Comuna Șuletea se confruntă cu una dintre cele mai dificile situații din ultimii ani.
Din cauza lipsei acute de fonduri, administrația locală a decis întreruperea temporară a iluminatului public stradal, o măsură extremă, luată – potrivit primarului – pentru a putea asigura un serviciu vital: apa potabilă.
Anunțul a fost făcut public de primarul comunei, Ciprian Robert Tamaș, care a descris decizia drept „o înfrângere sufletească”, dar una inevitabilă în contextul actual.
„Suntem puși să alegem între a ține becurile aprinse și a asigura apa la robinete. Am ales apa, pentru că fără lumină se poate sta o perioadă, dar fără apă nu se poate trăi”, a transmis edilul.
Potrivit datelor prezentate de Primăria Șuletea, încasările la bugetul local au ajuns la doar 38% față de aceeași perioadă a anului trecut, situație care a adus administrația în pragul blocajului financiar. Primarul pune această criză pe seama politicilor fiscale adoptate la nivel central – creșteri de taxe, impozite și TVA – care, spune el, au afectat grav comunitățile mici.
„Bugetele locale sunt pe avarii. Primăriile mici nu au rezerve, nu au fonduri ascunse. Trăim din fiecare bănuț încasat. Când Bucureștiul greșește, satul plătește”, a mai declarat primarul.
Edilul critică faptul că, în timp ce administrațiile locale sunt forțate să facă sacrificii majore, la nivel central continuă cheltuielile considerate neesențiale: structuri supradimensionate, privilegii, finanțări politice sau instituții neperformante. În același timp, susține acesta, măsurile de austeritate lovesc în special persoanele vulnerabile – pensionari, persoane cu handicap și alte categorii sociale fragile.
În mesajul său, primarul face un apel public către Guvern, cerând ca austeritatea să înceapă „de sus în jos”, nu invers, și solicită reprezentanților puterii centrale să vină în teren pentru a vedea realitatea din comunele mici.
„Niciun primar care își iubește comunitatea nu își dorește să stingă lumina pe străzi. Dar prefer să fie întuneric o perioadă, decât copiii și bătrânii să rămână fără apă”, a subliniat Ciprian Robert Tamaș.
Primarul și-a cerut scuze locuitorilor pentru disconfortul creat și a făcut apel la solidaritate, exprimându-și speranța că situația va fi una temporară și că autoritățile centrale vor lua măsuri concrete pentru sprijinirea comunităților rurale.
Decizia de la Șuletea scoate la lumină o problemă mai largă: fragilitatea financiară a comunelor mici și prețul pe care acestea îl plătesc atunci când echilibrul bugetar se rupe.

Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe InstagramComenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media













Un dictator, nu e departe de ceaușescu, invațășelul lui buzatu, in toata viata mea nu am intalnit un borfaș mai mare ca tamas, se da politician mare in partid dar studiile il tradeaza, un egoist parșiv, numai promovati astfel de indivizi dubiosi