Ședința de ieri a Consiliului Local Municipal Bârlad a oferit un nou episod din serialul „Investiții scumpe, rezultate ieftine”, produs sub atenta coordonare a administrației conduse de primarul Dumitru Boroș.
Consilierul local independent Bogdan Sârbu și-a exprimat public uimirea față de sumele amețitoare alocate unor lucrări aparent banale, în special pentru semafoare și semnalizări rutiere care, în realitate, nu par să justifice investițiile.
„La intersecția Bulevardului Epureanu cu Aleea Parc, unde avem un galben intermitent și o trecere de pietoni, valoarea ajunge la 200.979 de lei. Cum se ajunge la asemenea sume?”, a întrebat retoric consilierul.
Lista continuă:
– 88.000 de lei pentru un galben intermitent pe strada Nicolae Bălcescu, în zona Școlii nr. 1;
– 293.000 de lei pentru intersecția Dragoș Vodă – Suceava, „relativ mică”, după cum a subliniat Sârbu;
– 246.486 de lei pentru un semafor pietonal pe Bulevardul Republicii cu strada Suceava, zona Berlin.

„Mi se par niște sume incredibile. Am atras atenția asupra acestor costuri încă de acum trei ani, când a început proiectul, dar se pare că la Primărie uimirea costă mai puțin decât un semafor”, a declarat consilierul.
Replica nu a întârziat să apară. Viceprimarul Palade a venit cu explicația salvatoare:„Semafoarele salvează vieți.”
O afirmație greu de combătut, dar care nu lămurește de ce salvarea unei vieți la Bârlad costă de câteva ori mai mult decât în alte orașe, în timp ce străzile rămân murdare, trotuarele peticite, iar lucrările – prost executate.
În administrația Boroș, se pare că roșul nu mai înseamnă stop, ci doar un semn că nota de plată urmează să fie… verde.

Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe InstagramComenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media













Semafoarele de la Sc.Nr.1 si Sc. Nr. 9 , nu functioneaza ! Soferii grabiti nu lasa copii sa treaca regulamentar , niste nesimtiti ! La Sc. nr.9 trebuia facut semafor tot cu buton, ca la nr.1 . si eu sunt sofer, dar stam la semaforul de la sc.nr. 9, degeaba la rosu, ca nu trece nimeni cand nu este scoala, ori copii sunt la ore .