“ Curiozitate a ucis pisica”, cu siguranță cunoașteți această vorbă, numai că felina a fost salvată de pompieri după ce a stat câteva zile într-un arbore.
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale și tot atâtea echipaje, pentru salvarea unei pisici care era urcată de câteva zile într-un copac, dar nu mai putea coborî.
“ Inițial, pompierii au folosit o scară culisabilă pentru a ajunge la pisică (aceasta se afla la o înălțime de circa șapte-opt metri), dar aceasta s-a speriat și a urcat la o înălțime de aproximativ 12 metri.
Pentru a salva animalul, pompierii au folosit o autoplatformă de lucru la înălțime” , a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
După ce au salvat pisica, pompierii salvatori au predat felina către persoana care a declarat că este proprietarul acesteia.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.