Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad care au intervenit în temeiul sesizării au securizat familia (persoana vătămată de 33 de ani și cei doi copii minori, de 12, respectiv 13 ani) și au dispus față de bărbat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile.
Oamenii legii i-au interzis să ia legătura cu persoana vătămată și minorii acesteia precum și interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 500 de metri.
Prezumtivul autor ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, deplasându-se la locuința persoanei vătămate și ulterior, la locuința unui vecin unde persoana vătămată se refugiase.
Oamenii legii efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs faptele sesizate și dispunerea masurilor legale.
“ În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere (prin incendiere), violare de domiciliu și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Persoana vătămată nu a dorit sa depună plângere pentru nicio infracțiune”, au declarat reprezentanții IPJ Vaslui prin intermediul unui comunicat de presă.
Față de bărbatul de 38 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.