Sublocotenentul Ioan-Alexandru Alexe, unul dintre cei mai buni absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, promoția „Mihai Viteazul”, a ales să își pună uniforma și priceperea în slujba județului natal.
Originar din Vaslui, tânărul ofițer a terminat specializarea Jandarmi cu media 9,60, ocupând locul 5 la nivel național. Deși putea opta pentru unități importante din alte regiuni ale țării, a decis să revină acasă.

Ceremonia de absolvire a avut loc pe 30 iulie, moment ce a încununat ani de muncă și disciplină. În curând, Ioan-Alexandru va prelua funcția de șef al Secției de Jandarmi Huși, însă înainte va urma un program de pregătire alături de colegii cu experiență din cadrul Jandarmeriei Vaslui.
„Este un privilegiu să îmi servesc comunitatea de aici. Aici este acasă”, a declarat proaspătul ofițer.

Jandarmeria Vaslui îi urează bun venit și îi dorește misiuni îndeplinite cu succes.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media












