Se pare că Bârladul nu mai are doar viceprimar. Are și cerber al proiectelor administrației Boroș.
Florin Palade pare să fi descoperit o nouă atribuție în fișa postului: aceea de a sări la beregata – verbal, firește – a bârlădenilor care îndrăznesc să întrebe, să critice sau, Doamne ferește, să constate că realitatea de pe strada lor nu seamănă deloc cu realitatea festivă din comunicatele Primăriei.
Nu mai e suficient să fii cetățean, contribuabil și să locuiești într-un oraș cu străzi de pământ, canale urât mirositoare, lucrări care se lungesc și infrastructură care cedează. Trebuie, aparent, să fii și absolvent al cursului intensiv „Proiectele administrației pe înțelesul bârlădeanului nerecunoscător”.
Altfel, ți se explică.
Și ți se explică de sus.
Unui interlocutor care ridică problema oportunității unor investiții, viceprimarul îi răspunde:
„Domnule «inginer» atotcunoscător, fondurile europene nu se acordă în funcție de ce proiecte ai tu în desfășurare.”
După care discuția despre administrație alunecă spectaculos spre persoana celui care a îndrăznit să aibă o opinie:
„Acum înțeleg de ce dă faliment fabrica de rulmenți URB și rămân oamenii pe drumuri. Cu directori vizionari ca dvs…. e greu să ai rezultate!”
Elegant, nu?
Exact genul de dialog instituțional pe care îl aștepți de la un om aflat într-o funcție publică și plătit din bani publici.
În loc să combată ideea, lovește în interlocutor.
În loc să explice, persiflează.
În loc să accepte că un cetățean poate avea altă părere, îi face evaluarea profesională.
Iar când cetățeanul intervine, diagnosticul politic vine prompt:
„Trăiți și simțiți așa deoarece vedeți totul politic. Asta este motivul. Sunteți înregimentat USR și ce faceți dvs. se vrea a fi opoziție.”
Așadar, avem și explicația universală.
Dacă nu ești încântat, ești din opoziție.
Dacă întrebi, faci politică.
Dacă arăți o groapă, probabil groapa este useristă.
Dacă spui că strada ta e din pământ, înseamnă că n-ai înțeles măreția proiectului.
Iar dacă un canal pute, înainte să întrebi când a fost curățat, trebuie stabilită orientarea politică a nasului care a sesizat mirosul.
Munteni-Podeni: cetățeanul vede noroi, administrația vede proiecte
Un alt bârlădean îi scrie viceprimarului despre situația din Munteni-Podeni:
„Străzi din pământ ca în Evul Mediu, canale de apă infecte, indolența și nepăsarea autorităților fiind una crasă!”
Răspunsul începe aproape pedagogic:
„Vă contrazic! Nu este adevărat!”
Urmează proiectele, cele 21 de străzi, Anghel Saligny, creditul de 30 de milioane și explicația că asfaltarea este prioritatea numărul unu.
Foarte bine. Să fie!
Numai că omul nu locuiește într-un PowerPoint. Nu-și duce copiii la școală prin „proiect în desfășurare”, nu-și spală mașina de „credit în contractare” și nu traversează noroiul încălțat cu „Anghel Saligny”.
Omul locuiește pe o stradă.
Și descrie ceea ce vede acolo.
În privința canalelor, explicația viceprimarului este și mai interesantă: acestea ar fi devenit infecte pentru că locuitorii aruncă „gunoi, mortăciuni” în ele.
Numai că bârlădeanul îi răspunde cât se poate de civilizat și concret: locuiește lângă un asemenea canal, nu sunt acolo nici gunoaie, nici „mortăciuni”, iar mirosul provine, spune el, din apa stătută, vegetație și mâlul acumulat. Îl și invită pe viceprimar să meargă prin Podeni, inclusiv pe strada Costache Robu, preferabil după câteva zile de ploaie.
O invitație simplă.
Veniți să vedeți.
Răspunsul?
„Nu e nevoie să vin acolo că le știu pe toate…”
Aici, aproape că editorialul s-ar putea termina.
Pentru că această propoziție spune mai mult despre relația dintre ales și cetățean decât zece conferințe de presă.
„Nu e nevoie să vin acolo că le știu pe toate.”
Aceasta este, poate, fotografia perfectă a unei administrații care riscă să se îndrăgostească de propria versiune asupra orașului.
Cetățeanul spune: „Veniți să vedeți.”
Viceprimarul răspunde: „Știu.”
Omul spune: „Locuiesc aici.”
Administrația spune: „Avem proiect.”
Omul spune: „Canalul pute.”
Răspunsul: „Aquavas.”
Omul spune: „Strada e cu noroi.”
Răspunsul: „35 de ani n-a făcut nimeni.”
Și uite așa prezentul administrativ se rezolvă comod între două refugii: vina altora și moștenirea trecutului.
