunate de misiunile belgiene în bazinul fluviului Congo, le cerceta şi le înapoia însoţite de un raport cu rezultatele cercetării. Pe baza materialelor etnografice şi jurnalelor care îi trecuseră prin mână, Teodor Negoiţă a scris atunci o monografie dedicată pigmeilor  din Congo, dar din păcate cartea a rămas în manuscris. Cum Cortina de fier l-a împiedicat să vadă Africa, interesul tânărului Teodor Negoiţă s-a mutat către speologie. În Slovacia a participat la câteva expediţii în peşterile cu gheţari din munţii Tatra. De aici şi până la pasiunea pentru ţinuturile polare nu a fost decât un pas. Pas pe care l-a făcut!

Fundaţia Antactică Română în 1987 şi mai apoi Institutul Român de Cercetări Polare în 1994, sunt instituţiile pe care le-a întemeiat şi pe care le va conduce până la sfârşitul vieţii. După 1990, Teodor Negoiţă are o bogată activitate de explorator în Groenlanda, în arhipelagul Svalbard şi în Oceanul Îngheţat. Este primul român care atinge Polul Nord. În sud efectueză expediţii în Antartica . El român, a condus o expediţie chineză pe continentul îngheţat şi mărturiseacă i-au curs lacrimile când în calitate de şef al misiunii a trebuit să înfingă drapelul Chinei în calota Antarcticii! Și-ar fi dorit mult să fi fost steagul românesc! Expediţiile sunt dublate de o laboriasă activitate ştiinţifică.Institutul Român de Cercetări Polare era angrenat în proiecte internaţionale de studiu a zonelor boreale şi australe. Cercetările îl conduc pe Teodor Negoiţă la publicarea a 30 de cărţi de specialitate în geochimie, geofizică, geologie şi geografie fizică a zonelor polare. Cercetările institutului român sunt fructificate inclusiv prin  invenţii brevetate.

- Reclamă -

povestea exploatatorului care a dus numele României în Antarctica
Ca
exemplu, colectivul condus de Teodor Negoiţă descoperă în rocile aduse din Antarctica o nouă bacterie. Enzima secretată de bacterie s-a dovedit a fi precursorul chimic pentru un excelent biodetergent. Descoperirea a fost brevetată! Din păcate fabricarea acestui detergent ecologic nu a interesat pe întreprinzătorii români! Invenţia a găsit aplicare în industria străină!  Institutul Român de Cercetări Polare nu primea niciun leu de la bugetul statului! Se autofinanţa 100%. Teodor Negoiţă reprezenta  România în Tratatul Antarctic. Obţinuse acest loc pentru România prin efort propriu, fără nicio implicare guvernamentală românească. Suporta deplasarea la adunările Tratatului din propriul buzunar. Banii necesari funcţionării institutului, inclusiv salariile, veneau din participarea la proiectele internaţionale, brevete de invenţie şi drepturi de autor pentru cărţile şi articolele publicate. Prin participarea la proiectele internaţionale, institutul român primea o temă de cercetare şi odată cu tema, bugetul necesar. Practic Institutul Român de Cercetări Polare exporta inteligenţă! Remarcabil este exemplul unei tinere arhitect din cadrul institutului. Proiectele de clădiri adaptate regiunilor polare şi reci elaborate de dânsa au trezit interes în comunitatea ştiinţifică  şi Tratatul Antarctic a recomandat utilizarea lor! Din 2010 institutul român a fost cooptat în proiectul european de cercetare a Oceanului Îngheţat, care urmează a se efectua cu nava laborator Aurora Borealis.

Teodor Negoiţă rămâne în istorie ca fondatorul primei staţii româneşti în Antarctica. Este staţia Law –Racoviţă, aşezată pe Dealurile Larsemann din Țara Prinţesei Elisabeth. Law era una din staţiile înfiinţate de Australia pe teritoriul antarctic care-l controlează. Staţia se învecinează cu teritoriul controlat de Federaţia Rusă, aflându-se  la numai un kilometru de staţia rusească Progress. În anul 2006 Australia a cesionat definitiv României staţia Law şi sectorului adiacent din Dealurile Larsemann. Meritul îi aparține  exclusiv lui Teodor Negoiţă! Marea Britanie dorea să efectueze foraje marine în largul Antarcticii. Evident căuta petrol. Efectuarea forajelor trebuia însă aprobată de Tratatul Antarctic. În adunările Tratatului hotărârile se iau prin vot. Binenţeles că Marea Britanie miza pe sprijinul dominioanele sale: Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Canada, dar votul acestora nu era suficient. Mai trebuia un vot şi englezii s-au gândit la votul României, adică la votul lui Negoiţă. Teodor Negoiţă a speculat momentul. A promis că va vota favorabil  şi că va pleda în sedinţa Tratatului cauza britanicilor, dar cu o condiţie: România să primescă o staţie în Antarctica! Negoiţă s-a achitat de promisiune şi britanicii au primit acceptul  să foreze. După câteva luni Negoiţă este chemat la Melbourne, capitala statului australian Victoria. Aici, prin notariat Uniunea Australiană cesionează României staţia Law din Antactica, redenumită Law-Racoviţă.

