Pe 11 Martie, interimar pe postul de manager al Spitalului de Urgență “ Elena Beldiman” din Bârlad a fost numită Daniela Rusu, prin dispoziția edilului șef, Dumitru Boroș. În luna August, instituția sanitară organizează concurs pentru ocuparea cu acte în regulă a funcției de director.
Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică în cadrul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, în conformitate cu Dispoziția Primarului Municipiului Bârlad nr. 1077/07.07.2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică din Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, cu prevederile Ordinului MS nr. 1520/2016 .
Concursul va avea loc la sediul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, în localitatea Bârlad,în perioada 09.08.2021 – 26.08.2021 și se va desfășura în două etape:
- Etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs – care va avea loc în data de 10.08.2021, etapă eliminatorie;
- Etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management – care se va desfășura în Sala de sedințe a Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad la data de 23.08.2021, ora 1000.
La concurs au acces persoane fizice care întrunesc cumulativ următoarele condiţii:
- a) cunosc limba română, scris şi vorbit;
- b) sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic;
- c) sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
- d) au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
- e) nu au fost condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni comise cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- f) sunt apte din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);
- g) nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii.
Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente:
- a) cererea de înscriere la concurs, în care candidatul menţionează funcţia pentru care doreşte să candideze;
- b) copia certificată pentru conformitate a actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;
- c) copia certificată pentru conformitate a diplomei de licenţă sau echivalente;
- d) copia certificată pentru conformitate a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare în management sau management sanitar prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) ori a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
- e) curriculum vitae;
- f) adeverinţa care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată, sau copie certificată pentru conformitate a carnetului de muncă;
- g) cazierul judiciar sau declaraţia candidatului prin care acesta îşi exprimă consimţământul pentru obţinerea extrasului de pe cazierul judiciar de către comisia de concurs conform Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- h) certificatul de integritate comportamentala;
- i) adeverinţa din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic;
- j) declaraţia pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;
- k) copie certificată pentru conformitate a actelor de stare civila(certificat de căsătorie etc.) prin care candidatul şi-a schimbat numele, după caz;
- l) proiectul de management realizat de candidat;
- m) declaraţie pe propria răspundere a candidatului că proiectul de management este conceput şi realizat integral de către candidat;
- n) declaraţie pe propria răspundere că în ultimii 3 ani, nu a fost constatată de către instituţia competentă, existenţa conflictului de interese, ori starea de incompatibilitate cu privire la candidat;
- o) declaraţie pe propria răspundere privind conformitatea cu originalul a copiilor de pe documentele depuse la dosarul de înscriere.
Tema proiectului de management este la alegerea candidatului din următoarea listă de 5 teme, care va fi adaptată la problemele Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad:
- a) planificarea şi organizarea serviciilor de sănătate la nivelul spitalului;
- b) siguranţa şi satisfacţia pacientului;
- c) managementul calităţii serviciilor medicale;
- d) managementul resurselor umane;
- e) performanţa clinică şi financiară a activităţilor spitalului.
Proiectul se realizează individual de către candidat şi se dezvoltă într-un volum de maximum 15-20 pagini, tehnoredactate pe calculator, cu caractere Times New Roman, mărimea 12, spaţiere la un rând.
În vederea întocmirii proiectului de management, la cererea candidaților, Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad prin Biroul RUNOS, pune la dispoziția acestora în maxim 3 zile de la data solicitării, copii ale Bugetului de venituri și cheltuieli aprobat, structura organizatorică aprobată și structura de personal a unității sanitare, aflate în vigoare la data solicitării, cu excepția acelor informații sau documente, ce nu pot face obiectul divulgării în temeiul legii.
Candidații pot vizita spitalul în data de 20.07.2021 ora 9.00, sub îndrumarea directorului medical, pentru a se informa cu privire la problemele de la fața locului.
Dosarele de concurs se depun la sediul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, str. Republicii, nr. 300, județul Vaslui, la Serv. R.U.N.O.S. până în data de 09 august 2021, ora 14.00.
Rezultatele verificării dosarelor se vor afișa la data de 10.08.2021, ora 14.00.
Contestarea rezultatelor analizei dosarelor se poate face la secretariatul comisiei de concurs în termen de 24 de ore de la afișare.
Proiectele de management se publică pe pagina de internet a spitalului în data de 16.08.2021, ora 14.00.
Susținerea publică a proiectului de management de către candidați va avea loc la data de 23.08.2021, ora 10.00 în sala de ședințe a Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, str. Republicii, nr. 300.
Anunțul de concurs, bibliografia pentru concurs și regulamentul de desfășurare a concursului sunt afișate pe site-ul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad www.spital-barlad.ro, la avizierul de la secretariatul spitalului, pe portalul posturi.gov.ro., precum și pe pagina de internet a Ministerului Sănătății.
Rezultatele în urma desfășurării probei referitoare la susținerea publică și evaluarea proiectului de management se afișeaza la sediul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad și se publică pe pagina de internet a spitalului până la data de 24.08.2021, ora 14.00.
Candidații au dreptul să conteste rezultatele la această probă în termen de 24 de ore de la data publicării rezultatelor.
Rezultatele finale ale concursului se afișează la sediul spitalului și se publică pe pagina de internet a spitalului la data de 26.08.2021, ora 14.00.
Mass-media și persoanele interesate să participe la susținerea publică a proiectului de management vor transmite până la data de 19.08.2021, ora 14.00 pe adresa de e-mail spitalul.municipal.barlad@gmail.com, solicitările de participare, cu precizarea numelui și prenumelui, și eventuale întrebări pe care vor să le adreseze candidaților în legătură cu proiectul de management.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.