Un nou caz grav de violență domestică a avut loc în comuna Pogonești, județul Vaslui.
La data de 17 noiembrie 2025, o femeie de 35 de ani a apelat numărul de urgență 112, sesizând poliția că soțul său ar fi agresat-o fizic.
Potrivit verificărilor efectuate de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, incidentul s-ar fi petrecut în jurul orei 20:40, când bărbatul și-ar fi lovit soția și ar fi deposedat-o de o sumă de bani.
Oamenii legii au stabilit că împotriva bărbatului era emis încă din aprilie 2025 un ordin de protecție valabil timp de 8 luni, ordin care prevedea evacuarea acestuia din locuința comună și menținerea unei distanțe de cel puțin 100 de metri față de victimă și domiciliul acesteia.
La 18 noiembrie 2025, în urma probelor strânse, polițiștii l-au reținut pe suspect pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru stabilirea unor măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor, bărbatul fiind vizat pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și încălcarea ordinului de protecție, în vederea documentării întregii sale activități infracționale.
Reamintim:
Emiterea unui ordin de protecție provizoriu (valabil 5 zile) poate impune agresorului:
• evacuarea temporară din locuința comună;
• reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuință;
• păstrarea unei distanțe minime față de victimă, familia acesteia, domiciliul și locul de muncă al acesteia;
• predarea armelor deținute.
Încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media