povestea exploatatorului care a dus numele României în Antarctica
Lucr
ând la un proiect cartografic, Teodor Negoiţă notează pe hărţile utilizate de Tratatul Antarctic, indicativul RO alăturat la denumirile insulelor Cobălcescu şi Racoviţă! Ambele insule fuseseră descoperite de Emil Racoviţă. Notaţia este acceptată şi aşa se face că pe hărţile străine, nu şi pe cele româneşti, la denumirea insulelor Cobălcescu şi Racoviţă se adaugă indicativul ţării noastre, cum la insula Petru I se adaugă indicativul Norvegiei, ori indicativul Marii Britanii la arhipelagul Shetland de Sud! Altfel spus pe plan internaţional se recunoaşte posesiunea românească asupra insulelor Cobălcescu şi Racoviţă din Antarctica. Continentul are resurse bogate. Într-un viitor oarecare va fi împărţit politic şi cine este prezent acum în Antarctica va putea emite pretenţii teritoriale. Deja Marea Britanie se declară suverană asupra Țării Graham, Franta asupra Țării Adelie, Norvegia asupra ȚăriiReginei Maud, Noua Zeelandă asupra Țării Balleny etc.. Implantarea românească în Antarctica realizată de Teodor Negoiţă oferă  o perspectivă încurajatoare pentru interesele româneşti în zonă!  Insulele Cobălcescu şi Racoviţă pentru care se recunoaşte posesiunea românească, sunt mici şi stâncoase, dar cine are insulele, are şi marea teritorială adiacentă, drept care va putea fi fructificat de ţara noastră.

Pentru serviciile aduse ţării, Teodor Gheorghe Negoiţă a fost înnobilat cu rangul de Comandor al Ordinului Steaua României !

Cu drag povestea exploratorul despre ţinutul său din Antarctica! Vorbea ca un răzeş moldovean.

“Am acolo nişte lacuri frumoase, vara dealurile Larsemann înverzesc, iar în zare se înalţă calota glaciară albă, strălucind în soare. Apa de băut este foarte bună şi pe lacuri se poate pescui”. Dorea să construiască o cabană turistică de vară pe Dealurile Larsemann folosind lemne aduse din pădurea familiei sale de la Sascut, judeţul Bacău. Spunea că ar ieşi mai ieftin, decât să cumpere lemne din ţările vecine Antarcticii: Argentina, Chile, ori Africa de Sud. Energia eoliană şi panourile fotovoltaice sunt surse energetice demne de luat în seamă pentru un stabiliment turistic de vară. Clienţii cabanei urmau să fie duntre cei care-şi permit luxul unei vacanţe la capătul lumii, iar profitul afacerii urma să contribuie la finanţarea Institutul Român de Cercetări Polare.

Vecinii ruşi de la staţia Progress nu vedeau cu ochi buni implantarea românească din Antarctica!
povestea exploatatorului care a dus numele României în Antarctica
“Românii nu au ce căuta în Antactica”, i-a spus lui Negoiţă, şeful staţiei Progress. Iarna staţia Law -Racoviţă era pustie. Înuna din ierni, cablurile de oţel care ancorau clădirea staţiei au fost tăiate! Fără ancore, la primul uragan staţia urma să fie spulberată. Cei care au tăiat cablurile nu puteau fi decât ruşii! Din fericire, în timp util trece prin zonă o patrulă australiană. Autralienii ancorează clădirea şi zădărnicesc sabotajul. Cu toate acestea, diplomat fiind, Negoiţă a menţinut relaţii bune cu vecinii ruşi. Mergea uneori la staţia Progress, pentru un “pahar de vorbă. Într-una din vizite a realizat grozăvia Antarcticii. Stătea la şuetă cu ruşii, când unul din ei zice că se duce la centrala electrică ca să facă baie. Acolo aveau duşurile. Omul a promis că nu va sta mult ca să nu piardă discuţia, dar nu s-a mai întors. Când au văzut că nu mai vine, au ieşit să-l caute. Au găsit doar o gaură în zăpadă. Ce se întâmplase? Rusul grăbit, nu a urmat drumul marcat spre centrală. A mers pe o scurtătură şi a căzut într-o crevasa acoperită de o pojghiţă de zăpadă. Trupul nenorocitului a rămas pe vecie la zeci de metri sub gheaţă.

