Episcopia Hușilor a reușit realizarea întregii documentații tehnice pentru includerea Mănăstirii Pârvești în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului de proiecte pentru investiții în turism și cultură, sesiunea martie 2022.
Mănăstirea Pârvești este singurul obiectiv turistic cu impact național din județul Vaslui, inclus în cele 12 rute culturale (ruta castelelor, ruta curiilor, ruta culelor, traseul gastronomiei tradiționale, ruta bisericilor fortificate, ruta bisericilor din lemn, ruta mănăstirilor din zona Moldovei, ruta Sfântului Ladislau, traseul castrelor romane, ruta cetăților, refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei, ruta satelor cu arhitectură tradițională).
Potrivit Anexei Ordinului (365/722/2781/526/2022) privind aprobarea Listei obiectivelor care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice/culturale, în vederea restaurării acestora, obiectivele admise sunt: Mănăstirea Pârvești (Vaslui), Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” (Iași), Biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii, comuna Alexandru cel Bun (Neamț), Mănăstirea Slatina (Suceava), Mănăstirea Arbore (Suceava).
Alocările financiare aferente rutei mănăstirilor din zona Moldovei includ reabilitarea a 5 mănăstiri și a infrastructurii specifice, precum și digitalizarea valorilor aferente, marcarea și semnalizarea rutei / obiectivelor incluse în cadrul rutei.
“ Avem astfel nădejdea că eforturile depuse de Episcopia Hușilor pentru redarea Mănăstirii Pârvești circuitului cultural și turistic național se vor concretiza în reabilitarea totală a acestui important monument de artă și spiritualitate, datorie atât față de strămoși, cât și față de urmași”, au transmis prin intermediul unui comunicat de presă reprezentanții Episcopiei Hușilor.
Mănăstirea Pârvești este situată pe şoseaua Vaslui-Bârlad, ramificaţie dreapta la km 31 spre Ciocăneşti. Din Ciocăneşti se urcă la deal pe drum de piatră şi se continuă pe drum de pământ pe lângă pădure, 5 km Costeşti-Pârveşti. Din Pârveşti se poate merge la mănăstirea Moreni, care se află la distanţă de 5 km.
În biserica de la Pârvești sunt adăpostite odoare valoroase: cutii de argint cu părticele din moaștele “Sfintei Mina”, veșmânt al Sf. Ioan Gură de Aur, policandru de lemn al vechii biserici.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.