Dar orașul de astăzi cine îl administrează?
Sigur că problemele Bârladului nu s-au născut ieri.
Sigur că Munteni și Podeni nu au ajuns în situația actuală într-un singur mandat.
Sigur că există lucrări care necesită timp, finanțări europene cu termene stricte și investiții imposibil de realizat peste noapte.
Dar cetățeanul care întreabă ce face administrația astăzi nu poate primi la nesfârșit răspunsul despre ce n-au făcut ceilalți în ultimii 30 sau 35 de ani.
Pentru că, la un moment dat, trecutul încetează să mai fie explicație și începe să semene cu alibiul.
Iar bârlădenii au suficiente întrebări despre prezent.
Despre câinii fără stăpân care continuă să fie o problemă pe străzile orașului.
Despre pistele de biciclete care au fost prezentate drept semn al modernizării și ale căror probleme au devenit vizibile odată cu folosirea lor.
Despre străzi asfaltate în perioada electorală și care astăzi ridică semne de întrebare privind calitatea lucrărilor – Dimitrie Cantemir fiind unul dintre exemplele invocate.
Despre trotuare rămase nefinalizate, cu pietriș în loc de amenajarea promisă.
Despre proiecte anunțate cu surle și trâmbițe, dar care, pe parcurs, par să piardă exact din strălucirea cu care au fost prezentate.
Aici ar fi utilă energia viceprimarului.
Nu în dueluri de Facebook cu bârlădenii.
Viceprimarul nu este comentatorul-șef al cetățenilor
Florin Palade ar trebui să-și amintească un lucru simplu: funcția publică nu vine cu dreptul de a împărți cetățenii în cunoscători și neștiutori, vizionari și nepricepuți, putere și „înregimentați” în opoziție.
Un viceprimar nu face o favoare cetățeanului atunci când îi răspunde.
Își exercită funcția.
Iar cetățeanul nu trebuie să prezinte carnet de partid înainte să întrebe de ce strada lui este neasfaltată.
Poate fi PSD-ist, PNL-ist, USR-ist, AUR-ist, independent sau complet sătul de toate partidele. Canalul tot trebuie curățat. Strada tot trebuie asfaltată. Trotuarul tot trebuie terminat.
Administrația publică nu se face pe baza simpatiilor politice ale celui care depune sesizarea.
Și nici comunicarea publică nu ar trebui făcută după principiul: cine laudă este cetățean informat, cine critică este adversar politic.
Mai ales că Florin Palade nu vorbește doar în nume personal atunci când intervine în asemenea discuții. Poartă titulatura de viceprimar al municipiului Bârlad. Iar titulatura aceea vine cu obligația unei minime decențe instituționale.
„Domnule «inginer» atotcunoscător” nu este argument administrativ.
Ironizarea activității profesionale a interlocutorului nu astupă nicio groapă.
Iar „le știu pe toate” nu curăță niciun canal.
Coborâți din proiecte în stradă
Poate că exact asta ar trebui făcut.
Mai puține contre pe Facebook și mai multe drumuri prin Munteni și Podeni.
Mai puține lecții date bârlădenilor și mai multă disponibilitate de a-i asculta.
Mai puține explicații despre cât de rău au administrat alții orașul în ultimele trei decenii și mai multe rezultate prin care actuala administrație să demonstreze că este diferită.
Pentru că oamenii nu se plâng de ceea ce are viceprimarul acasă.
Se plâng de ceea ce nu au ei în orașul lor.
De asfalt.
De trotuare.
De curățenie.
De siguranță.
De infrastructură.
De normalitate.
Și, până la urmă, de respect.
Bârlădenii nu sunt subordonații viceprimarului. Nu trebuie disciplinați, certați sau convinși că ceea ce văd cu ochii lor nu există fiindcă undeva, într-un dosar, există un proiect.
Sunt cetățenii care finanțează administrația prin taxele și impozitele lor.
Iar un om aflat într-o funcție publică poate să aibă toate proiectele din lume și toate explicațiile tehnice la îndemână. Dacă la o critică legitimă primul reflex este să persifleze omul, să-i caute culoarea politică sau să-i explice că „le știe pe toate”, problema nu mai este doar de infrastructură.
Este și de atitudine.
Așa că un pic de respect și bun-simț în comunicarea cu bârlădenii n-ar strica, domnule viceprimar.
Orașul nu este secțiunea de comentarii a unui partid.
Iar Bârladul nu are nevoie de un cerber al proiectelor administrației.
Are nevoie de un viceprimar care, atunci când un cetățean îi spune „veniți să vedeți”, să nu răspundă „le știu pe toate”, ci să se ridice de pe scaun și să meargă să vadă.
S-ar putea ca, dintre toate proiectele aflate „în desfășurare”, acesta să fie cel mai simplu de realizat.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe InstagramComenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media.
