Două victime au ajuns la spital cu leziuni grave. Agresorii riscă ani grei de închisoare.
Trei bărbați din municipiul Bârlad, cu vârste între 29 și 41 de ani, au fost reținuți de polițiștii Biroului Investigații Criminale, după ce au provocat un scandal violent în plină zi, pe strada Vasile Pârvan. Incidentul s-a soldat cu rănirea gravă a două persoane și tulburarea gravă a ordinii publice.
Conform anchetei, pe fondul unui conflict mai vechi, cei trei agresori ar fi atacat doi bărbați — în vârstă de 42, respectiv 29 de ani — pe care i-au lovit cu pumnii, picioarele și obiecte contondente. Scenele de violență s-au petrecut în spațiul public, în plină zi, sub privirile trecătorilor.
Medicul legist a stabilit că una dintre victime necesită între 28 și 30 de zile de îngrijiri medicale, iar cealaltă între 7 și 8 zile, în urma leziunilor suferite.
După strângerea probelor, pe 30 iulie 2025, polițiștii au dispus reținerea celor trei bărbați pentru 24 de ore, sub acuzațiile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În cursul zilei de 31 iulie, aceștia au fost prezentați Judecătoriei Bârlad, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate în incident.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media












