Gimnasta Andreea Răducan ori de câte ori poate încearcă și oferă ajutor celor cu care soarta nu a fost atât de darnică.
Asociația care îi poattă numele a reușit să aducă specialiști în câteva centre ce aparțin DGASPC Vaslui, iar în cel mai scurt timp aceștia vor avea ochelari de vedere.
“ Privesc cu multă recunoștință fiecare colaborare care aduce în jurul meu oameni profesioniști, buni și empatici. În acest weekend, Asociația << Andreea Răducan>> împreuna cu o echipă absolut minunată de optometriști și optica medicală din partea OPTIblu, am mers în câteva centre ale DGASPC din județul Vaslui.
Aproximativ 80 de beneficiari din centrele: Giurcani, Găgești, Ciortolom, Vizureni și Bogești, au primit consultație gratuită, iar peste o săptămână, persoanele cărora specialistii OPTIblu le-au recomandat, vor primi ochelari cu ramele pe care și le-au ales și lentile potrivite în urma rezultatelor consultației.
A fost un efort mare, mai ales pentru specialiștii OPTIblu, însă împlinirea și satisfacția implicării noastre, pe măsura! Vă suntem recunoscători Alexandra Malciu, Raluca Dospinescu, Silvia Munteanu și Radu Crișan! Mulțumim pentru sprijin întregului colectiv DGASPC Vaslui și OPTIblu Romania !”, a transmis Andreea Răducan prin intermediul unui comunicat public.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.