Academia Bârlădeană, una dintre cele mai vechi și active societăți culturale din România, aniversează anul acesta 115 ani de existență și marchează momentul printr-un eveniment de excepție dedicat promovării valorilor locale și dialogului intercultural.
Sâmbătă, 18 octombrie 2025, de la ora 10:00, la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, va avea loc masa rotundă cu tema „Diversitatea culturală și prezervarea patrimoniului local”, organizată de Academia Bârlădeană în parteneriat cu Organizația Internațională a Francofoniei (O.I.F.), prin Reprezentanța pentru Europa Centrală și Orientală din București.
Evenimentul încheie proiectul „Bârladul celebrează diversitatea culturală”, desfășurat în perioada mai – octombrie 2025, parte a programului dedicat celebrării a 20 de ani de la adoptarea Convenției UNESCO privind protejarea și promovarea diversității culturale.
Proiectul a implicat sute de tineri bârlădeni, cu vârste între 10 și 25 de ani, în activități educative și creative precum:
-
„Să descoperim și să cunoaștem patrimoniul cultural bârlădean” – vânătoare de comori (30 mai);
-
Concursul de desen „Diversitatea culturală în imagini” (17 iunie);
-
Întâlnirea literară cu scriitoarea canadiană de origine română Felicia Mihali (26 iunie);
-
Concursul de cine-creativitate „Très très courts-métrages – Ma culture, mon histoire” (septembrie–octombrie).
Prin aceste activități, Academia Bârlădeană și O.I.F. au dorit să aducă în prim-plan bogăția culturală locală și să stimuleze implicarea tinerilor în viața comunității.
Printre invitații speciali la masa rotundă se numără dr. David Bongard, Prim Consilier al Reprezentanței O.I.F. la București – inițiatorul proiectului, prof. univ. dr. Marina Mureșanu, reputat filolog ieșean, și prof. univ. dr. Dragoș Pătrașcu, artist vizual de prestigiu, prezent și în expoziția permanentă a Muzeului Colecțiilor din Bârlad.
Publicul este invitat să participe la expoziția desenelor și la proiecția scurtmetrajelor realizate de tinerii bârlădeni, urmate de o festivitate de premiere.
Evenimentul are sprijinul Primăriei Bârlad, al Muzeului „Vasile Pârvan”, Bibliotecii Municipale „Stroe S. Belloescu”, Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, Liceului Pedagogic „Ioan Popescu”, Școlii Gimnaziale „George Tutoveanu”, precum și al altor instituții și asociații culturale locale.
Prin această inițiativă, Bârladul demonstrează încă o dată că tradiția, educația și deschiderea spre lume pot conviețui armonios într-o comunitate care prețuiește frumosul și diversitatea.

Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media