În aprilieiunie 2010, Teodor Negoiţă întreprinde o expediţie în arhipelagul Svalbard. Svalbard este o posesiune autonomă a Regatului Norvegiei, dar în baza unui tratat din 1925, pe insula Spitsbergen din arhipelag ruşii au colonia minieră Barentsburg. În primăvara lui 2010 Negoiţă a poposit în  oraşulBarentsburg. În februarie 2010, cu puţin înaintea vizitei la Bârlad, exploratorul fusese la Sankt Petersburg pentru a discuta viitoarea colaboraredintre staţiile Law-Racoviţă şi Progress. Și la Barentsburg şi la Sankt Petersburg, Teodor Negoiţă s-a întâlnit cu ruşi pe teritoriu rusesc, ori ruşii nu-i vroiau binele. Prezenţa românească în Antarctica îi deranja, iar Negoiţă era sufletul acestei prezenţe. Un miligram de plutoniu pus în cafea poate produce cancer galopant. Asta se ştie şi se mai ştie că la începutul lui iunie 2010 Negoită s-a întors din Svalbard, acasă la Bucureşti, iar la sfârşitul lunii a început să se simtă rău. Teodor Gheorghe Negoiţă începe suişul Golgotei! El. Erou al României, este nevoit să stea la coadă printre țigănci, la policlinica unde era arondat. În fine  primeşte verdictul: cancer cu metastază la colon şi ficat!


I-am recomandat
să facă tratament la sanatoriul Eden de la Breaza. Sanatoriul înființat de doctorul Gheorghe Laza, oferă un set integral de tratamente naturiste, cu bune rezultate. La Eden s-au vindecat bolnavi de cancer. Sanatoriul era unic în Europa şi se număra printre singurele cinci din lume.Teodor Negoiţă a încercat să obţină o programare, dar acel om de omenie – Gheorghe Laza, nu mai era director. Plecase în Canada. Director ajunsese o nemţoaică de pe malul Rinului, care deloc impresionată de valoarea naţională a celui care-i cerea ajutorul, îl refuză! Nu avem locuri, răspunde sec, teutonic! Avea locuri doar pentru aşa zisele “vedete” care cu bani mulţi făceau tratament pentru a fi “cool girl”! Teodor Negoiţă a căutat sprijin, dar a bătut numai la uşi închise. Nimeni nu a intervenit ca să fie primit la Eden! “Când eşti bolnav şi terminat, toţi îţi întorc spatele “, mi-a zis cu amărăciune!

Din cauza bolii Teodor Negoiţă a renunţat la campania din Antarctica programată pentru vara australă 2010-2011, dar a lucrat la institut pentru proiectul “Aurora  Borealis”. Munca ştiinţifică o îmbina cu scrisul.  În 2011 vroia să publice o lucrare dedicată exploratorilor români ai ţinuturilor polare si încă un volum cu note de călătorie în Groenlanda. Deasemenea începuse lucrul la o carte dedicată drumurilor sale în Svalbard. Pentru cartea de călătorie în Svalbard îi dădusem sugestia la Bârlad. Știa că este pe moarte şi lucra cu disperare, pe mai multe fronturi. Vroia să termine ce a început.
“ Sunt bolnav
şi ocupat”, îmi scria pe e-mail în toamna lui 2010! Din păcate nu a putut împlini ultimile proiecte pentru că la 23 martie 2011 pleacă să exploreze veşnicia! Plecarea sa nu a trezit nicio emoţie autorităţilor române. Nu a trezit interesul canalelor de televiziune. Una sau două televiziuni, din zecile care tembelizează ţara asta, au anunţat foarte pe scurt, la oră de mică audiență, moartea exploratorului. În puţinele cuvinte spuse s-a marcat exclusiv performanţa oarecum sportivă a lui Teodor Negoiţă de a fi primul român care a atins Polul Nord.  Nicio vorbă nu s-a zis despre activitatea ştiinţifică, publicistică, literară şi despre serviciile aduse ţării! Teodor Negoiţă a fost înmormântat discret în cimitirul din Sascutul natal, la 26 martie 2011.


Domeniul public din B
ârlad deţine nişte firave mărturii ale trecerii exploratorului prin capitala Tutovei: la Pavilonul Marcel Guguianu, în cartea de oaspeţi, câteva rânduri, o semnătură şi o dată: 14 martie 2010; un poster care anunţă conferinţa şi lansarea de carte, în colecţia Muzeului “ Vasile Pârvan” şi două cărţi cu autograful autorului în fondul Casei Naţionale “ Stroe S. Belloescu” 

Marian Rotaru

- Reclamă -

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.