Pasionații de agricultură și-au dat, din nou, întâlnire la cel mai consacrat târg de echipamente agricole din Europa.
Timp de 6 zile, peste 470.000 de vizitatori din 149 de țări au bătut halele în care cei 2812 expozanți își prezentau ultimele noutăți în acest domeniu.
Organizatorul Agritechnica, DLG (Societatea Germană de Agricultură), a ales tema călăuzitoare „Green Productivity” pentru prezentarea globală a industriei internaționale de mașini agricole. Ca parte a programului tehnic al Agritechnica, aproximativ 400 de experți care au participat la peste 300 de evenimente profesionale au oferit răspunsuri la multe întrebări ale viitorului, plasând subiectele productivității și conservării resurselor pe o scenă internațională largă.
La standurile firmelor consacrate am întâlnit și profesioniștii români
O mare bucurie a constituit-o și întâlnirea cu directorii de vânzări , români, prezenți la acest eveniment. Calzi, profesioniști în acest domeniu prezentau cu drag aparatele viitorului și răspundeau la toate întrebările pe care le primeau. Unii cârcotași ar spune că acela era rolul lor, dar contează foarte mult și amabilitatea, deschiderea pe care o ai față de potențialii clienți. Dar lucrul cel mai important este pasiunea pe care o împărtășesc pentru agricultură.
La “ Horsh”, APV, “ Vädestad” , “ Bednar”am dat peste ei, iar acest lucru m-a făcut să fiu mândră că avem niște români de nota 10. Cu toții au înțeles înțeles că și de ei depinde soarta agricultorului român- sculele cu care acesta cultivă pământului îi pot asigura succesul în acest domeniu care seamănă de multe ori cu ruleta rusească.
Nu că era al nostru, dar standul României a fost o mică pată de culoare și simțire românească.Piesele lui Dan Spătaru i-au întâmpinat, în prima zi, pe vizitatori alături de delicatese tradiționale, iar din vitrine , cochetele ii și podoabele hand made îți trezeau interesul. Deși unii ar putea spune “ că suntem mici “ față de Goliații din agricultura altora, vizitatorii se opreau și aici, puneau întrebări și plecau cu catalogul de produse “ Made in România”.
Pentru cei care nu știu, expoziția “Agritehnica” prezintă paleta completă de echipamente agricole și servicii pentru cultivarea culturilor, de la tractoare, soluții de prelucrare a solului și de însămânțare până la pulverizatoare de protecție a culturilor și combine de recoltat, acoperind și sisteme autonome și automatizate precum dronele de câmp și roboți.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.