Doamnele din partid și-au ales președintele, prilej cu care femeile liberale au arătat, încă o dată, că sunt demne să ocupe și în politică funcții înalte.
Evenimentul a adunat, în aceeași sală, un număr impresionant de femei, membre PNL, alături de care au stat, cei mai importanți liberali, respectiv prefectul Daniel Onofrei, deputatul Cristina Trăilă, Alina Apostol, primarul comunei Ciortești, Mirela Sauca, președinte OFL Botosani, Mihaela Isciuc, președinte OFL Neamț.
Doamnele și domnișoarele liberale au luat parte la o adevărată demonstrație de forță, la Centrul de Afaceri, alegându-și conducerea.
În centrul atenției s-a aflat candidata Mara Buzilă, cea care, de altfel, a fost aleasă cu unanimitate de voturi. Asta pentru că în ultimii ani a demonstrat că merită să primească încrederea pentru a prelua cârma Organizației Femeilor Liberale. Mara Buzilă activează în domeniul privat și cunoaște problemele cu care se confruntă oamenii de afaceri. S-a înscris în PNL în urmă cu 12 ani, iar în prezent este și membru în Consiliul Local al comunei Lunca Banului.
Nascută în Husi, Mara Buzilă a emigrat în Grecia în 1997, unde a avut o mică afacere în sectorul alimentar în Atena. A fost Secretarul comunității românești din capitala greacă și reprezentanta românilor pe lângă Primaria Atenei.
“În 2013 m-am intors in Romania, am fost manager de vanzari la export performant in industria alimentara, inainte de a accepta pozitia actuala de manager de export la o fabrica de mezeluri din Brașov.
M-am înscris în PNL in 2010 . Am fost, pe rând, președinta PNL Atena și am fost aleasă președinta OFL Diaspora în 2017. Ulterior am început sa activez in PNL si sunt membra in Consiliul Local al Luncii Banului.
Aș dori să îi mulțumesc în mod special presedintelui si prietenului meu domnul Nelu Tătaru, care a avut încredere in mine si m-a încurajat sa candidez astazi la functia de președinte OFL Vaslui. Sper ca am reusit sa castig si increderea dumneavoastra”, a spus Mara Buzilă in fata colegilor.
La rândul său, prefectul Daniel Onofrei a declarat că PNL Vaslui dorește ca, la viitoare alegeri, să aducă în fața vasluienilor cât mai multe femei care ar putea ocupa funcții importante în administrația locală și chiar centrală.
“Astăzi a fost despre femeia liberală, despre respect și prețuire! Felicitări tuturor colegilor! Organizația Femeilor Liberale din județul Vaslui și-a ales conducerea. Mara Buzilă a fost aleasă în funcția de președinte al organizației, ceea ce validează încă o dată implicarea și devotamentul pe care dânsa l-a arătat în ultimii ani față de PNL.
La alegerile interne au participat 113 delegați din tot județul Vaslui. Colegele mele sunt determinate și pregătite să vină cu proiecte pentru vasluieni”, a spus prefectul Daniel Onofrei, secretarul general al Organizației Județene a PNL Vaslui.
Redăm textul moțiunii prezentate de Mara Buzilă cu ocazia candidaturii pentru funcția pe președinte al OFL Vaslui:
Schimbarea e în NOI
Pentru dreptate – echitate – liberalism
“Noi, membrii PNL Vaslui, și în mod special femeile, care ne-am educat sau care ne-am afirmat pe piața economică liberă în mai toate domeniile, de la ajutor domestic la directoare de firme în mediul de afaceri concurențial, jucând concomitent și rolul de susținători și educatori ai familiilor noastre, avem o datorie în plus față de societatea românească, precum și față de organizația politică care ne-a primit în rândurile ei.
Ținta mea este să pun vasta experiență acumulată în Diaspora în slujba politicii liberale din Vaslui întru progres și modernizare. Vreau să fim modele pentru tinerii care ne urmează, dar și pentru colegi. Nu numărul de femei ne determină contribuția în cadrul OFL și PNL, ci eficiența și calitatea acțiunilor noastre.
Obiectivele mandatului meu ca preşedinte al OFL Vaslui sunt:
• Promovarea femeilor care vor sa se afirme în mediul de afaceri;
• Promovarea femeilor care aspiră la roluri de conducere;
• Promovarea egalitatii de remunerație pentru responsabilități egale, a drepturilor femeilor în câmpul muncii;
• Promovarea familiei și a drepturilor copilului;
• Susținerea femeii victimă a violentei domestice;
• Susținerea copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Promovarea femeilor care vor să patrundă în mediul de afaceri le va asigura libertatea economică. Vom încerca să creăm rețele de sprijin prin care sa le oferim membrelor noastre consultanță juridică, îndrumări și oportunități de marketing personal.
