Medicii Spitalului Vaslui amenință cu demisia dacă Bogdan Popa este uns șef fără concurs. Ce spune chirurgul din Huși?
Este revoltă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui! Cadrele medicale de aici nu sunt de acord cu numirea noului director medical, doctorul Bogdan Popa, actualul manager al Spitalului Huși. Medicii s-au mobilizat și au bătut cu pumnul în masa susținând răspicat la raportul săptămânal la care au participat toți șefii de secții, dar și conducerea unității medicale, că nu sunt de acord cu decizia.
Doctorii vasluieni sustin că nu este corect ca medicul Bogdan Popa să fie numit director medical fără ca el sa participe la un concurs pentru a ocupa respectiva funcție. De asemenea, cadrelor medicale din Vaslui li se pare revoltator și faptul că Popa va ocupa un post de medic pe Secția Chirurgie fără să dea un examen.
În același timp, Sindicatul Spitalului afirmă că se încalcă legea transferului prin venirea lui Popa de la Huși la Vaslui.
“Nu putem accepta așa ceva! Știm cu toții cine este omul acesta, nu este un secret”, spune unul din medicii vasluieni.
Fie că sunt sau nu de acord, transferul doctorului Popa de la Husi la Vaslui, a fost semnat. Asta în ciuda faptului că mai mulți medici ai spitalului Vasluian și-au oferit disponiblitatea de a ocupa funcția de director medical după ce mandatul medicului Lelia Croitoru, s-a încheiat.
Un alt medic al SJU Vaslui le cere colegilor săi să se adune în curtea unității sanitare și să solicite o intrevedere cu președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu. De asemenea, doctorii din Vaslui amenință cu demisia colectiva în cazul în care nu vor fi băgați în seamă. Medicii au pregătit și un memoriu pe care îl vor înainta Consiliului Județean.
“Cum să ocupi un post pe o secție fără niciun examen. Dacă eștiatât de pregătit, vino și dă examen pe post. Păi,am vrea și noi să ne transferăm peste noapte la nu știu ce spital din țară sau din străinătate, de ce nu? Dacă el poate, noi de ce nu putem?” se întreabă medicii vasluieni.
În tot acest timp, chirurgul Bogdan Popa susține că nimic nu este bătut în cuie.
Doctorul Popa a declarat că el este încă manager al Spitalului Huși, și ca atare orice discuție despre transferul lui la Vaslui, nu își are rostul. Chirurgul de la Huși a afirmat că preferă să nu vorbească deocamdata despre acest subiect. Pentru Bogdan Popa, transferul de la Huși la Spitalul Vaslui vine la pachet cu o majorare salarială.
Potrivit declarației sale de avere, Popa a câștigat, anul trecut din contractul de management și gărzi la spitalul din Huși , suma de 143.767 lei, rezultând un venit lunar de aproximativ 12.000 de lei. Ca director medical la SJU Vaslui, Popa va incasa un salariu net de peste 20.000 de lei lunar.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.