În 1978 fizicianul Virgiliu Th. Răzuş a descoperit matematic existenţa particulelor de gândire pe care le-a denumit Nobel şi care se deplasează cu viteză mai mare decât viteza luminii. Pe altă parte, iată că Făt Frumos din basme cere calului năzdrăvan să-l ducă “iute ca gândul”! Aveau habar oamenii vechi de particulele Nobel? Au cunoscut efectele călătoriei cu viteze luminice sau supra-luminice? Basmul “Tinereţe fără bătrânete şi viaţă fără de moarte” cules de Petre Ispirescu, arată că da!
Pentru cel care s-ar deplasa la fel de repede ca razele soarelui, timpul s-ar scurge mai lent şi îmbătrânirea ar fi întârziată. După ce în Valea Plângerii l-a năpădit dorul de ai săi, Făt Frumos părăseşte Tărâmul Zânelor. Reîntors acasă încearcă o surpriză amară. El rămăsese tânăr, dar tot ce lăsase la plecare era măcinat de trecerea timpului. Lumea lui pierise. Harap Alb a fost desigur mult mai înţelept. Știa ce înseamnă deplasarea supra-luminică, de aceea a zis: „De mi-i duce ca gândul, tu mi-i prăpădi, iar de mi-i duce ca vântul, tu mi-i folosi, căluţul meu”.
În poemul “Luceafărul”, publicat în 1883, Mihai Eminescu intuieşte în chip genial relativitatea spaţiului şi a timpului, echivalenţa dintre materie şi energie. Practic în “Luceafărul” apare în versuri teoria relativităţii pe care Albert Einstein o va publica în 1905. Prin urmare Eminescu l-a devansat pe Einstein cu 22 de ani! “Luceafărul” a fost inspirat de două basme, spun exegeţii operei eminesciene: “Fata în grădina de aur” şi “Miron şi frumoasa fără corp”. Ambele le-a cules prusacul Richard Kunich cu prilejul unei călătorii prin Muntenia şi le-a publicat în volumul “Bucureşti şi Stambul. Schiţe din Ungaria, România şi Turcia”.
Pare de necrezut, dar basmele tutovenilor rememorează întâlnirile pe care pământenii din partea locului le-au avut cu seminții extraterestre. În copilărie bunica de la Ciocani, Amalia Ivas, mi-a spus povestea Oului Tăval-Tăval. Oul acela minunat se deplasa rostogolindu-se, vorbea cu eroii basmului şi i-a condus la locul unde era prizonieră fata de împărat răpită de zmeu. Oul Tăval-Tăval aducea cu un robot, cam în genul sondelor care le-au trimis americanii pe Marte.
Iată şi un basm din Ghidigeni cu conotaţii paleoastronautice, povestit de bunicul meu Gheorghe Rotaru. Se spune că o femeie văduvă mătura casa. Cum dădea cu mătura un bob de linte aflat pe podea tot sărea înapoi. Până la urmă femeia enervată l-a înghiţit. A rămas însărcinată şi la soroc a născut un băiat. I-a zis Boban, de la bobul nărăvaş. După nouă zile Boban era deja flăcău chipeş. În împrejurimi, înconjurat de pădure, se înălţapalatul unui împărat şi care împărat avea o fată. Într-o zi se aude un vâjâit ca de furtună. Era Zmeul care o fură pe prinţesă şi o duce sub Pământ, în Țara Zmeilor. Binenţeles Boban a plecat să scape fata, deşi nu ştia cum să ajungăla ea. Norocul lui a fost că întâlneşte lângă o fântână un cal năzdrăvan. Calul îi zice că ştie drumul spre tărâmul zmeilor. Încălecat pe cal, Boban ajunge la o gaură care se căsca în pământ. Prin gaură trec amândoi în Țara Zmeilor. Acolo merg cât merg şi ajung la un pod, dar sub pod era Zmeul care frigea un bou. Iese Zmeul şi zice: “Bobane vom mânca câte un but. Dacă mănânci mai repede ca mine mergi mai departe, dacă nu, te omor”. Zmeul a terminat primul şi dă să crape capul lui Bobam cu osul de vită. Boban se fereşte. Cei doi se înfruntă “în luptă dreaptă”, adică corp la corp. În final Zmeul este răpus. Continuă Boban drumul şi ajunge la un palat cu o sută şi una de încăperi. La o fereastră vede o fată frumoasă, cu o aură de lumină deasupra capului. Boban intră în palat, dar în camera cu pricina găseşte o urâtă, îmbrăcată în zdrenţe. Boban nu se sperie şi îi zice “nu te preface, ştiu că eşti prinţesa cea frumoasă”. Deîndată fata reia înfăţişarea strălucitoare şi cei doi se întorc fericiţi în lumea noastră. Din basm se vede că Boban, născut prin însămânţare artificială, era rezultatul unui experiment genetic făcut de oameni veniţi de pe altă planetă. Zmeul avea un aparat de zbor care “vâjâia ca furtuna” şi era binenţeles tot un extraterestru, dar reptilian malefic, dintre aceea de care se spune că au venit pe Pământ şi s-au aciuat în cavităţi subterane uriaşe, în “Țara Zmeilor”.
Vedem că folclorul nostru confirmă celebra teorie a Pământului Gol! Eroii basmelor auzite la Ciocani şi la Ghidigeni sunt ajutaţi de Oul Tăval-Tăval şi de calul năzdravăn, de fapt de două maşinării extraterestre. Aceste basme duc amintirea unui război purtat cândva între două civilizaţii cosmice. A fost probabil războiul dintre extratereștrii din constelaţia Pleiade, favorabili pământenilor şi reptilienii din constelaţia Draco. De acest război vorbesc miturile indienilor nordamericani din tribul Cherokee. Indienii Cherokee cred că Pleiadele sunt obârşia îndepărtată a pământenilor.
