În zilele de 25-26 septembrie 2018, a fost demarată, la sediul Episcopiei Hușilor, acțiunea de deshumare a rămășițelor pământești ale Episcopului Grigorie Leu, prelevându-se probele necesare efectuării unei expertize medico-legale toxicologice.
În data de 28.07.2021 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a emis o Ordonanță care confirmă otrăvirea Episcopului Grigorie Leu de către reprezentanții regimului comunist.
Astfel, potrivit Ordonanței de clasare în dosarul penal nr. 24/P/2018, „expertiza toxicologică face dovada faptului că moartea Episcopului Grigorie Leu a fost consecința inhalării ionilor de cupru, care, prin caracteristicile chimice și prin cantitatea mare îngurgitată, a acționat ca o substanță otrăvitoare, suprimând viața înaltului prelat la scurt timp după întâlnirea avută de acesta cu Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri ai proaspăt proclamatei Republici Populare Române, întâlnire după care acesta a acuzat imediat o stare de rău, iar simptomele sunt și ele unele specifice unei intoxicații cu substanțe otrăvitoare, fiind întrunite elementele de tipicitate ale unei omucideri”.

Gheorghe Leu s-a născut pe 2 mai 1881 în Ţuţucani, comuna Măluşteni, judeţul Covurlui, într-o familie preoţească. A absolvit Seminarul Teologic din Roman, iar apoi cursurile superioare la Iaşi şi Bucureşti. S-a căsătorit cu Lucreţia, fiica preotului din Oancea, cu care a avut doi copii. La şase ani de la căsătorie, însă, avea să cunoască drama văduviei. Era începutul lungului şir de suferinţe pe care avea să le trăiască, după cum spune părintele Nicolae Hurjui din Bacău, cel care a adus la lumină, prin cercetările sale, multe informaţii inedite despre viaţa şi martiriul episcopului.
În 1910 a fost numit preot spiritual la Seminarul Central din Bucureşti, iar apoi a plecat pe front ca preot militar, atitudinea sa patriotică şi pastorală aducându-i aprecierile superiorilor săi, care consemnau modul exemplar de implicare.
Episcop de Argeş şi apoi de Huşi
La 30 aprilie 1936 este ales Episcop de Argeş, unde, de asemenea, a desfăşurat o intensă activitate duhovnicească, pastoral-misionară, culturală, dar şi gospodărească. Şi aici avea să cunoască necazurile, după ce Mănăstirea Argeş a fost declarată necropolă regală și a pierdut, astfel, atât catedrala, cât şi parcul înconjurător, iar Centrul eparhial a fost nevoit să se mute. După numeroase dispute, fără nici o susținere, se găseşte soluţia alegerii, la 11 iunie 1940, ca titular în Eparhia Huşilor.

“ Războiul declanşat împotriva sovieticilor pentru eliberarea Basarabiei a fost un nou prilej pentru episcop să îşi arate dragostea faţă de neam şi ţară, prin predicile, broşurile sau articolele din revistele eparhiale în care susţinea lupta ostaşilor români împotriva pericolului comunist. Tot în această perioadă, potrivit documentelor de arhivă cercetate de părintele Nicolae Hurjui, Episcopul Grigorie Leu a avut o grijă deosebită faţă de evreii care au fost nevoiţi în acea perioadă să îndure constrângeri şi pericole umilitoare.
Cafeaua otrăvită
După pactul de la 23 august 1944, Episcopul de Huşi devine opozant al noului regim politic instalat în ţara noastră. Continuă să îşi exprime părerile despre comunism. Ostilitatea, nemulțumirile și reproșurile față de noul regim politic l-au adus în atenția Siguranței și apoi a Securității încă din primii ani de afirmare represivă a noului regim. Întâmpină greutăţi pe toate planurile, autorităţile statului încearcă să îl intimideze cu orice chip, inclusiv în realizarea produselor de colportaj. Neputând interveni brutal asupra lui, deoarece era foarte popular, comuniştii au apelat la alte mijloace. În baza unei legi a cultelor aprobată în 1948, au decis desfiinţarea Episcopiei Huşilor, sub pretextul numărului mic de credincioşi.
Pe 25 februarie 1949 este chemat de Petru Groza la Guvern pentru consultări în problemele incriminate de demersurile sale repetate.
Episcopul Grigorie Leu a fost apoi invitat de către primul ministru la o masă protocolară, unde i s-a servit doar o cafea. Imediat după părăsirea locului a început să se simtă rău. Și-a dat seama că fusese otrăvit.
Ierarhul s-a întors cu trenul spre Huși. A coborât în gara Crasna din județul Vaslui, unde trebuia să schimbe garnitura. De aici a telegrafiat la Medgidia pentru a fi anunțată cumnata sa, Valentina Leu, medic de profesie, ca să vină de urgență la Huși. Ea a sosit a doua zi.
Conștient că va muri în scurt timp, a spus tuturor persoanelor apropiate cu care a venit în contact în acele zile că a fost otrăvit prin cafeaua pe care o băuse la masă cu primul ministru. În ultima zi a lunii februarie, a apărut hemoragia digestivă, iar în dimineața zilei următoare, marți, 1 martie 1949, după ce i se făcuse Sfântul Maslu, Episcopul Grigorie Leu a trecut la Domnul. Înmormântarea a avut loc în ziua de vineri, 4 martie, pe o vreme mohorâtă, slujba religioasă fiind oficiată de Episcopul Chesarie Păunescu al Tomisului, Antim Nica, locotenent de episcop la Galați, arhimandritul Teoctist Arăpaşul, preotul Constantin Nonea și un preot macedonean trimis de Ministerul Cultelor. Mulţi clerici au fost însă opriţi de Securitate să participe la prohod.
La funeralii, Guvernul Petru Groza a trimis un reprezentant oficial, pe un anume Fârserotu, pentru a transmite regretele, dar care trebuia de fapt să împiedice eventuala autopsiere. Valentina Leu a cerut analize, suspectând că decesul ar fi fost provocat prin otrăvire, aceasta constatând o evoluție anormală cu reacții fiziologice provocate de factori necunoscuți, iar în sputa eliminată s-au observat urme de arsenic. Scrisoarea şi proba de spută nu au mai ajuns la spital, deoarece laboratorul a fost închis, iar medicii au plecat.
În aceeași zi, doi frați și două surori ai episcopului au întocmit o plângere adresată Procuraturii de pe lângă Tribunalul Huși, solicitând deschiderea unei anchete asupra morții fratelui lor în condiții și împrejurări neclare, însă nici procurorul-șef nu a putut fi găsit în acele zile. Ulterior, semnatarii au fost arestaţi” scrie Silviu Dascălu pentru ziarulLumina.ro
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.