Nu scăpăm de frig şi ger în următoarele zile

Pe parcursul zilei de luni (15 februarie), în Moldova, local și temporar vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 55...60 km/h, astfel încât senzația de rece va fi accentuată, iar în jumătatea de nord a regiunii, zăpada va fi spulberată.

0
Nu scăpăm de frig şi ger în următoarele zile
cod galben
- Reclamă -
Meteorologii au emis cu puţin timp o nouă informare meteorologică. Astfel, în perioada
15 februarie, ora 20:00 – 17 februarie, ora 10:00 ne vom confrunta cu vreme deosebit de rece și ger dimineața și noaptea în nord, centru și est și local în sud.
În intervalul menționat, în nordul, centrul și estul țării, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineața și noaptea, iar în cursul nopții de marți spre miercuri (16/17 februarie) și în regiunile sudice. În aceste zone temperaturile minime se vor încadra, în general, între -15 și -10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor coborî până în jurul a -20 de grade.
Maximele termice din cursul zilei de marți (16 februarie) vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -6 și 0 grade.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 15 februarie, ora 10:00 – 16 februarie, ora 02:00
Fenomene și zone afectate: intensificări ale vântului în Carpații Meridionali și Orientali, la altitudini de peste 1700 m
În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și Orientali, îndeosebi la altitudini
de peste 1700 m, cu rafale de până la 70…90 km/h, spulberând temporar zăpada și determinând scăderea vizibilității.
Interval de valabilitate: 15 februarie, ora 10:00 – 15 februarie, ora 20:00
Fenomene și zone afectate: intensificări ale vântului în Moldova
Pe parcursul zilei de luni (15 februarie), în Moldova, local și temporar vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 55…60 km/h, astfel încât senzația de rece va fi accentuată, iar în jumătatea de nord a regiunii, zăpada va fi spulberată.
Notă: intensificări ale vântului cu viteze în general de 40…50 km/h vor fi și în Transilvania, Oltenia, Dobrogea și estul Munteniei.
- Reclamă -

Tu ce părere ai despre această știre?
Spune-ți și tu parerea!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.