Apare în basmele moldovenilor un personaj, Ler Împărat. La colinde se cântă “Lerui Doamne, Ler”. Lerui, Ler, evocăperechea regală Ra(Re) şi Lu, Soarele şi Luna, imortalizată în textele de la Tărtăria, vechi de nouă milenii. Este interesant că sultanii din Maldive, pânăla actualul care domneşte onorific, poartă curiosul titlu de Fiu al Soarelui şi al Lunii.
În Egiptul antic zeului Soare i se zicea Ra. Termenul Ra va fi preluat de ausoni şi de geţi şi îl moştenim în cuvintele rază şi rigă(rege). În limba geţilor substantivul raze, care a dat românescul rază, înseamnă lumină. Raze-Lumina era totodată nume de femeie, corespondent cu românescul Luminiţa. Pe un inel antic găsit la Ezerovo, pe malul lacului Varna în extremul sud al Dobrogei de Sud, era inscripţionat un text în limba geto-tracilor şi a cărui traducere apare în revista “Kogaion”. Textul se reduce la două versuri scrise de o femeie, numită Raze, pentru iubitul ei Rolis:”Rolis, ia un inel la tine ca să o iubeşti pe Raze/ La el te vei uita, dar şi mai mult te vei uita la Raze”.Tânăra Raze este prima poetă cunoscută din cultura noastră.
Printre cei care au purtat numele Rolis se număra un rege get din Dobrogea. Getul Rolis este moştenit în română sub forma Rareş, iar femininul Raze sub forma Rada, din care a derivat numele masculin Radu. Moldova a fost cândva o ţară împădurită. Codrii Lăpuşnei, Codrii Tigheciului, Codrii Iaşilor, Codrii Fălciului, Codrii Tutovei, alcătuiau veritabile ţinuturi. Codrii au fost o pavăzăşi de aceea ţăranii liberi aveau satele pitite în pădure. Oamenii făceau agricultura pe terenurile defrişate la care ajungeau razele soarelui. Acelor terenuri defrişate li s-au zis răzoare, de la raza de lumină.
Țăranii care munceau răzoarele au fost numiţi în Moldova răzeşi! Termenul răzeş este deci getic şi nicidecum slav, cum cred unii! Răzeşii erau ţărani liberi, nesupuşi boierilor, ori mănăstirilor. Mai mult, răzeşia era prima treaptă a boieriei, arătaDimitrie Cantemir în “Descrierea Moldovei”, iar ţăranii din generaţia bunicilor mei vorbeau cu respect despre cutare sat, pentru că fusese sat de răzeşi. Numeau pământul unui sat moşie, cu înţelesul că sătenii îl stăpânescdin moşi-strămoşi şi-i auzeam spunând: moşia Ciocanilor, moşia Movilenilor etc. Corespondentul răzeşilor Moldovei sunt moşnenii din Muntenia şi Oltenia. Moşnean vine de la moş, substantiv înrudit cu latinul annonius- bogat în ani şi cu albanezul moshe- om vârstic. Moş este cuvânt get şi înseamnă vârstă, vechime, deci comunităţile moşnenilor sunt vechi din vremea geţilor.
Răzeşii, ori moşnenii, stăpâneau pământul în devălmăşie. Mai multe sate răzeşeşti, respectiv de moşneni, alcătuiau ţări conduse de cnezi şi a rămas până azi vorba târgoveţilor că”merg la ţară”. La origine sintagma făcea referire la ţările răzeşilor. În virtutea tradiţiei câteva asemenea ţări ţărăneşti sunt localizate şi azi: Țara Vrancei, Țara Vlăsiei, Țara Luanei, Țara Dornelor, Țara Hangului, Țara Loviştei etc. Ţările rurale nu sunt specifice doar spaţiului românesc, ele există şi în vestul Europei.
Pentru a conserva identitatea locală şi mărcile comerciale de regiune, Franța a adoptat în 1995 o lege care acordă personalitate juridică ţărilor rurale tradiţionale. Până acum statul francez a recunoscut 546 de ţări, definite ca „domenii a căror locuitori împărtăşesc interese comune geografice, economice, culturale şi sociale”. Pădurile, bălţile,stepele care nu erau locuite şi nu erau nici ale răzeşilor, nici ale oraşelor, mănăstirilor, ori boierilor, ci erau doar ale statului, se chemau pustii. De aci vine vorba “ducă-se în pustii”, adică să se ducă într-un loc nelocuit, într-un loc a nimănui.
Comunitătile săteşti devălmaşe datează din vremea geţilor. Geţii le spuneau cobâle şi erau formaţiuni statale rurale. Avem azi un sat tutovean care se cheamă Cobâla. Răzeşiile mai erau numite crânguri, slobozii, ocoale, plaiuri sau codri. Satele tecucene Slobozia Corni şi Slobozia Blăneasa sunt vechi sate răzeşeşti. La fel satul Crâng, vecin Bârladului. De la plaiuri vine substantivul plăieş. În urmă cu două-trei generaţii se mai zicea ţăranilor, plăieşi. Plaiurile au împrumutat numele plăşilor, unităţi administrative rurale existente în România până la 7 octombrie 1950. Plăşile grupau mai multe comune rurale şi erau conduse de un pretor, subordonat prefectului de judeţ.O amintire a vechilor răzeşii au fost în Moldova de dinaintea Unirii Pricipatelor, unităţile administrative rurale numite ocoale şi de la ele mai târziu, judecătoriile de plasă vor fi numite popular judecătorii de ocol. Tot de la răzeşiile înconjurate de pădure a rămas sintagma “ocol silvic”.
Marian Rotaru
