Blestemul televizoarelor a lovit un hoț ghinionist

0
Blestemul televizoarelor a lovit un hoț ghinionist
- Reclamă -

Poliţiştii bârlădeni au prins în flagrant un bărbat din municipiul Bârlad, județul Vaslui, care încerca să sustragă, dintr-o locuință, bunuri electronice. Bărbatul a fost reținut, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În data de 11 ianuarie a.c., ora 09.20, un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică al PolițieiMunicipiului Bârlad a depistat, în flagrant, un bărbat ce sustrăgea 2 televizoare dintr-o locuință situată pe strada Gh. Marinescu, din municipiul Bârlad.

- Reclamă -

Bărbatul bănuit de comiterea infracțiunii a încercat, prin violență, să-și asigure scăparea, a părăsit perimetrul imobilului, însă a fost urmărit și interceptat de polițiști, în apropiere, fiind condus la sediul Poliției Municipiului Bârlad pentru cercetări.

Prejudiciul cauzat, în valoare de 7000 de lei, a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate.

Urmare a probatoriului administrat, în data de 11ianuarie a.c., poliţiştii au luat față de bărbat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat Judecătoriei Bârlad pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.    

- Reclamă -

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.