În apropierea Zilei Universale a Iei, sâmbătă, 28 iunie 2025, de la ora 11:00, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad devine gazda primei șezători tradiționale, desfășurată sub genericul „Tradiții vii”. Evenimentul are ca scop redescoperirea meșteșugurilor și obiceiurilor românești, cu accent pe procesul migălos și artistic al confecționării iei, simbol identitar al culturii noastre.
Sub îndrumarea doamnei Tănasă Viorica, fondatoarea grupului „Șezătoare bârlădeană”, activitatea aduce laolaltă femei pasionate de cusut, care vor împărtăși celor prezenți tainele broderiei tradiționale. Participantele își vor coase propriile cămași cu altiță, respectând canoanele artei populare și explicând semnificațiile fiecărui simbol, fir și motiv.
Șezătorile vor avea loc din două în două săptămâni, în sediul central al muzeului, iar publicul este invitat să se alăture acestui demers de păstrare și transmitere a valorilor străbune. Proiectul nu este doar un act cultural, ci și unul educativ și comunitar, contribuind la întărirea legăturilor sociale și la revitalizarea unei tradiții vii.
Povestea coordonatoarei, Tănasă Viorica, este ea însăși o mărturie a continuității. Născută în satul Epureni, județul Vaslui, și stabilită în Bârlălești, doamna Viorica a învățat arta cusutului din familie, încă de la 10 ani, sub atenta îndrumare a mamei, bunicilor și unchilor săi. A deprins tainele croitoriei, ale țesutului, a lucrat la război și a creat ii autentice inspirate din cercetări personale realizate în întreaga țară, din Bucovina până în Dobrogea.
Din dorința de a reconstitui costumul popular vasluian, a documentat modele uitate, a participat la târguri, simpozioane și evenimente internaționale, iar în 2017 a cusut prima ie de Bârlad. Astăzi, lucrează simultan la două cămăși – una din Vrancea și una reprezentativă pentru Vaslui.
Tradiția iei românești, cu o istorie de peste 7.000 de ani, a fost recunoscută internațional în 2022, când cămașa cu altiță a fost inclusă în patrimoniul imaterial UNESCO. Dincolo de frumusețea estetică, ia rămâne un mesager al identității și al spiritualității românești.

Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.












