Edilul șef al Bârladului a primit vizita unei delegații mixte româno-americane, în cadrul unui amplu program de cooperare civil-militară al cărui scop este întărirea cooperării interinstituționale.
Delegația americană a fost condusă de căpitanul Andrew Gaydos, șef echipă afaceri civile CA SUA iar din partea CIMIC (civil – military cooperation) România căpitanul inginer George Andriu a reprezentat echipa română.
Primarul Dumitru Boroș a condus delegația gazdă, din care au făcut parte colonel Sorin Balan, comandantul Garnizoanei Bârlad, comisar șef Dan Voinea, adjunctul șefului Poliției Municipale, colonel Bogdan Râmboi, comandantul Detașamentului de Jandarmi Bârlad, Adrian Trandafir, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) și Laurențiu Juverdeanu, inspector specialist în cadrul SVSU pe probleme de Protecție Civilă.
Întâlnirea a avut loc în sala „Alexandru Ioan Cuza” din clădirea Primăriei Municipiului Bârlad și a avut ca scop informarea-documentarea pe mai multe paliere, în vedere promovării parteneriatului strategic România – SUA. Primarul Dumitru Boroș a prezentat o serie de informații referitoare la viața socio-economică și culturală a municipiului Bârlad, în vederea dezvoltării unor viitoare activități de cooperare.
Delegația militară a urmărit identificarea unor planuri de cooperare interinstituționale și s-a arătat interesată de aspecte precum pregătirea populației în gestionarea situațiilor de urgență. A fost prezentat Planul de Apărare și Acoperire a Riscurilor (PAAR) întocmit la nivel local, pentru ca ulterior oaspeții să fie invitați să viziteze Centrul de comandă al SVSU Bârlad, în cadrul căruia se află și adăpostul anti-chimic local, un obiectiv de care delegația militară a fost extrem de impresionată.
„Bazele parteneriatelor civil-militare se pun tocmai prin schimburi de experiență, prin discuții aplicate pe probleme de interes comun. Una dintre acestea este cea a situațiilor de urgență, cu care, iată, ne-am confruntat chiar în aceste zile. Întâlnirea a fost de bun augur, mai ales în condițiile în care partenerii americani s-au arătat impresionați de atenția pe care o acordăm la nivel local domeniului situațiilor de urgență, în limitele alocărilor bugetare pe care ni le permitem. Le mulțumesc tuturor membrilor delegației noastre pentru ajutorul acordat în buna desfășurare a acestei întâlniri iar musafirilor noștri le-am transmis că sunt oricând bine veniți la Bârlad”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.
Cel care l-a omorat pe Teo Peter mai stiti ceva de el?