Crimă în localitatea vasluiană Mânzați, comuna Ibănești.
O femeie de 41 de ani a fost găsită tăiată cu toporul în această dimineață.
“ Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 22 de ani, din localitatea Mânzați, comuna Ibănești, județul Vaslui, cu privire la faptul că, mama sa, femeie in vârstă de 42 de ani, este decedată la o locuință din aceeași localitate.
Cadavrul, ce prezintă leziuni la nivelul capului, a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea efectuării autopsiei medico-legale și stabilirii cauzei decesului. Întrucât în cauză se pune în evidență suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni contra vieții, cercetările au fost preluate de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
O persoană banuită de comiterea infracțiunii sesizate, bărbat în vârstă de 43 de ani, din Mânzați, proprietarul locuinței unde a fost găsit cadavrul femeii, se află în custodia polițiștilor, urmând a fi condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru audieri”, au declarat reprezentanții IPJ Vaslui.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media.