Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a recomandat populației să consume apă potabilă doar din surse verificate, dar și să nu se scalde în apele necontrolate.
DSP a făcut aceste recomandări după ce autoritățile sanitare din Republica Moldova au identificat microbul care produce holera în probe de apă recoltate în dreptul plajei Vadul lui Vodă, amenajate pe malul drept al Nistrului.
Referitor la informațiile apărute în presă, legate de izolarea vibrionului holeric în ape de îmbăiere din Republica Moldova în zona râului Nistru, Ministerul Sănătății din România precizează următoarele:
– Din cauza cazurilor care apar sporadic, Republica Moldova monitorizează apele de îmbăiere neamenajate pentru prezența vibrionului holeric.
-Tulpina izolată nu face parte din categoria celor care provoacă boală la om.
-Holera este o infecție care se transmite pe cale fecal-orală. Consumul accidental de apă contaminată din zone de îmbăiere neamenajate poate duce la infecție în țările unde există o circulație a acestei bacterii.
În România nu s-au mai înregistrat cazuri de holeră în ultimii 30 de ani.
Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică, supraveghează în mod curent bolile diareice acute în sezonul estival, iar județele din zonele de frontieră cu Republica Moldova și Ucraina au fost atenționate pentru identificarea rapidă a oricărei suspiciuni de holeră.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.