Promovarea femeilor în roluri de conducere ne va asigura dreptul să avem o voce reprezentativă, care să fie auzită. Vom organiza seminarii și vom căuta sprijinul specialiștilor din domeniu pentru membrele noastre.
Promovarea egalității de remunerație și a drepturilor echitabile în câmpul muncii ne va ajuta sa stăvilim abuzurile și exploatarea femeilor.
Angajații au dreptul la egalitate de tratament în ceea ce privește recrutarea, condițiile de muncă, promovarea, remunerarea, accesul la formare profesională, pensiile ocupaționale și concedierea. Noi, ca organizație, ne putem ocupa de identificarea cauzelor de discriminare în muncă și de consiliere/susținere în aplicarea legii europene.
Susținerea femeii victimă a violenței domestice
Violența contra femeilor încalcă dreptul fundamental la siguranța persoanei, este o expresie a dezechilibrului de putere dintre bărbați si femei, este un abuz de putere si de încredere care împiedică stabilirea de relații egale și a respectului la care femeile sunt îndreptățite.
Vom lua la cunoștință despre asemenea acte de violență și vom susține victimele prin intermedierea relațiilor cu autoritățile competente ale statului.
Sustinerea copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate
Un sfert din copiii cu părinții plecați să muncească în afara țării sunt complet lipsiţi de îngrijirea părinților, având ambii părinţi sau părintele unic susţinător plecat peste hotare. Pentru a preîntâmpina excluziunea socială şi abandonul şcolar al copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate putem acționa și la nivel politic local, colaborând direct cu primăriile și inspectoratele școlare.
Noi, femeile, am dat dovadă de adaptibilitate, flexibilitate și capacitate de a rezista provocărilor sorții. Acestea sunt calitățile pe care le oferim Partidului Național Liberal pentru captarea și lărgirea bazinului electoral în anii care ne stau imediat în față.
PROIECTE, COLABORARE, EMPATIE
Vom organiza întâlniri pe subiectele enumerate mai sus, pe parcursul cărora vom elabora proiecte care să sprijine și să abiliteze membrele noastre, pe de o parte, dar și să transmită mesajul nostru altor femei, pe de cealaltă parte.
Aștept ca acelea dintre voi care vreți să lucrați cu mine în echipă să veniți cu propuneri care să susțină obiectivele propuse, propuneri pentru care să vă asumați atât responsabilitatea, cât și meritele. Trebuie sa formăm o echipă strânsă, în care vom lucra umăr la umăr.
Eu înteleg să lucrez în echipă și voi fi un lider care va recunoaște în fiecare dintre voi un partener de lucru, o colaboratoare, o co-autoare a proiectelor OFL Vaslui.
Recompensele noastre vor fi rezultatele muncii pe care o vom depune.
Munca noastră va fi voluntară și acest detaliu va deveni cunoscut și recunoscut; vom aduna aprecieri pentru noi, dar și pentru PNL, pentru ca trebuie să fie foarte clar – ne vom identifica cu calitatea de membre a OFLiberale oricând pășim în „arena” publică.
CARIERA POLITICĂ
Voi face orice efort necesar și posibil pentru a sprijini cariera politică a membrelor noastre, în funcție de competențe și abilități, de munca depusă, de seriozitatea angajamentului.
Cred în mobilitatea socială, promovată prin educație și perseverență. Ne vom sprijini colegele cu înțelegere, cu simpatie și cu întelepciunea câștigată din experiența anilor cu multe încercări. „Ce nu te omoară, te face mai tare” – de aici venim noi, asta ne definește.
DEZVOLTAREA ÎN PLAN ORGANIZAŢIONAL
Este o provocare de care nu imi este frică pentru că, repet, noi nu ne vom măsura performanța prin numărul membrelor, ci prin calitatea muncii și a rezultatelor.
Ne vom face un nume și vom deveni cunoscute pentru că vom arăta ca ‘ne pasă’ de ceea ce se întâmplă concetățenelor noastre. Nu vom ramâne indiferente.
Vom reconstrui încrederea pe care, trebuie să fim conștiente, clasa politică a pierdut-o în rândul alegătorilor.
În felul acesta, când vom începe viitoarele campanii electorale, o vom face cu fruntea ridicată și cu mândrie, nu cu scuze voalate care au fost necesare, probabil, în trecut”.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.