Milioane de persoane din intreaga lume își datorează viața unor oameni pe care nu îi vor cunoaște niciodată – semeni de-ai lor care și-au donat sângele în mod benevol și fără a aștepta vreo răsplată.
Donarea de sânge este un act responsabil, umanitar și cu o puternică încărcătură civică.
“ Mulțumim elevilor <<Colegiului Ghe.R.Codreanu >> Bârlad și elevilor Liceului <<M.Eminescu >> care în această săptămana au fost eroii noștri.
Entuziasmul și curajul lor de a dona sânge salvează vieți” , au fost cuvintele de mulțumire ale reprezentanților Centrului Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad.
Cel mai important beneficiu pentru societate atunci când donezi sânge este că sângele tău poate salva trei vieți. Deși în alte țări, donatorii nu primesc alte beneficii pentru donarea de sânge, în România există în continuare această practică, din cauza numărului foarte mic de donatori.
Iată ce beneficii sunt la donarea de sânge în România:
– 1 zi de concediu plătit -Pentru fiecare donare de sânge, ai dreptul la o zi suplimentară de concediu plătit!
-analize gratuite -Beneficiezi de un set de analize gratuit: RH, grupa sangvină, Hepatita B, C, HIV, leucemie, sifilis şi probe hepatice.
-bonuri de masă -Fiecare donator primeşte 7 bonuri de masă în valoare totală de 60 lei.
-decontarea cheltuielilor de transport în ziua donării
– 50% reducere la abonament pentru transport în comun pentru o perioadă de o lună.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.