Elevii din județul Vaslui pasionați de matematică, informatică, fizică sau chimie au posibilitatea să participe gratuit la cursuri de pregătire aprofundată, prin programul „Hai la Olimpiadă!”, organizat de Fundația Nouă ne pasă.
Înscrierile pentru cea de-a 14-a ediție au fost deschise și se desfășoară până pe 7 octombrie 2026, pe site-ul Fundației Nouă ne pasă.
Programul se adresează elevilor din București și din 16 județe, Vasluiul numărându-se printre acestea.
Peste 300 de profesori și 40 de centre de performanță
În această ediție, peste 300 de profesori vor lucra cu elevii în 40 de centre de performanță.
Pe lângă Vaslui, programul se desfășoară în județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu Mare, Suceava, Teleorman și Timiș, precum și în București.

Participarea elevilor la pregătire este gratuită.
După înscriere, selecția este realizată de profesorii fiecărui centru, care stabilesc criteriile de admitere și componența grupelor.
Cum se desfășoară pregătirea
Cursurile au loc cu prezență fizică, în fiecare săptămână, sâmbăta, iar o sesiune de pregătire durează între două și trei ore.
Profesorii au libertatea de a alege conținuturile și metodele de lucru în funcție de nivelul și nevoile elevilor.
Fundația Nouă ne pasă susține financiar orele de pregătire și asigură instrumentele necesare desfășurării programului, inclusiv o platformă online prin care sunt conectați profesorii, elevii și părinții.
Aproape trei din patru elevi ajunși la etapa națională s-au pregătit în program
Potrivit datelor prezentate de Fundația Nouă ne pasă, în județele în care funcționează centrele „Hai la Olimpiadă!”, aproape trei din patru elevi calificați anul trecut la etapele naționale ale olimpiadelor de matematică, fizică, informatică și chimie s-au pregătit în acest program.
Organizatorii subliniază însă că obiectivul nu se limitează la obținerea medaliilor.
Pregătirea aprofundată urmărește dezvoltarea disciplinei, autonomiei, perseverenței și capacității elevilor de a rezolva probleme complexe.
„Performanța se construiește. Are nevoie de profesori foarte buni, timp pentru aprofundare și acces constant la contexte în care un copil poate fi provocat să meargă mai departe”, afirmă Dorin Agapie, președintele Fundației Nouă ne pasă.
Peste 4.500 de elevi, pregătiți în anul școlar trecut
Fundația Nouă ne pasă derulează programe atât pentru copiii aflați în risc de eșec școlar, cât și pentru elevii cu potențial de performanță.
În anul școlar 2025–2026, programul remedial „Nouă ne pasă” a ajuns la peste 3.000 de copii din 86 de școli și 31 de județe.
În același interval, peste 4.500 de elevi s-au pregătit prin programul „Hai la Olimpiadă!”.
Ediția din acest an este susținută de eMAG, SAMEDAY, Network One Distribution, DEPANERO, PC GARAGE și FSV.
Cum se fac înscrierile
Elevii interesați de cursurile gratuite de matematică, informatică, fizică și chimie se pot înscrie până la 7 octombrie 2026, accesând pagina dedicată programului pe site-ul Fundației Nouă ne pasă:nouanepasa.ro/inscrieri-hlo
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe InstagramComenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media.












