Siguranța în trafic nu începe și nu se termină odată cu sezonul moto, așa că oricând e un moment bun ca pasionații mersului pe două roți să se întâlnească.
Reprezentanții RAR Vaslui împreună cu polițiștii și reprezentanții unui club moto, au organizat un program de educație rutieră la care au asistat cei care au participat la parada moto de la Vaslui de astăzi, peste 70 de persoane din toată țara.
“ Parada a fost un bun prilej pentru a dezbate particularitățile circulației motocicletelor în zonele urbane, mai ales în timpul nopții, cu implicații directe asupra confortului fonic de care trebuie să beneficieze toți locuitorii orașelor. Polițiștii și reprezentanții RAR au discutat cu motocicliștii și despre situațiile în care zgomotul excesiv produs de motociclete poate fi generat și de utilizarea defectuoasă a unor motociclete nemodificate, prin utilizarea intensivă la regimuri de turații înalte ale motorului şi/sau trepte inferioare de viteză ale transmisiei” au transmis reprezentanții Registrului Auto Român ( RAR) .
Valentin Crețescu, șeful RAR Vaslui, le-a prezentat motocicliștilor metodele prin care specialiștii identifică, cu ajutorul laboratoarelor CTT, deficiențele la sistemul de reducere a zgomotului, cu scopul de a-i ajuta pe cei prezenți să înțeleagă că, în timpul controalelor efectuate cu polițiștii rutieri, modificările neomologate sunt identificate în mod clar.
Motocicliști din cadrul structurilor MAI au făcut o demonstrație de conducere defensivă, iar concluzia evenimentului a fost ca astfel de acțiuni vor avea loc și în alte județe.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.