Azi-noapte, pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu cinci autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu.
Acesta a izbucnit într-o sala de fitness situată la etajul II al clădirii „Carbochim”, din zona Confecții Bârlad.
“ La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent în zona saunelor și a sălii de fitness, cu extindere spre acoperiș. Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, încercând să protejeze bunurile din celelalte zone ale clădirii (birouri și arhivă).
Intervenția a fost îngreunată de faptul că mare parte din compartimentări era realizată din materiale ușor combustibile. După aproximativ trei ore, incendiul a fost lichidat.
Au fost salvate zona de birouri și arhivă, o saună, un salon de masaj, dar și aproape jumătate din aparatele din sala de fitness.
Au ars acoperișul din tablă pe astereală din lemn, o saună și circa 40% pereții de la etajul doi (suprafața distrusă și degradată depășind 300 metri pătrați)”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la una dintre saune.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.
Sa ii mai cineva la purificat pe „patronii” astia din Barlad ! Sau toti dau spagi si sunt f. „importanti” ptr. comunitate ….