Polițiștii IPJ Vaslui împreună cu jandarmii și alte structuri operative, au desfășurat o acțiune tip „razie” în zona unităților de învățământ din municipiul Vaslui, pentru prevenirea faptelor antisociale și combaterea absenteismului școlar.
Peste 30 de polițiști au fost mobilizați în apropierea școlilor, fiind legitimate 53 de persoane, dintre care 26 de elevi. Datele elevilor depistați în timpul orelor au fost transmise unităților de învățământ. Totodată, au fost verificați 17 agenți economici din vecinătatea școlilor.
În urma controalelor, polițiștii au reținut două certificate de înmatriculare și un permis de conducere și au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.450 de lei.
Au avut loc și verificări în baruri și săli de jocuri, cu accent pe prevenirea vânzării de alcool și tutun către minori și pe interzicerea accesului elevilor la jocuri de noroc.
Polițiștii anunță că acțiunile de acest tip vor continua în tot județul, pentru asigurarea unui climat de siguranță în mediul școlar.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe InstagramComenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media












