Șase copii din comuna Coroiești au fost preluați de rude după ce mama lor, o femeie în vârstă de 40 de ani, care este însărcinată, a fost înjunghiată de concubinul său, au informat reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui.
” La acest moment nu se impune intervenţia specializată din partea instituţiei noastre, întrucât cei cinci copii aflaţi împreună cu familia sunt securizaţi în familia extinsă, care prezintă garanţii şi îşi asumă responsabilitatea pentru creşterea şi îngrijirea acestora, până la clarificarea situaţiei. Un alt copil în vârstă de 15 ani este plecat temporar în vizită la o rudă pe raza altui judeţ. Din fericire, niciunul dintre copii nu a asistat la episodul de agresiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
Femeia a fost preluată în stare gravă de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui. Concubinul acesteia, care este presupusul autor al agresiunii, a fost identificat, joi dimineaţă, după ce a încercat să se sustragă cercetărilor.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.