În perioada 29 – 31 octombrie 2021 peste 420 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, sub autoritatea Instituţiei Prefectului , au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat și au avut drept obiectiv prevenirea și informarea cetățenilor cu privire la pericolul la care se expun în cazul nerespectării măsurilor legale în vigoare.
Acestea au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, verificarea persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și portul măștii de protecție, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.Totodată, au fost organizate 21 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost angrenați polițiști și jandarmi.
“ Reamintim faptul că nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cu amendă între 500 și 2.500 lei. De asemenea, cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la interdicția de circulație a persoanelor” a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
Dintre restricțiile ce trebuie respectate amintim:
➢ Circulația, în intervalul orar 22:00-05:00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe propria răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții.
➢ Programul de funcționare a agenților economici este stabilit în intervalul orar 05:00-22:00, inclusiv centrele și parcurile comerciale, unde accesul este permis doar pentru persoanele care dețin certificat verde.
➢ Purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, pentru toate categoriile de persoane, vaccinate, trecute prin boală sau nevaccinate.
➢ Este interzisă organizarea de eveniment petreceri ( nunți, botezuri, etc ).
Astfel, în ultimele 72 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 160 de societăți comerciale, peste 400 de locații/medii de interes, peste 115 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 960 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 68 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr.55/2020, în valoare totală de 8.000 de lei.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.