Primarul Dumitru Boroș continuă atacurile la adresa colegilor de alianță și acuză consilierii PSD că s-au opus reabilitării termice a Liceului “Mihai Eminescu”.
Potrivit edilului municipiului Bârlad, în urma ultimei ședințe a Consiliului Local Bârlad, în cadrul căreia a fost repus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre care face posibilă depunerea cererii de fonduri europene necesare reabilitării termice a Liceului ”Mihai Eminescu”, consilierii PSD vor rămâne în istoria Bârladului drept cei care s-au opus reabilitării termice a clădirii Liceului Eminescu.
“La prima ședință consilierii PSD au motivat ba că scrisul e foarte mărunt, ba că nu înțeleg. La a doua ședință nu au mai avut nimic de obiectat, dar au votat împotrivă”, a spus primarul Boroș.
Social democrații bârlădeni susțin că manipularea este o tehnică prin care se încearcă influențarea opiniei publice într-un mod înșelător sau tendențios, în scopul de a obține avantaje personale sau politice.
Aceasta poate implica distorsionarea adevărului, prezentarea selectivă a informațiilor sau utilizarea unor tactici de persuasiune.
“Hoțul prins cu mâna în buzunarul tău va încerca disperat să-i convingă pe toți că tu i-ai înmănușat mâna cu buzunarul tău!
Cam așa face Boroș, marele maestru în manipulare, când postează pe pagina de Facebook a primăriei cum că psd-iștii n-au votat hoțiile lui!!
Minți, Boroș, când spui că era un proiect despre reabilitarea termică a Liceului Eminescu! Nu era vorba despre asta! Nu ai cum să dovedești că proiectul cuprindea indicatori tehnico-economici privind vreo cerere de finanțare!!
Chiar tu spuneai la tv ca liceul este intabulat. Ce doreai era doar DEZMEMBRAREA unui corp de imobil-anume 5000 mp aferenți Gospodariei anexe!
Minți, Boroș, când spui că argumentele consilierilor PSD erau de genul scrisul prea mic. Argumentele contra erau tocmai hoția pe care o faci avocățește, pe furiș și peste ordinea de zi: rătăcești prin hârtii 5000 mp de teren în cea mai scumpă zonă a târgului ca să-ți îndestulezi ulterior pupincuriștii tăi din zona antreprenorilor galbeni, iar dacă întreabă cineva de Gospodăria anexă să spui inocent: Așa au votat consilierii!
Așa că, nu scrisul e mic, ci tu ești un ticălos!
Minți când spui că măsurătorile anterioare au fost făcute din ochi! Cred că ne consideri proști pe toți!
Minți, Boroș, când spui că vrei să reabilitezi clădirile liceului dar uiți să specifici axa de finanțare sau programul guvernamental unde vrei să aplici!
Minți, Boroș, când spui că-ți trebuie voturile PSD! Nu-ți trebuie pentru că ai majoritate cu cei pe care îi enumeri de la PNL, USR și ALDE și pe care îi faci părtași la toate hoțiile tale. Ceea ce poate au uitat consilierii e faptul că răspunderea civilă și penală o să-i urmărească și după ce nu vor mai fi în funcție pentru că proprietatea publică este imprescriptibilă!!!
Minți când spui că ai proiectul de reabilitare care ar trebui să fie baza oricarei cereri de finanțare, dar profesorul de la Iași, care proiectează chipurile, suna și ieri să întrebe cum să facă proiectul!! Sau pușcăriașul reabilitat te fraierește ca la nosocomiale că poți face orice chiar dacă finanțarea e pentru dotări,noi să punem clădire nouă că aia de la minister nu se prind…
PS: Recurs la memorie: Când s-a vândut o parte din curtea Liceului pedagogic către un supermarket, dl Constantinescu a prezentat public intenția și a dat asigurări că toți banii vor merge la liceu. Acest lucru a fost aprobat de toți consilierii locali și banii au dus la sistematizarea pe verticală a curții liceului și la finalizarea corpului de clădire care găzduiește grădinița.
Fii sincer și adevărul te va face liber. Vinde GA dar du banii către terenul de sport al liceului, către reabilitarea platoului central, către dotari etc.
PSS: în planșa desenată(vezi foto), partea hașurată e suprafața lipsă care a fost folosită din 1958 ca Gospodărie anexă. Trebuie să rămână a liceului”, susțin social democrații.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.
Ai distrus un oraș !borose ești un insensibil! Nu știi să aperi bârlădenii care plătesc taxe !
Primarul Dumitru Boros ar trebui sa renunte la tehnica manipularii si sa fie deschis si transparent fata de cetatenii acestui municipiu si mai ales fata de colegii lui de alianta. Votul democratic ar trebui sa fie respectat si acest lucru presupune ca toti consilierii sa fie informati corect despre ce se voteaza, astfel incat sa ia decizia cea mai buna pentru binele comunitatii.
ati face orice sa distrugeti o reputaie a unui edil , bun ,rau asa um e , va ramane dupa el ceva , o cresa noua ,o gradinita noua ,o policlinica ,oo reta apa-canal rabilitata , dupa voi va ramane numai ura si venin,