Vești bune pentru șoferii din Bârlad! Tarifele pentru parcările publice cu plată urmează să scadă, iar programul de taxare va fi redus semnificativ.
Modificările vor fi discutate în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Bârlad, programată pentru marți, 28 octombrie, când Executivul local va supune aprobării un nou set de măsuri privind sistemul de administrare a parcărilor publice din municipiu.
Potrivit proiectului de hotărâre, tariful orar va fi redus de la 3 lei/oră la 2 lei/oră, iar șoferii vor avea și opțiunea de a achita 10 lei/zi pentru o parcare de lungă durată. Totodată, pentru cei care utilizează frecvent parcările cu plată, se introduc abonamente săptămânale și lunare, în valoare de 40 lei/săptămână și 120 lei/lună.
Un alt aspect important este scurtarea programului de taxare, care va fi valabil doar de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00. În weekend – sâmbătă și duminică – parcarea va fi gratuită.
De asemenea, autoritățile propun transformarea parcării din spatele Primăriei Bârlad în parcare publică, aceasta urmând să funcționeze după același orar și cu aceleași tarife.
Pe ordinea de zi se află și un proiect separat privind categoriile de autoturisme scutite de la plata taxei de parcare, document ce urmează să fie analizat și votat de consilierii locali.
Cei interesați pot consulta toate detaliile despre modificările propuse accesând documentele publice disponibile pe site-ul Primăriei Bârlad:
Proiect – Modificare tarife parcări
Proiect – Scutiri taxe de parcare

Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media












