Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospecială de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Bârlad, strada Petru Rareș (lângă Școala nr.3). Inițial, incendiul fusese anunțat cu posibile victime. Până la sosirea pompierilor, persoanele aflate în locuință s-au autoevacuat au comunicat reprezentanții ISU Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la nivelul unei camere și exista pericol de propagare la întreaga locuință. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
“ Au ars două ferestre, o ușă , o canapea, un DVR, un monitor, un televizor, o comodă din lemn, un șifonier, diverse produse textile și documente.
A fost degradată tencuiala pe o suprafață de aproximativ 40 metri pătrați, o ușă, o masa, diverse textile.
Au fost salvate celelalte trei camere și bucătăria locuinței.
Valoarea estimată a bunurilor salvate este de aproximativ 150.000 lei. Valoarea estimată a bunurilor distruse/degradate însumează aproximativ 20.000 lei” a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.