Doamna Elena Cuza a fost un model de virtute, înțelepciune, modestie și bunătate.
S-a născut în Iași la 1825, ca fiică a postelnicului Rosetti și a Catincăi, fiică a logofătului Dimitrie Sturza, care i-au asigurat o educație aleasă. Copilăria și-a petrecut-o la Solești și Miclăușeni, moșiile preferate ale bunicilor și părinților săi. Școala a făcut-o la Șcheia, unde locuia fratele mamei sale, Constantin Sturza, și soția sa Agripina. Educația pe care a dobândit-o păstrează semnul tiparelor vremii, la vârsta fragedă guvernante şi profesori particulari, ulterior, pentru desăvârșirea studiilor, pensionul Buralat.
În aprilie 1844, la 19 ani, s-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza, abia întors de la studii din Franța.
După revoluția de la 1848, Cuza a fost nevoit să ia drumul exilului alături de alți compatrioți. Elena Cuza l-a secondat cu entuziasm pe soțul său în desfășurarea evenimentelor revoluționare din Moldova, motiv pentru care a fost nevoită să-l urmeze în exil (Cernăuți, Viena, Paris). La întoarcerea în țară, el este ales Domn în ambele Principate prin actele de la 5 și 24 ianuarie 1859.
Doamna Elena se va implica, alături de soțul ei, în conceperea Legii Învățământului primar obligatoriu gratuit, considerând preocuparea pentru luminarea poporului una din cele mai grabnice îndatoriri ale uni conducător de țară.
Suferind enorm de pe urma faptului că nu i-a putut oferi lui Cuza un principe moștenitor, Elena Cuza i-a adoptat pe cei doi fii ai soțului său, a căror mamă nu era nimeni alta decât rivala sa, şi a acceptat să-şi crească nepoții, după decesul surorii sale, Zoe Lambrino.
În egală măsură s-a îngrijit de soarta orfanilor din Bucureşti, inaugurând în 1862 Azilul „Elena Doamna” în Cotroceni, sau de problemele celorlalte categorii sociale defavorizate, cum ar fi bolnavii incurabil lăsați în îngrijirea statului, vârstnicii, nebunii sau deținuții.
După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, Doamna Elena s-a exilat împreună cu soțul și copiii. Alexandru Ioan Cuza moare la Heidelberg, după multe neliniști sufletești, provocate de adversitățile celor din țară.
Rămasă singură, Doamna Elena Cuza s-a stabilit pentru totdeauna la Piatra Neamț. Își va consacra cea de-a doua parte a vieții activității de binefacere, precum și vieții monahale.
„Dacă viața lungă ce am dus-o este o pedeapsă pentru ingratitudinea multora, am cel puțin mângâierea sufletească de a fi ajutat pe atâția nevoiași săraci. Aș voi să trăiesc cât de mult nu de dragul vieții, ci ca să ajut pe nevoiașii care altfel ar rămâne fără sprijinul de toate zilele.”
A înființat spitalul din Piatra Neamț, băile populare din același oraș, spitalul Caritatea din Iasi și dorea să înființeze o maternitate la Galați.
Și-a dorit ca la moartea sa slujba să fie ținută de un singur preot, fără pompă, fără funeralii naționale, doar săracii să fie cei care își luau rămas bun.
S-a stins din viață la 2 aprilie 1909, fiind înmormântată la Solești, locul copilăriei.
Material realizat de Muzeul Județean Vaslui
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.
