Ministerul Educației a publicat luni , 5 iulie, pe site-ul dedicat http://static.bacalaureat.edu.ro/2021/, rezultatele obținutede absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 65,6% (64,76% în sesiunea iunie-iulie 2020). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 69,82%, iar pentru promoțiile anterioare – 24,9%.
Au promovat 1768 de candidați, dintr-un total de 2695 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1705 candidați provin din promoția curentă, iar 63 de candidați din promoțiile anterioare.
Un candidat a obținut media 10 (zece).
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
• 9 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• 47 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 13 / Istorie – 34)
• 109 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.