Comuna Perieni devine, pe 30 aprilie, gazda unui eveniment dedicat prevenirii violenței și combaterii bullying-ului, în cadrul campaniei „Nimeni nu merită să trăiască în frică”.
Acțiunea este organizată de Asociația „Dana Dăruiește Zâmbete”, care invită comunitatea locală să participe la prima activitate din cadrul acestei campanii de informare și conștientizare. Evenimentul va avea loc începând cu ora 13:00, la Sala de sport a comunei Perieni.
Organizatorii spun că inițiativa își propune să tragă un semnal de alarmă asupra fenomenelor de violență și bullying, tot mai prezente în societate, și să încurajeze construirea unui mediu sigur și sănătos pentru copii, tineri și întreaga comunitate.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu mai multe instituții și entități locale:
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, pentru informare, prevenire și siguranță comunitară, Școala Gimnazială Perieni, pentru educația și implicarea elevilor,
Primăria Perieni, pentru sprijin instituțional și comunitar, precum și Parohiile din Perieni, pentru susținere morală și implicare spirituală.
Prin această acțiune, organizatorii își doresc să aducă împreună autoritățile, cadrele didactice, elevii, părinții și membrii comunității, într-un efort comun de combatere a violenței și de promovare a respectului, empatiei și siguranței.
Mesajul central al campaniei este unul clar: nimeni nu trebuie să trăiască în frică, iar comunitatea are puterea de a face diferența atunci când acționează unit.
„Împreună putem face diferența!” este îndemnul transmis de Asociația „Dana Dăruiește Zâmbete”, inițiatorul acestui demers.

Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe InstagramComenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media.












