În zona seismică Vrancea au avut loc două cutremure, la un interval de aproximativ cinci ore, cu magnitudinea de 7,2 respectiv 6,2 grade pe scara Richter.
Seismul a afectat mai toate localitățile judeţului Vaslui, situația cea mai gravă fiind în orașul Negrești.
În orașul Negrești au fost înregistrate pagube majore, căminul internat al Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga”, blocul nr. 3 din localitate, sediul Primăriei și rețelele de utilități fiind cele mai afectate. De asemenea, peste 30 de persoane au fost afectate direct de cutremur, viața acestora fiind pusă în pericol.
Începând cu ora 11:10, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (C.J.S.U.) Vaslui a declanșat Planul ROȘU de Intervenție.
Din cauza cutremurului, în corpul B al căminului internat aparținând Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești, scara principală de acces în clădire a fost grav avariată, iar la etajul 1 a avut loc o explozie urmată de un incendiu care s-a extins cu repeziciune. O parte dintre persoanele surprinse de incendiu s-au evacuat spre etajele superioare, alte patru persoane adăpostindu-se într-una dintre băile de la etajul 1 al internatului.
Pe timpul misiunilor de salvare, are loc o replică a cutremurului, aceasta având magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter. În urma acestei replici majore, două scări ale unui bloc din localitate au fost puternic avariate (fisuri la fațadă și la pereții portanți, prăbușirea unor elemente de construcție la etajele trei și patru). În interiorul imobilului au fost surprinse 15 persoane, opt dintre acestea fiind rănite destul de grav. Din primele informații, o persoană în vârstă care locuia în imobil este dată dispărută.
De asemenea, în urma acestei replici, magistrala de alimentare cu apă a orașului a fost avariată (alimentarea cu apă a fost sistată), conducta de alimentare cu gaze naturale a fost deformată iar în interior se simte mirosul mercaptanului (ceea ce indică scurgeri de gaze), sistemul de alimentare cu energie electrică al Primăriei orașului Negrești este afectat. Comunicațiile în zonă sunt întrerupte.
Acesta a fost scenariul unui exercițiu de cooperare, cu forțe și mijloace în teren, care a avut loc astăzi în orașul Negrești, exercițiu coordonat de C.J.S.U. Vaslui.
“ Pentru gestionarea situațiilor de urgență, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Pe timpul exercițiului, au fost constituite echipe de căutare-salvare (inclusiv echipa de căutare canină), de extragere a victimelor din zonele de pericol, de acordare a primului ajutor medical răniților.
La fel ca în situațiile reale, echipajele SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță au intervenit pentru salvarea persoanelor, trierea victimelor și acordarea primului ajutor în Postul Medical Avansat, precum și transportarea acestora la unitățile medicale din proximitate”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
A fost nevoie și de intervenția alpiniștilor pentru salvarea și evacuarea victimelor rămase blocate în internatul liceului.
În timpul misiunilor, s-a impus intervenția forțelor de ordine publică, din cauza unor persoane care căutau să sustragă materiale reciclabile, acestea devenind recalcitrante.
Fluidizarea traficului și asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică pe traseele de deplasare, pe timpul desfășurării exercițiului au fost asigurate de către polițiști.
“ Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la exercițiu au participat echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui (14 autospeciale și 56 militari), Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui (două autospeciale și patru agenți), Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui (două autospecialele și zece militari), Direcției de Sănătate Publică Vaslui, Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui, Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Inspectoratul Județean în Construcții Vaslui, Primăria orașului Negrești, GazEst S.A. Vaslui, Aquavas Negrești, Delgaz Grid SA, precum și voluntari”, a mai declarat sursa citată.
Exerciţiul, la care a participat prefectul județului, Daniel G. Onofrei, precum și șefii instituțiilor implicate, a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, creșterea gradului de pregătire a personalului, precum şi verificarea modului de cooperare între structurile cu atribuţii în managementul tipurilor de risc, dar și verificarea punerii în aplicare, atât a planurilor proprii, cât și a celor de cooperare.
Astfel de exerciții vor continua și în perioada următoare.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.