Deși avea interdicție să-și vadă mama, un bârlădean a încălcat ordinul de protecție

0
încălcare ordin de protecție,bărbat, Iana
- Reclamă -

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat din Bârlad, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Deși avea interdicție să-și vadă mama, un bârlădean a încălcat ordinul de protecție

​Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au fost sesizați, de către o femeie în vârstă de 69 de ani, din Bârlad, cu privire la faptul că fiul său, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că la data de 24 decembrie a.c., în două rânduri, bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Bârlad la data de 17 decembrie a.c, și ar fi pătruns fără drept în locuința mamei situată pe strada Epureanu din municipiul Bârlad.

Având în vedere faptul acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite de instanța de judecată, prin care era obligat să păstreze o distanţă de 100 metri faţă de mama sa şi de locuinţa acesteia, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă ordinul de protecţie.

 În aceeași zi, în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar a doua zi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

- Reclamă -

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Știri Spinos Media Bârlad
Cristina Radulescu

- Reclamă -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.